De citit!/Haiduciile fostului vicepreședinte LukOil în România

De citit!/Haiduciile fostului vicepreședinte LukOil în România

În anul 2002, Nicolae Ciornîi își demarează afacerile în România înființâmd firma Hystria Expert SRL.

Acționarul majoritar al SRL-ului românesc a fost un offshore cipriot controlat de Ciornîi.

Trei ani mai târziu, Hystria Expert acaparează fabrica de sticlă Gerom SA din Buzău. În 2017, Gerom SA intră în insolvență în urma uriașelor datorii acumulate, dezvăluie Ziare.com .

Drumul LukOil

Nicolae Ciornîi este poate cel mai bogat cetățean al Republicii Moldova. El s-a născut în Ucraina, în zona Odesa, acum 72 de ani. Dar viața și-a petrecut-o în țara adoptivă, Moldova.

Ciornîi a absolvit Institutul pentru Economie şi Comerţ de la Moscova și și-a construit un imperiu financiar care se extinde în toate țările din regiune şi include zeci de mii de hectare de terenuri agricole, companii de comerţ cu produse petroliere, afaceri imobiliare, hoteluri.

Ciornîi este și patronul clubului sportiv „Zimbru” și are proprietăţi în Republica Moldova, România, Rusia și Ucraina şi o avere estimată la 500 de milioane de euro.

Cunoscut ca susținător al bunelor relații cu Rusia, Ciornîi este și cetățean român din 2003.

La început, Ciornîi a activat în sistemul de alimentație publică din Moldova, iar din 1991 a condus, până în 1999, Întreprinderea de Stat pentru Combustibil din R. Moldova (reorganizată și rebotezată, în 1995, în „Tirex-Petrol”). Ulterior, Ciornîi începe să ocupe funcții înalte în LukOil, iar în 2013, preia funcția de vicepreședinte al băncii Agroindbank Moldova.

Dar LukOil a rămas pentru Ciornîi cea mai mare realizare profesională. El pătrunde în compania rusească în anul 1999, unde ajunge, în 2005, vicepreședintele companiei cu biroul la Moscova.

Din pozițiile ocupate în LukOil, Ciornîi a contribuit la dezvoltarea și consolidarea celei mai mari companii petroliere rusești în România, Moldova, Ungaria și Ucraina.

De altfel, Ciornîi a fost numit și în pozițiile de director general al companiei LukOil-Moldova, apoi de președinte al consiliului de directori ale subdiviziunilor LukOil în România, Ucraina și Ungaria.

În anul 2005, în calitate de șef al LukOil România, Ciornîi a făcut parte din delegația oficială condusă de Traian Băsescu la Moscova.

Ciornîi demisionează în anul 2010 din LukOil cu gândul se se implice direct în politica Republicii Moldova.

Acum, principal lui activitate este de a acapara cât mai multe terenuri agricole.

Nicolae Ciornii

Afacerile din România

În anul 2002, Nicolae Ciornîi deschide drumul afacerilor sale în România înființând, la București, firma Hystria Expert, prin offshore-ul său RTZEN Import Export din Cipru.

Omul de încredere al lui Ciornîi în România a fost moldoveanul Sergiu Bulățel (asociat minoritar în Histria Expert cu 0,24% și administrator).

În 2005, în urma unei decizii a Consiliului Concurenței, firma bucureșteană Hystria Expert SRL și politicianul moldovean Valeriu Gumă preiau compania Gerom SA din Buzău.

Până în 1998, Guma a fost director la mai multe întreprinderi moldovenești. Apoi, a fost deputat până în anul 2014 (ales pe liste partidelor Blocul Electoral „Moldova Democrată” și Partidul Democrat).

Fabrica Gerom, construită în anul 1967, a fost considerată cea mai mare fabrică de sticlă din sud-estul Europei. Aici se producea geamuri pentru industria auto (inclusiv parbrize pentru Dacia), construcții și amenajări interioare, pentru industria mobilei și geamuri pentru electrocasnice.


