De ce Xi Jinping nu-l sună pe Trump. Cât de mult ar putea escalada războiul comercial SUA-China

De ce Xi Jinping nu-l sună pe Trump. Cât de mult ar putea escalada războiul comercial SUA-China

Un război comercial fără precedent se conturează între SUA și China, cu escaladare rapidă, în contextul în care ambele superputeri economice așteaptă ca cealaltă să cedeze prima, scrie CNN , într-o analiză privind eforturile diplomatice de culise din ultimele luni.

Donald Trump a așteptat o reacție diferită la tarife din partea lui Xi Jinping FOTO Shutterstock

Donald Trump a așteptat o reacție diferită la tarife din partea lui Xi Jinping FOTO Shutterstock

Donald Trump a anunțat o pauză de 90 de zile în punerea în aplicare a tarifelor asupra partenerilor comerciali, cu excepția Chinei. Într-o escaladare rapidă, SUA au anunțat că vor percepe taxe de 145% pe toate importurile din China. Drept ripostă, Beijingul a decis să vizeze cu tarife o industrie strategică a SUA, prin limitarea exportului de filme americane, după ce și-a majorat deja propriile tarife asupra SUA la 84%.

Casa Albă a declarat că se află în legătură cu zeci de țări pentru a ajunge la potențiale acorduri în perioada următoare. Nu însă și cu China, care face notă discordantă.

SUA nu vor face primul pas, Trump așteptându-se ca China să o facă, întrucât Beijingul e cel care a ales calea escaladării, alegând să riposteze și să continue războiul comercial, au declarat doi oficiali de rang înalt de la Casa Albă.

Această poziție a fost transmisă Beijingului în ultimele două luni, echipa lui Trump punând clar în vedere în mod clar oficialilor chinezi faptul că președintele Xi Jinping ar trebui să solicite o convorbire telefonică cu Trump. Dar Beijingul a refuzat în mod repetat să facă demersuri în acest sens, potrivit a trei surse familiare cu comunicările oficiale.

Unul dintre principalele obstacole, crede echipa lui Trump, este dorința lui Xi de a nu fi perceput ca slab dacă face primul pas și abordează SUA pentru discuții.

Trump, care are în vedere un târg convenabil cu China care să crească exporturile americane, să limiteze exporturile de fentanil și să restructuraze TikTok pentru utilizatorii americani, a sugerat că Beijingul va negocia.

„China vrea să facă o înțelegere. Pur și simplu nu știu cum să procedeze", a spus Trump miercuri în timpul unui eveniment la Casa Albă. „Știți, este unul dintre acele lucruri la care nu se pricep prea bine – sunt oameni mândri."

În căutarea canalului diplomatic potrivit

De luni de zile însă, liderii americani și chinezi au vorbit unul pe lângă celălalt, permițând relațiilor să se înrăutățească pe măsură ce eforturile fiecăreia dintre țări au rămas fără răspuns.

În culise, canalele oficiale la nivel de lucru sunt active, dar dialogul la nivel înalt încă nu a avut loc. Între timp, canalele neoficiale s-au dovedit neproductive, potrivit a trei surse informate despre situație, deschizând calea pentru un joc economic cu un final costisitor și incert.

Dependența Chinei de un protocol strict și tendința Chinei de a-l pregăti pe Xi pentru orice apel de această amploare este fundamental în contradicție cu modul în care Trump face afaceri, spun unii foști și actuali oficiali, care apreciază acest factor drept principalul obstacol în lansarea unor discuții productive.

China a încercat să creeze un canal secundar, așa cum a făcut în cazul consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, Jake Sullivan, dar până acum acest efort nu a avut succes. Obiecția SUA, potrivit oficialilor: Administrația Trump a refuzat ca ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, să servească drept interlocutor, sugerând că Wang nu este suficient de apropiat de cercul lui Xi și astfel nu poate fi de încredere.

Oficialilor chinezi li s-a prezentat o listă a persoanelor cu care Casa Albă a lui Trump ar dori să discute, dar China nu a cedat, spun sursele.

Inflamând și mai mult tensiunile, transcrierea chineză a unei convorbiri telefonice între Wang și secretarul de stat Marco Rubio la începutul acestui an a părut să denatureze conținutul apelului, a dezvăluit Rubio ulterior.

„Acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin nu la telefon, sau poate că interpretul lor nu a vrut să interpreteze lucrurile în acest fel”, a spus Rubio despre afirmația chineză potrivit căreia secretarul de stat a fost avertizat să nu întreacă limita.

În timp ce unele comunicări între părți au fost intermediate de ambasadorul Chinei în SUA, lipsa unui canal principal a stat în calea stabilirii unui contact direct între lideri pe care administrația Trump îl consideră imperios necesar.

Doi oficiali de rang înalt de la Casa Albă au declarat pentru CNN că Trump ar fi mulțumit ca dialogul să înceapă și mai jos dacă asta ar aduce rezultate.

În ciuda faptului că oficialii lui Trump au spus public că Trump va dicta termenii discuțiilor cu Xi – directorul Consiliului Economic Național, Kevin Hassett, a declarat joi dimineață la CNBC că Trump „va decide” când vor începe conversațiile – este destul de limpede că mingea este în terenul Chinei pentru moment.

China și SUA privesc diferit negocierile

Cel puțin așa văd lucrurile oficialii lui Trump. Dar perspectiva la Beijing este cu totul alta.

„Ușa este deschisă pentru discuții, dar dialogul trebuie purtat pe o bază de respect reciproc și egalitate, a declarat joi un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerțului. „Dacă SUA aleg confruntarea, China va răspunde la fel. Presiunea, amenințările și șantajul nu sunt metodele corecte de a discuta cu China".

