De citit!/O analiză profi și la obiect despre războiul din Ucraina

De citit!/O analiză profi și la obiect despre războiul din Ucraina

O analiză profi și la obiect despre războiul din Ucraina scrisă de Cristian Ganciu pe rumaniamilitary.ro.

Două luni și jumătate de război. Atât a trecut de cand a declansat Putin nebunia din Ucraina !

Ce am vazut pana acum:

Ucrainenii:

  1. Armata ucraineana este cu totul alta decat cea din 2014. Vreme de 8 ani au muncit pe branci si s-au instruit pentru revansa.
  2. Faptul ca au primit din timp informatii precise despre intentiile si miscarile rusilor, le-a permis sa-si disperseze unitatile si tehnica, pentru a nu le pierde de la primele lovituri. Cazurile de pierderi numeroase au fost generate de neglijenta crasa – dormit in cazarma, la Nikolaev, la cateva zile de la inceperea operatiunilor, sau de proasta pregatire / comunicare – unitati de infanterie marina surprinse prea avansate si scapate ca prin urechile acului, cu pierderi, din atacul rus dinspre Crimeea, urmate de pierderea Hersonului din lipsa de trupe suficiente. Asa cum estimam, au pierdut radare, depozite, aerodromuri, buna parte din nave, in special in Marea Azov, dar au reusit sa pastreze un numar mult mai mare de avioane, elicoptere si sisteme antiaeriene decat ma asteptam. Acestea, impreuna cu manpad-urile primite in cantitati industriale din vest, le-au permis sa conteste de o maniera credibila suprematia aeriana a rusilor ba, mai mult, sa efectueze atacuri de aviatie asupra trupelor ruse si, ici-colo, incursiuni spectaculoase pe teritoriul Federatiei Ruse, cat sa ridice moralul populatiei si trupelor si sa le șifoneze ciolovecilor imaginea de invincibilitate.
  3. O mentiune speciala pentru sistemele de rachete tactice Tochka si antinava Neptun. Despre Tochka stiam ca au 60-70 sisteme. Se pare ca au salvat destule si le aplica rusilor lovituri spectaculoase si dureroase dpdv imagine: un aerodrom in Federatia Rusa, regiunea Belgorod, un altul in DNR/LNR, o nava de debarcare plina cu munitii (at least) si rezervoare de carburant din portul Berdeansk. Despre Neptun nici nu stiam daca sunt operationale. Au ignorat navele de debarcare rusesti care s-au tot plimbat prin fata Odesei si au asteptat pana au putut lovi potul cel mare: nava-amiral a Flotei Mării Negre – crucisatorul Moskva.
  4. Exceptand zona Donetsk – Lugansk unde au ramas pe linia de contact, dar pentru care au avut 8 ani la dispozitie s-o fortifice, ucrainenii nu s-au batut la frontiera, ci i-au asteptat pe rusi in zonele urbane, cumplit de greu de cucerit daca nu ai suficiente forte, si le-au lovit liniile de aprovizionare si unitatile in deplasare pe sosele, folosind echipe bine antrenate, inarmate, informate si foarte mobile, fara sa se jeneze, ca altii, de aceasta abordare hezbolaceasca a conflictului.
  5. La fel, nu s-au jenat, ca altii, sa utilizeze conceptul luptei intregului popor. Pe langa unitatile de trupe regulate, fortele speciale si Garda Nationala, trupele teritoriale si-au facut si isi fac treaba foarte bine. Sunt o multime de activitati, nu foarte glamour, pe care rezervisti mai batrani sau civili care nu au facut armata, inclusiv femei (multe femei), le desfasoara foarte bine, lasand celelalte trupe sa-si vada de lupta in prima linie. Amenajari genistice, logistica, evacuare raniti, recuperare de tehnica militara, puncte de control, patrule in spatele liniilor proprii, vanarea rusilor fugiti din ambuscade, observatie etc etc. Mai mult, tocilari apti sa mestereasca si sa modifice drone civile au fost integrati fara ifose iar dronele modificate de ei furnizeaza o cantitate mare de informatii, dirijeaza tirul artileriei si mai arunca si grenade in capetele invadatorilor, producandu-le pagube si pierderi si nelasandu-i sa doarma.
  6. Au folosit, tot fara sa se jeneze, toate sistemele de care dispun, de la cele mai moderne pana la batranele RPG7, Gvozdika (pe care unii figuranti, rupti in fund, il tin in conservare pentru ca le pute), Akatsiya, D20, Sukhoi 25, Osa (Gecko), ZU23, Pion etc.
  7. Nu s-au rezumat sa opereze doar pe propriul teritoriu ci deruleaza cu succes operatiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei, de la depozite de munitie si carburant, la poduri si cai ferate, centre de productie pentru armament si munitii. Unele operatiuni se desfasoara la multe sute de kilometri in interiorul Federatiei Ruse.
  8. Comunicarea publica. Inteligenta, spectaculoasa, inventiva. I-au batut aici pe rusi fara drept de apel.
  9. Probabil cel mai important: MORALUL. De la presedinte, premier, parlamentari, primari pana la ultimii muritori de rand, trecand prin fortele armate, serviciile de informatii, toti trag in aceeasi directie, isi asuma distrugerile si pierderile de vieti numai ca sa nu ajunga sub jugul rusesc. O mentiune speciala pentru luptatorii din Mariupol care lupta in subteranele combinatului Azovstal si care si-au asumat de la inceput moartea.