Inițial, în 2002, după ce statul o curățase de datorii, Gerom SA fusese cumpărată de la AVAS, în urma privatizării, de firma IAMSAT Prodconstruct SA (deținută de binecunoscutul Cornel Cătălin Bulf, implicat în foarte multe privatizări).

După trei ani, Consiliul Concurenței ajunge la concluzia că IAMSAT Prodconstruct SA nu poate realiza investițiile la care se angajase prin contract și decide să paseze Gerom SA către deputatul moldovean Guma și SRL-ul românesc patronat indirect de Ciornîi.

Șpagă la AVAS

În 2006, noii proprietari ai Gerom realizează și ei că nu pot respecta ce au promis și că riscă să le fie anulat contractual de către AVAS.

Așa că deputatul Valeriu Guma ia problema în propriile mâni și o trimite pe sora lui, Ludmila Buzu să șpăguiască pe cineva din AVAS ca să le rezolve problema.

Guma Valeriu

Este găsit Mîndruţ Alexandru, consilier al vicepreşedintelui AVAS, care încasează de la Ludmila 20 de mii de dolari pentru a rezolva menţinerea în vigoare a contractului de privatizare a Gerom Buzău.

În 2007, Mîndruţ Alexandru devine director general al Direcţiei Juridice din cadrul AVAS. Aflat pe cai mari, el mai încasează 20 de mii de dolari de la Ludmila Buzu, reprezentanta acționarilor moldoveni pentru a soluționa favorabil litigiul apărut ca urmare a neplăţii, de către Gerom SA Buzau a unor penalităţi în sumă de 214.000 euro pentru neefectuarea investiţiilor de mediu.

În schema intră și DNA care, în 2008, îi trimite pe Guma, pe pila lui de la AVAS, Mândruț, pe sora Ludmila Buzu și pe Sergiu Bulățel în judecată.

Valeriu Guma se pitește în Republica Moldova în timp ce, în 2012, Curtea de Apel București îl condamnă la patru ani de închisoare pentru corupție. Și ajunge să fie căutat de Interpol în timp ce activa în continuare ca deputat în Republica Moldova.

În februarie 2014 Guma își depune mandatul de deputat și se retrage din Partidul Democrat, menționând că decizia justiției române este injustă și absurdă, sugerând că a depus un dosar la CEDO în acest sens.

Tribunalul București a solicitat apoi Republicii Moldova recunoașterea și executarea sentinței penale în cazul Guma. La sfârșitul lui 2015 Curtea de Apel Chișinău decide să îi aplice lui Guma o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare. Caz rezolvat.

Între timp, Sergiu Bulăţel, omul lui Ciornîi, a fost achitat, iar sora lui Guma, Ludmila Buzu, a fost condamnată la închisoare cu suspendare, după ce şi-ar fi recunoscut fapta. Singurul care a plătit a fost Mîndruț care, în 2009, a primit trei ani de închisoare.

Nume alese

De-a lungul implicării lui Cernîi în fabrica buzăiană, Genom SA a avut o conducere destul de fluidă, cu nume interesante. De exemplu, în 2008, la fabrica de sticlă se regăseau şi alte nume sonore din Republica Moldova, despre care se spune că nu ar fi fost străine de scandalul mitei de la AVAS.

Astfel, au fost implicați Carolina Tampiza, fiica lui Constantin Tampiza, fost şef Lukoil în România şi Andrei Cecetov, ginerele omului de afaceri Nicolae Ciornîi și directorul firmei acestuia, Agro Management Grup.

Carolina Tampiza era și fosta soție a controversatului Renato Usatîi și fiica magnatului Constantin Tampiza, ex-politician și fost președinte al Lukoil România.

Renato Usatii

Controversatul milionar Renato Usatîi a fost liderul opoziției proruse din Republica Moldova și suspect de relații apropriate cu grupările de crimă organizată din Republica Moldova și Rusia.

