Absolutismul informațional al Kremlinului a atins un nou „maxim istoric” vinerea trecută, când Vladimir Putin a dat undă verde pentru deconectarea țării de la rețelele mondiale de Internet. Vorbim despre o nouă etapă din șarada „democrației controlate” din Rusia: implementarea „Internetului suveran”.

Putinismul urmărește acum închiderea societății într-o producție a informației exclusiv internă, aflată la cheremul unor motoare de căutare sub controlul statului. Un fel de gulag al serviciilor de Internet.

Însă această măsură este doar o piesă din cadrul vast al războiului informațional pe care Rusia îl poartă împotriva narațiunilor democratice occidentale, un proiect de inginerie socială poate chiar mai distopic, pe alocuri, decât produsele propagandei sovietice.

Kremlinul și-a creat o constelație doctrinară care aliniază în slujba statului o infrastructură informațională demnă cele mai încâlcite reverii kafkiene: fabrici de troli, hoarde  botnet , fake news, white-jamming, teorii ale conspirației, influenceri, vloggeri, vedete pop, enterntainmentul, televiziuni, ONG-uri ș.a.m.d. Un vulcan al post-adevărului în plină erupție.

Vladislav Surkov, Aleksandr Dughin sau Igor Așmanov, ca să enumăr doar trei dintre arhitecții putinismului ca „religie” geopolitică, au anulat practic granița dintre fantezia filmelor cyberpunk și piața simbolurilor politice, unindu-le într-un hibrid care poate genera noi și noi forme dictatoriale, noi și noi modele de irealitate.

Pe scurt, autocrația putinistă schimbă acum un nou macaz și intră pe linia status quo-ului digital de extracție chineză.

Așmanov, creierul „Internetului suveran”

Dacă în România trolii (postaci, cum îi numim noi neaoș) sunt un soi de „proletari” prost plătiți pe lângă curțile partidelor, și care nu se prea pricep la această artă a războiului, în Rusia trolling-ul este o parte integrantă a serviciului de informații al armatei, sunt războinici în serviciul națiunii, primesc distincții de stat, medalii militare.

Și pentru că l-am pomenit pe Igor Așmanov, trebuie să mă refer la adevărata lui magnitudine în peisajul existențial al regimului Putin. Superstar New Media, magnat al  RUNET , soțul Nataliei Kaspersky, co-fondatoarea companiei de securitate antivirus Kaspersky Lab, Așmanov este creierul din spatele cadrului teoretic al „Internetului suveran”.

Teoriile sale, pe scurt:

• Google, Facebook, Twitter sunt arme ideologice îndreptate împotriva Rusiei;
• Google este o operațiune sub acoperire a serviciilor secrete americane;
• Fiecare țară are dreptul la „suveranitate informațională”, prin care guvernul controlează informația care ajunge la populație;
• Occidentul practică suveranitatea informațională camuflând-o în narațiunea libertății de exprimare;
• Dacă ideologia ta este importată, cum se întâmplă cu liberalismul, atunci înseamnă că joci după reguli străine și, prin urmare, ești dependent de o definiție străină a libertății și vinovăției;
• Ideologia nu trebuie importată, ci creată în interiorul țării, la fel ca sistemele operaționale, rachetele, insulina și grâul;
• Odată creată, ideologia trebuie protejată prin suveranitate informațională;
• La fel ca URSS, Internetul se va prăbuși și se va sparge într-o mulțime de „Interneturi suverane”, pe care statele le vor „naționaliza” pentru a putea fi adaptate securității naționale.

„Vorba de duh” a lui Kiseliov

Așadar, Așmanov ambalează în algoritmi discursul secolului XIX asupra statului-națiune. Iar viziunea sa privind suveranitatea informațională poate fi esențializată printr-o celebră „vorbă de duh” al lui Dmitri Kiseliov, unul dintre cei mai zeloși bulldogi putiniști din mass-media rusă: „Obiectivitatea este un mit care ne-a fost impus”. Prin urmare, dacă obiectivitatea este un mit opresiv, atunci subiectivitatea dezlănțuită, subiectivitatea ridicată la rang de orizont informațional suprem, este adevărata sărbătoare a libertății. Bine ați venit pe Planeta Rusia.