Rușii:

Sunt foarte multe analize facute de oameni mult mai competenti decat mine asa ca nu voi spune decat atat: rusii dau impresia ca pot scrie un intreg tratat stiintific despre cum sa NU desfasori o campanie militara. Nu-mi trece prin minte niciun domeniu sau aspect pe care rusii sa-l fi facut cum trebuie. Au pierdut, in medie, 1 general si 2500 de oameni pe saptamana, plus multi altii raniti si evacuati, nu au castigat suprematia aeriana, s-au trezit cu flota amputata de o tara fara flota si multe alte performante.

Terții

SUA, Marea Britanie, Polonia, Canada, Australia, Japonia, balticii, scandinavii, cehoslovacii i-au sprijinit puternic pe ucraineni inca de la inceput. Echipamente de protectie, rachete antitanc si antiaeriene, munitii, INFORMATII. Acum s-a trecut la furnizarea de artilerie, drone, MLRS, autoblindate, tancuri si deja se discuta de rachete antinava.

Romania si ea pe acolo, mai in liniste, nu prea stim exact ce fac ai nostri.

Francezii au scaldat-o cu Macron care se viseaza mare impaciuitor, acum, cand au vazut ca americanii si altii trimit armament greu, au anuntat ca vor trimite si ei obuziere Caesar si altele …. nespecificate… nu stim cand… sau daca…

Germanii, asa cum am anticipat, se codesc, joaca la doua capete. Au promis marea cu sarea si abia le-au trimis niste Strela vechi, parca ar trimite Gepard, Leopard 1 si PzH2000 dar sa vedem, sa socotim, poate se termina razboiul. Nici embargou pe petrol si gaze nu ar face. Sau ar face. Sau nu …. Dar se mai gandesc… Mizerabil !

Alte cozi de topor ale Moscovei, Ungaria, Austria, Croatia, Bulgaria, Cipru, ori se opun pe fata sprijinirii Ucrainei si sanctiunilor impotriva Rusiei, ori o scalda.

Doua surprize extrem de placute pentru noi …. nu si pentru Putin: Finlanda si Suedia par si se fi decis sa adere la NATO. Doua tari solide economic, cu industrie de armament de varf si armate bine pregatite. Un mare PLUS pentru NATO, daca aderarea se va concretiza.

China o scalda. Parca nu ar vrea sa-i piarda pe rusi de potentiali aliati intr-o probabila confruntare cu SUA. Parca nu ar vrea sa se expuna unor sanctiuni pentru sprijinirea pe fata a lui Putin. Parca le-ar face cu ochiul niste zone din Siberia. Sau toata Siberia…

O umila parere personala:

Modul in care americanii, britanicii si canadienii sprijina efortul de aparare a Ucrainei, coroborat cu declaratiile oficialilor americani, cum ca vor sa slabeasca Rusia in asa hal incat sa nu mai fie apta sa desfasoare pe viitor astfel de actiuni, imi creeaza senzatia ca, dupa incheierea conflictului, vor incerca sa coaguleze un bloc est-european, in jurul Poloniei, Ucrainei si Romaniei, plus balticii, poate cehoslovacii si – speranta mea – Suedia plus Finlanda, care, cu sprijin financiar si militar britanic si canadian, sa tina in sah pretentiile expansioniste ale Moscovei pentru urmatorii – nu stiu – 30-50 ani, SUA urmand sa ramana furnizor de armament, informatii si, la nevoie, backup nuclear.

Asta ar permite SUA sa-si concentreze resursele si mijloacele pe zona Pacific unde pretentiile Chinei asupra Taiwanului, Marii Chinei de Sud si a celei de Est vor duce inevitabil la conflict.

Blocul est-european despre care vorbesc ar insuma o populatie aproximativ egala cu a Rusiei dar un PIB cu 50% mai mare decat al rusilor, populatie ostila Imperiului Rus, armate instruite si motivate, industrie de armament performanta.

Ar fi, practic, un nou Intermarium dar fara cozile de topor ale Moscovei: Ungaria, Austria, Bulgaria, Croatia.

O observatie:

Acum o luna estimam, aici: https://www.rumaniamilitary.ro/putin-a-demarat-recrutarea-de-primavara , ca mai devreme de 2 luni de la acel moment, rusii nu vor reusi sa aduca forte masive si antrenate in Ucraina ca sa poata obtine o rupere a rezistentei ucrainene.

Se pare ca nu m-am inselat, cel putin pana acum: arunca unitati in lupta dar sunt cele retrase de pe alte fronturi, unde au fost batute rau si nu au apucat sa se refaca, pierd oameni si echipamente intr-un ritm ingrijorator (nu pentru noi) si nu reusesc castiguri semnificative pe nicio directie. Mai mult, ucrainenii despresoara Harkov si par sa coboare spre sud si sud-est ca sa cada in spatele gruparii ruse din zona Izium. Intre timp, se pare ca rusii au mai pierdut si niste nave.

Tot intre timp, ucrainenii se instruiesc pe sisteme moderne de artilerie trimise de americani, canadieni, cehoslovaci. Acestea inca nu au ajuns pe front in cantitati mari dar vor ajunge in cateva zile-saptamani.

Nu vorbesc despre cele ale nemtilor si francezilor pentru ca am, asa, un feeling ……..

Luni, 9 Mai, rusii vor trage cea mai penibila parada in Piata Rosie si vor trebui sa anunte, pitigaiat, o victorie, ceva, acolo. Probabil Mariupol – care nu-i ajuta cu nimic: aparatorii si-au indeplinit misiunea – au tinut pe loc si au tocat forte rusesti a caror lipsa s-a simtit pe celelalte fronturi.

Sau sa declare oficial razboi Ucrainei si mobilizare generala. Nu ca i-ar ajuta prea mult.

Vedem …..

Cristian Ganciu/ rumaniamilitary.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...