De citit!/Este posibil, oare, așa ceva în inima României?
"Să nu mi-o luaţi ca aroganţă, dar şi eu sunt statul român! Ştiind foarte clar care sunt punctele sensibile, am bătut pe la diverse uşi, inclusiv la Secretariatul General al Guvernului, şi am făcut un proiect de schimb de elevi în Craiova. Dar asta eu am făcut! Eu, statul român! Nu statul român de la Bucureşti. A fost un schimb intercultural fantastic şi a fost clar că ar putea da rezultate, dar pe termen lung. Proiectul a fost finanţat de… nimeni."
Sunt cuvintele unui profesor de limba română din Odorheiu Secuiesc. Unul care face, de unul singur, lucruri care ar fi trebuit să fie gândite şi puse în practică de statul român, care, cel puţin la nivel teoretic, ar avea o preocupare pentru conservarea identităţii naţionale în toate judeţele ţării. Dar toate acestea sunt consecinţe derivate dintr-o indiferenţă mai veche, care, la un moment dat, va costa, scrie jurnalista Carmen Dumitrescu, în Investigatoria.
Într-o localitate precum Odorheiu Secuiesc, unde românii ocupă 2,51% din structura demografică a zonei, se vede extrem de clar cât de bine îşi conservă comunitatea majoritară identitatea, tradiţiile, valorile, cultura populară.
La fel de bine e conservată memoria unor personalităţi maghiare, imortalizate în numeroase statui, dar şi clădiri care amintesc de oamenii care au lăsat în urma lor ceva. Tot maghiari şi ei. În Odorheiu Secuiesc chiar te simţi într-o altă ţară, pentru că vezi alte steaguri pe clădiri, auzi altă limbă pe stradă, iar nivelul de civilizaţie aminteşte puternic de Occident.
Ajutorul financiar în zonă vine aproape invariabil din partea guvernului Ungariei. Evenimente culturale, şcolare, reabilitarea unor clădiri, conservarea altora, toate acestea sunt luate în calcul de guvernul unei alte ţări, prin fundaţii care se ocupă la nivel local de perpetuarea identităţii.
Şi e o mândrie pentru oamenii de acolo să fie maghiari sau secui, pentru că în mod constant, prin tot ce văd în jurul lor la o banală plimbare prin centrul oraşului, le aminteşte numele celor care au devenit punctele de reper ale acestui loc. Ca să nu mai spunem că toate clădirile mari se găsesc într-o stare extrem de bună, iar faptul că se investeşte în cultură şi educaţie nu poate fi negat. Doar că de asta nu se ocupă guvernul român.
Există o singură şcoală românească pe o rază de 50 de kilometri. Şi atât. În rest, şcolile maghiare au secţii de limba română, unde limba română este învăţată opţional.
Şi, ca element de noutate, de la începutul lunii septembrie a acestui an, prin Ordin al Ministerului Educaţiei, limba română este predată în şcolile maghiare potrivit aceloraşi criterii ca limbile străine.