Declarat categoric împotriva integrării Moldovei în UE, Usatîi a fost primar al municipiului Bălți timp de un an. Apoi a fost nevoit să se refugieze la Moscova, după ce autoritățile moldovenești l-au acuzat că a comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunțov, ucis în 2012. Însă, Usatîi susținea că e un dosar politic.

Sora lui Renato Usatîi, Veronica Schmidt, este măritată cu Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria România.

Gerom SA se află acum în insolvență pentru datoriile imense acumulate.

Fabrica de sticlă Gerom SA avea datorii de peste 125 de milioane lei. Cea mai mare datorie era către fosta companie Goldfin IFN, căreia Banca Națională a României i-a interzis desfășurea activității de creditare în 2016. Ulterior, Goldfin IFN și-a schimbat denumirea în Bohemia Collect și îi avea ca asociație pe Hystria Expert și Sergiu Bulățel.

Un alt offshore din Cipru, Devenco Consultants LTD, trebuia să recupereze o datorie de aproximativ 43 de milioane de lei de la fabrică de sticlă.

Printre creditori mai era și Agroindbank Moldova (la care Ciornîi a fost vicepreședinte) care avea de recuperat în jur de 3,2 milioane de euro. Însă și statul român trebuia să recupereze în jur de șase milioane de lei.

Pe scurt, afacerile lui Ciornîi în România au fost sortite eșecului. Începând cu 2002, prin Hystria Expert au fost deschise la noi mai multe firme care s-au canibalizat între ele și toate au devalizat Gerom SA.

Benzinăriile

În anul 2006, firma lui Ciornîi, Hystria Expert SRL deschide la București Western Group Energy SRL cu scopul de a face „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate”. În scrut timp, noua firmă ajunge să patroneze un lanț de benzinării sub francize LukOil.

Ginerele lui Nicolae Ciornîi, Andrei Cecetov, împreună cu Sergiu Bulățel erau și ei implicați în Western Energy Group. În toamna anului 2011, ginerele lui Ciornîi a negociat vânzarea ba opt benzinării către firma petrolieră sârbească NIS, deținută de gigantul rus Gazprom. Valoarea celor opt benzinării a fost estimate la 15 milioane de euro.

Căpușa LukOil

În 2004 este înființată firma Inter Distribution Company SRL care, în scurt timp, începe să ruleze milioane de euro. Compania s-a ocupat cu vânzarea bunurilor alimentare și nealimentare și închirierea spațiului publicitar în benzinăriile Lukoil.

Inter Distribution Company SRL, falimentată în 2011, are ca acționar unic firma Big Logistics SRL care, la rândul ei, este deținută de offshore-ul Dora Property SA din Belize și Keemark General Trading SRL din București.

Ultima firmă, Keemark General Trading SRL este deținută de fratele celuilalt ginere al lui Chironîi, Ion Chetrar (al doilea ginere al lui Ciornîi se numește Vladislav Chetrar, fratele lui Ion). Ciornîi are mare încredere în Ion Chetrar pe care l-a numit și președinte al clubului de fotbal Zimbrul Chișinău.

Ion Chetrar

Însă, istoria acționarilor firmei Inter Distribution Company a fost una zbuciumată, menită să șteargă urme.

Înainte să ajungă în actuala formă, în 2007, părțile sociale ale Big Logistic SRL erau deținute de Ion Chetrar, TKK Trading Team SRL și offshore-ului cipriot Haropi Trading Ltd.

În 2017, DIICOT anunța că acționarii TKK Trading Team SRL (doi cetățeni moldoveni) s-au constituit în grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin crearea unui circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi LukOil Neftochim Bourgas AD Bulgaria, în sensul interpunerii scriptice a unor societăţi comerciale care s-au sustras în această modalitate de la plata TVA-ului aferent şi a impozitului pe profit.”.

La Inter Distribution Company s-a implicat și Ciornîi, în anul 2010, când a împrumutat-o, prin offshore-ul său cipriot Rtzen Import Export (cel din Hystria Expert) cu 500 mii euro.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...