Pe fondul tensiunilor, Casa Albă a început să acorde prioritate acordurilor comerciale cu Japonia, Coreea de Sud și Vietnam pentru a pune presiune pe Beijing, a declarat un oficial de rang înalt al Casei Albe.

Actualii și foștii oficiali americani nu exclud posibilitatea de a crea un canal pentru un posibil apel Xi-Trump, dar foștii oficiali americani spun că miza este liniștirea Chinei că Xi nu va prins într-o ambuscadă – mai ales după tratamentul de care a avut parte președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval.

„Chinezii, în orice caz, sunt reticenți să-și pună liderul în poziția în care s-a aflat Zelenski”, a apreciat Danny Russel, fost secretar de stat adjunct pentru Asia de Est și în prezent vicepreședinte al Institutului de Politici pentru Societatea Asiatică. „Vor să se asigure că se pun anumite baze pusă pentru o întâlnire și că se stabilesc niște reguli de bază”.

Un război comercial devastator

Oficialii chinezi au căutat căi de a-l contacta direct pe Trump, adesea prin intermediul liderilor de afaceri pe care îi ascultă.

Când Xi l-a trimis pe vicepreședintele Han Zheng la Washington - cel mai înalt trimis chinez care a participat vreodată la o depunere a jurământului prezidențial - Han a avut o întrevedere cu Elon Musk.

CEO-ul miliardar al Tesla are afaceri în China și a exercitat o influență uriașă în primele zile ale administrației Trump. Oficialii chinezi au sperat să stabilească linii de comunicare mai directe cu noua administrație Trump, folosindu-l pe Musk ca intermediar, a declarat o persoană familiarizată cu chestiunea. Dar până acum, aceste încercări nu au fost fructuoase.

China a luat în considerare limitarea operațiunilor companiilor americane de top în China, cum ar fi Apple, Tesla, Caterpillar și Starbucks. În cele din urmă, potrivit a două surse informate despre discuții, Beijingul a renunțat la această idee – îngrijorat de faptul că consumatorii chinezi se vor revolta, iar Partidul Comunist Chinez ar putea pierde potențialul unor canale profitabile.

Dar PCC cântărește opțiuni strategice pentru a riposta față de Washington dincolo de simpla creștere a taxelor de import. China va începe probabil să cumpere soia și produse agricole din Brazilia în loc de inima SUA, așa cum a făcut în timpul războiului comercial din primulmandat al lui Trump.

„Uitați în ce domenii pun pe lista neagră companii americane, lovesc fermierii americani, ne taie accesul la mineralele critice – acesta este un set de instrumente pe care se simt foarte confortabil să-l folosească", a declarat Melanie Hart, director senior al Global China Hub. „Au experimentat asta în multe alte țări. Dezvoltă planul de ani de zile. Au un buncăr pe care l-au construit pentru acest moment."

Întrebate ce prag de represalii este dispusă să suporte fiecare dintre țări, sursele în contact cu ambele guverne nu au putut estima. Dar un lucru este cert: cât de departe vor merge ambele în utilizarea armelor netarifare pentru ripostă ar putea determina nivelul de escaladare al conflictului economic.

Beijingul a interzis exportul de minerale de pământuri rare necesare pentru fabricarea anumitor bunuri. Interzicerea exportului de pământuri rare sau vânzarea obligațiunilor Trezoreriei SUA ar fi văzută ca ducând conflictul la nivelul următor.

„Dacă China acționează pentru a limita complet economia SUA, nu mai există frână", a declarat un fost oficial american informat despre situația actuală. „Un război comercial de o asemenea amploare este un act de război”.

Întrebarea despre cine are mai multă pârghii într-un astfel de conflict depinde de perspectivă. Peter Navarro, șoimul lui Trump, a sugerat că Beijingul nu își poate permite să escaladeze la acest nivel. Alții sugerează că este o interpretare naivă a unui lider autoritar care deține întreaga autoritate asupra unei economii subvenționată de guvern.

„Este absolut incorect”, a sugerat o sursă în contact cu ambele guverne despre convingerea lui Navarro. „Aceasta va fi o distrugere reciprocă sigură".

Unii experți sugerează că Xi este cel care are avantajul, după ce și-a întărit poziția politică în plan intern și a obținut mai mult spațiu de manevră înainte de a-i răspunde lui Trump.

Xi Jinping se află într-o poziție politică mult mai puternică ca urmare a atacurilor percepute ale administrației Trump și este într-o poziție mai bună pentru a convinge poporul chinez să absoarbă orice durere economică pe care ar putea-o provoca tarifele”, a spus Russel.

Matt Pottinger, fostul consilierul adjunct pentru securitate națională al lui Trump, și Liza Tobin, fostul director pentru China în Consiliul Național de Securitate, au descris confruntarea ca fiind o „despărțire dezordonată” și o „competiție cu câștig zero" care afecta și restul lumii. SUA și China, au spus ei, sunt egale ca putere – dar au obiective diferite.

„În timp ce Trump a preluat controlul în războiul comercial, Xi câștigă teren în domenii care ar putea fi și mai importante: inteligența artificială, producția avansată și puterea militară necesară pentru a pune mâna pe cea mai importantă proprietate imobiliară din lume – Taiwanul".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Finalul rușinos al unui mandat eșuat”

2 Toate sondajele pentru prezidențiale

3 Citiți și voi cum și-au bătut joc ucrainenii de echipamentele militare trimise de americani și de europeni în penibila aventură din Kursk

4 Oameni buni, în ce țară trăim? / Firme și persoane din cercul de interese al lui Sebastian Ghiță, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fra…

5 Ăsta, bonus de 322.600 EUR brut pe lângă salariul său anual, de aproape 137.000 euro brut!