De citit! Bula americană stă iar să erupă?
În ultimele două luni s-a discutat mult despre rata inflaţiei în Statele Unite, iar sondajele de opinie arată, acum, că 85% dintre americani sunt îngrijoraţi de inflaţie. Aceasta este încă o demonstraţie a înţelepciunii omului obişnuit.
În timp ce Statele Unite şi, într-o mai mică măsură, Occidentul în general, sunt supuse unei varietăţi de ameninţări şi dezamăgiri şi există o aversiune naturală pentru a evidenţia evoluţiile negative suplimentare care ar putea prefigura, ar fi reconfortant dacă am auzi ceva de la secretarul Trezoreriei sau de la preşedintele Federal Reserve cu privire la apariţia actuală a unei bule financiare gigantice deasupra Statelor Unite.
În ultimul an, Statele Unite au avut o creştere a masei monetare de 25%, un eveniment fără precedent. Ceea ce iniţial a fost prezentat ca fiind creşteri uşoare şi auto-corectare a inflaţiei, se transformă acum într-un nor de furtună continuu şi în creştere, doar puţin mascat de compoziţia nereprezentativă a indicelui oficial al preţurilor de consum. De la un an la altul, salariile au crescut cu 7,5%, maşinile noi costă cu 10% mai mult, maşinile de ocazie şi casele noi sunt cu 20% mai scumpe, iar chiriile au crescut cu 12%.
Toate aceste creşteri nu se încadrează în creşterea masei monetare şi toate par să se acumuleze în loc să se tempereze.
A existat o creştere constantă în ultimii 12 ani a valorilor acţiunilor, întreruptă doar pentru scurt timp de restrângerile create de COVID. Această creştere a fost susţinută de ratele extraordinar de scăzute ale dobânzilor, care vor deveni extrem de dificil de menţinut pe măsură ce rata inflaţiei creşte; nu ne putem aştepta cu adevărat ca toată comunitatea creditorilor să piardă bani şi să împrumute bani la rate sub rata inflaţiei.
Performanţa excelentă a pieţei bursiere din ultimii ani şi problema care se prefigurează acum se bazează în parte pe nivelurile extraordinar de ridicate de profitabilitate din sectorul corporatist american. Dacă altădată principala preocupare a executivilor şi a directorilor de mari companii era cota de piaţă, în ultima vreme aceasta a devenit profitabilitatea, iar acest lucru a fost ajutat de toleranţa oficială americană faţă de un nivel mai ridicat decât normalul de monopol şi de fixare informală a preţurilor în cadrul industriilor. Acest lucru a generat profituri foarte mari, iar acestea au fost puternic reintroduse în economie, dar, după orice standarde tradiţionale, nivelurile actuale de profitabilitate americane nu pot fi susţinute.
Aceste niveluri au atins proporţii nemaiîntâlnite şi sunt cu 80% peste cele ale restului lumii. Cea mai remarcabilă caracteristică a acestei pieţe este că aproximativ 85 la sută din acest superprofit de care se bucură Statele Unite este produs de un număr mic de companii uriaşe de înaltă tehnologie. Nu a existat niciodată aşa ceva în istoria economică: Apple are cea mai mare capitalizare de piaţă dintre toate companiile din lume, iar vânzările sale au crescut cu 50% în ultimul an.
În mod normal, companiile de o asemenea dimensiune sunt mature şi se descurcă foarte bine cu o creştere a vânzărilor între 5 şi 10 procente pe an. Marile companii americane de înaltă tehnologie păstrează un potenţial imens de creştere a vânzărilor şi a profitului, dar nicio companie, indiferent de piaţă, nu poate înregistra creşteri de 50 la sută la nesfârşit, mult timp după ce a devenit cea mai mare corporaţie din lume.
Inventivitatea americană, optimismul, competenţa, sistemul fiscal al lui Trump şi faptul că Statele Unite au aproximativ două treimi dintre cele mai avansate universităţi de cercetare din lume sunt factori care militează în favoarea continuării acestei tendinţe, dar este imposibil de imaginat că ea poate continua în acest ritm la nesfârşit.
Multe tradiţii au fost rupte şi îngropate de schimbări şi inovaţii, dar celebra afirmaţie a lui J.P. Morgan conform căreia "asemenea unui copac, piaţa nu poate creşte până la cer" îşi păstrează o anumită valabilitate.
Din cauza vulnerabilităţii extreme din aproape întregul sector public american la creşterile ratelor dobânzilor, acel instrument - care oricum a fost întotdeauna o espingolă - de creştere a ratelor dobânzilor pentru a reduce cererea şi, în cele din urmă, pentru a reduce inflaţia, deşi fiecare creştere cu un punct a ratei dobânzii la credite adaugă iniţial o jumătate de punct de inflaţie - nu este cu adevărat disponibil acum pentru managerii politicii fiscale şi monetare.
