De citit!/Din secretele Curții Supreme a Statelor Unite
Mare parte din activitatea Curții Supreme a Statelor Unite se petrece în privat. Cei nouă judecători se întâlnesc singuri, la o masă dreptunghiulară dintr-o mică încăpere cu lambriuri din stejar.
Rezultatele unora dintre aceste deliberări interne devin publice când sentințele, explicate și argumentate, sunt pronunțate. Însă alte decizii sunt înconjurate de mai mult mister, ca atunci când judecătorii decid dacă anumite cazuri trebuie reanalizate sau ca atunci când instanța emite anumite ordine, fără voturi înregistrate sau explicații.
Într-un amplu interviu pentru CNN , judecătorul Curții Supreme, Stephen Breyer, a întredeschis ușa obiceiurilor interne ale Curții Supreme, inclusiv în ceea ce privește cazurile de pedeapsă cu moartea.
Conferința în care se decide ce dosare se evaluează
La sesiunile lor private săptămânale, cei nouă judecători decid ce petiții să preia și, separat, votează asupra cazurilor care au fost deja susținute în fața Curții.
Judecătorul John Roberts stabilește programul și începe discuția în zona de conferințe a camerei sale private. Camera se distinge printr-un șemineu din marmură neagră, deasupra căruia atârnă portretul unui mare judecător al Curții Supreme, John Marshall. Apoi, ceilalți opt judecători vorbesc în ordinea vechimii, până la cel mai nou numit, Amy Coney Barrett.
„Ceea ce se întâmplă are extrem de mult profesionalism. Oamenii se așază la masă. Discută problema cazului...oamenii spun ceea ce gândesc. Și o spun politicos, cu profesionalism”, explică Breyer.
Judecătorul subliniază că nu există cuvinte aspre sau ridicări de ton în aceste sesiuni. Judecătorii primesc în jur de 7.000 de petiții pe an, de la oameni care au pierdut procese în curți inferioare. Până la urmă, magistrații se hotărăsc asupra a aproximativ 60 de dosare, pentru sesiunea anuală care începe în octombrie. Este nevoie de 4 voturi din cele 9 ca un caz să fie acceptat pentru reanaliză și pentru programarea pledoariei. Însă pentru un verdict într-un astfel de caz, este nevoie de o majoritate de 5 voturi.
Din sutele de noi petiții care sunt gestionate în fiecare săptămână, judecătorii discută despre 10-12. Această listă nu este făcută publică.
Oricare dintre judecători poate solicita ca un dosar în așteptare să fie pus pe lista de dezbatere, de obicei după ce grefierii au făcut o triere și au ales cazurile cele mai merituoase. Toate celelalte dosare sunt respinse.
Judecătorii au o competență aproape exclusivă în legătură cu cazurile pe care le acceptă și tind să ia în considerare cauzele în care curțile inferioare au dat sentințe contradictorii.
"Sandra O'Connor (n.r. prima femeie din SUA care a fost judecătoare la Curtea Supremă, între 1981 și 2006) mi-a spus că sunt două reguli nescrise care sunt probabil la fel de importante ca cele scrise. Prima este că, în timpul conferinței, nimeni nu trebuie să vorbească de două ori înainte ca toți să vorbească o dată. […] A doua e că nimeni nu trebuie să facă schimb de voturi", a povestit Breyer.
Cazurile de pedeapsă cu moartea
Felul cum judecătorii se ocupă de cazurile de pedeapsă cu moartea atrage atenția publică, în mod deosebit. La fel ca și în cazul altor pedepse, sunt necesare patru voturi pentru a asculta pledoaria în favoarea unui astfel de dosar. Însă o persoană care a primit pedeapsa capitală și care vrea să primească o amânare a executării are nevoie de cinci voturi ale judecătorilor Curții Supreme în favoarea sa.
Această deviație e generat o discrepanță problematică. Condamnații ar putea convinge patru judecători că doleanțele lor ar trebui ascultate, însă ar putea să nu-l convingă pe al cincilea pentru a obține o amânare a execuției.
În anumite cazuri, un judecător care consideră că cererea deținutului nu are suficiente argumente poate vota pentru a bloca executarea și a permite altor probleme legale să fie luate în considerare.
Întrebat de CNN despre situația în care un condamnat la moarte poate obține patru voturi ca să-și prezinte argumentele pentru amânare, dar nu-l obține pe al cincilea pentru a amâna propriu-zis pedeapsa, Breyer a răspuns: „Se întâmplă foarte rar”.