Jurnalistul Peter Pomerantsev (autorul bestseller-urilor Nothing Is True and Everything Is Possible: The Surreal Heart of the New Russia și This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality) este unul dintre cei mai fini cunoscători ai subteranelor informaționale ale „Noii Rusii”. Pomerantsev susține că în cazul regimului Putin folosirea termenului „propagandă” este eronată, deoarece nu poate acoperi amploarea dezinformării ca politică de stat. Propaganda sovietică avea ca misiune, în Războiul Rece, livrarea externă a unei „povești științifice” despre superioritatea comunismului în bătălia sa istorică împotriva capitalismului, o poveste omogenă, coerentă în tacticile ei subversive. Pe când regimul Putin nu livrează Occidentului o poveste clasică de supremație (adică după tehnici sovietice), ci o viziune de viață bazată pe vacarm ideologic, pe un vacarm care golește de relevanță necesitatea faptelor și a rațiunii în actul guvernării.

Putinismul poate semăna dimineaţa cu o oligarhie, după-amiaza cu o democraţie, la cină cu o monarhie, iar până la sfârşitul serii cu un stat totalitar, spune Pomerantsev. Asta este forța de „export” a lui Putin în materie de influență ideologică prin „altoire”. Cum ar fi, de pildă, iliberalismul. Putinismul se strecoară ca o becterie în toate ideologiile și le eviscerează conținutul, transformându-le în carcase șubrede, în caricaturile unui reality show.

Kellner

Privit de la această înălțime a războiului informațional, zic că putem respira ușurați, pentru că, deocamdată, ne confruntăm cu forme papuașe de manipulare media, prin comparație cu rafinamentul tehnologiilor rusești. Ba chiar, prin contrast, putem bănui Antena 3 de netrebnicie, din moment întregul efort de manipulare este țintit cu precădere spre electoratul PSD, pe care încearcă să-l țină captiv în cota de piață a partidului, și încă nu a găsit acele reglaje hibride pentru a produce „prozeliți” pe alt eșichier și politici publice tip Kiseliov.

Pericolul în România este, însă, altul. Faptul că parteneriatul strategic cu SUA nu este placat și cu investiții masive americane în media, situație care a creat un vid uriaș pentru ca rușii să-și planteze aici, prin diferite acționariate, pârghii de influență. Intrarea pe piața media a magnatului ceh  Petr Kellner , noul patron al PRO TV, cu legături strânse la Kremlin (de asemenea, ar deține fabrici de troli în Bulgaria), este o alarmă roșie. Cât se poate de roșie.

Bun, de amorul antropologiei: mi-ar plăcea ca o firmă să facă un studiu de impact în social media axat pe sutele de meme-uri cu Viorica Dăncilă și rolul lor în erodarea lentă a alianței PSD-ALDE.

Pentru noi poate că este doar o bășcălie, dar pentru un trol meme-ul este o armă. La fel și o pagină Facebook puternică, urmărită de multă lume – este un segment militarist al informației. În timp ce noi ne exhibăm egocentrismul și spaima de anonimat pe news feed-ul rețelei, alții folosesc același news feed, cu tot cu postările noastre, cu înclinația noastră „postmodernă” spre globalizarea voaierismului, în lovituri informaționale de care habar n-avem și pe care le propagăm printr-un simplu și inofensiv clic.

Peter Pomerantsev a lucrat multă vreme în industria TV din Rusia, ca producător al televiziunii generaliste TNT, și a urmărit de la firul ierbii nașterea Rusiei lui Putin. „Când am ajuns în Rusia, am descoperit că aici se fabrica viitorul”, declara Pomerantsev într-un interviu. Prin viitor, referindu-se la războiul informațional. Apoi, când a lăsat Rusia în urmă și s-a întors în Occident, jurnalistul a descoperit că „viitorul de acolo ajunsese deja aici, în jurul meu”.

Acesta este, de fapt, principalul produs al economiei ruse acum: viitorul. O specie de viitor întunecat pe care îl injectează cu succes în democrațiile în derivă și în psihodramele unui Vest somnoros, care nu izbutește încă să-și actualizeze pericolele. Viitor pentru statele care nu se gândesc la viitor. SURSA:  universul.net

Distribuie Distribuie Comentarii