O creştere bruscă a ratelor dobânzilor ar avea un efect catastrofal asupra datoriei naţionale americane de aproape 29.000 de miliarde de dolari, ceea ce exclude efectiv creşterile de taxe propuse de Joe Biden. Dacă inflaţia produce deflaţie, singura cale de scăpare evidentă va fi un recurs de tip Reagan.
Există deja semne îngrijorătoare de tactici de piaţă de dinaintea prăbuşirii: indicele SPAC s-a prăbuşit, iar Bitcoin şi Tesla se află cu mult sub indicele maxim atins de ele. Agenţii de dezvoltare au fost creşterea masivă a numărului de persoane care speculează pe piaţă şi dozele neobişnuit de mari de cheltuieli stimulative ale administraţiei Biden. Există o cantitate îngrijorătoare de opţiuni de tranzacţionare, ceea ce sporeşte posibilitatea unei imense obliteraţii a valorii, dacă vânzările masive încep şi nu sunt contracarate.
Există acum multe alte caracteristici ale unei bule în actualul peisaj economic al Statelor Unite. Preţurile locuinţelor sunt acum mai mari în Statele Unite decât au fost în marea bulă imobiliară din 2006 şi 2007. Având în vedere toate aceste circumstanţe, este atât dificil, cât şi nechibzuit să considerăm actuala situaţie a economiei americane şi a Occidentului ca fiind, în general, altfel decât precară.
Toate bulele economice se sparg în cele din urmă, deşi economia se revigorează întotdeauna în cele din urmă. Dar situaţia devine din ce în ce mai complicată. Cei care citesc operele Dr. Johnson şi ale lui Charles Dickens de acum un secol vor putea observa că, de la jumătatea secolului al XVIII-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea în Anglia, costul unor obiecte de bază, cum ar fi o ceaşcă de ceai sau o cazare obişnuită pentru o noapte, nu s-a schimbat; practic nu a existat inflaţie - dar au existat boom-uri şi crize teribile.
După criza economică masivă de la începutul anilor 1930, principalele monede s-au detaşat de standardul tradiţional - aurul - şi au adoptat politica de a utiliza cheltuieli stimulative pentru a pune capăt recesiunilor pentru a evita criza. Acest lucru a avut un succes substanţial, cu excepţia faptului că incidenţa inflaţiei este inevitabilă şi exponenţială, iar acest lucru se vede în orice comparaţie între preţurile oricărui lucru, cu excepţia produselor de ultimă generaţie nou-nouţe, de-a lungul celor 75 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Pericolul se ascunde în recurgerea, pe scară largă, în ultimii ani, la relaxarea cantitativă (quantitative easing), ceea ce a determinat, de fapt, ca atunci când obligaţiuni guvernamentale şi alte bond-uri ale SUA au rămas nevândute, în loc să le crească rata dobânzii pentru a asigura vânzarea, acestea au fost cumpărate efectiv de Federal Reserve, o parte afiliată a Trezoreriei SUA, şi au fost plătite cu hârtii. A fost o mişcare birocratică, foarte şubredă pentru edificiul fiscal şi monetar al unei mari naţiuni.
Alunecăm inevitabil spre o accentuare din ce în ce mai mare a vitezei banilor. Uneori spun că dacă o ţară mică şi destul de săracă precum Paraguayul ar cere fiecărui cetăţean adult să scrie o poezie în fiecare zi şi să o vândă şi să cumpere una de la altcineva, întotdeauna pentru 10 dolari, indiferent de lungimea sau calitatea literară a poeziei, la sfârşitul anului, Paraguayul ar avea cel mai ridicat nivel de trai dintre toate ţările din lume (din punct de vedere al PIB per capita), dar nimeni nu ar fi mai bogat.
Acesta este, evident, un exemplu extrem, dar, într-o anumită măsură, asta este ceea ce au făcut Statele Unite, deoarece şi-au exportat capacitatea de producţie şi au permis ca o mare parte din activităţile complet inutile care nu produceau nicio valoare adăugată la nimic să treacă drept "sectorul serviciilor". Un trilion de dolari de datorii studenţeşti s-au acumulat pentru a oferi milioanelor de absolvenţi de universităţi calificări care nu le permit să îşi câştige existenţa.
Nimic din toate acestea nu mai poate continua mult timp şi nu există niciun semn că vreo persoană de la Washington are cea mai mică idee despre cum să rezolve ceea ce urmează, scrie Conrad Black în Epoch Times .
