Dintre adevărurile evidente ale războiului, cel mai important - și poate cel mai ignorat în cazul Ucrainei- este observația că actul de agresiune provine de la o țară cu suprafața unui uriaș și cu potențialul industrial al unui pitic, scrie Jan Kallberg, cercetător la CEPA (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene).

Rusia va pierde războiul din aceleași motive pentru care Germania nazistă a pierdut Al Doilea Război Mondial: resursele sale nu pot fi inepuizabile, iar penuria de echipamente este deja vizibilă pe câmpul de luptă.

Singura întrebare este când și cum se va ajunge în acest punct, argumentează Jan Kallberg, profesor asistent la United States Military Academy și cercetător în cadrul programului pentru Apărare Transatlantică și Securitate al CEPA (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene).

Pilda industriașilor Marcus și Jacob Wallenberg

La mijlocul secolului XX, cei care au ajuns să fie mari industriași au reușit în virtutea faptului că puteau vedea imaginea de ansamblu, ceea ce le permitea să evalueze oportunitățile și riscurile.

Este povestea industriașilor Marcus și Jacob Wallenberg, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - când Suedia a ales să rămână neutră - au condus afaceri prospere, fiind în același timp emisari oficiali pentru comerț ai guvernului suedez. Jacob avea sarcina să negocieze cu nemții, iar Marcus cu Aliații.

Frații erau umblați prin lume și cunoșteau dinamicile fundamentale ale industriei și comerțului global.

Familia Wallenberg este cea mai importantă dinastie suedeză în domeniul afacerilor de mai bine de 100 de ani. Activitatea celui mai celebru membru al său, diplomatul Raoul Wallenberg, care a fost ucis de sovietici (arestat la Budapesta, unde, folosindu-se de autoritatea diplomatică, a salvat viețile a mii de evrei, ar fi murit în închisoare după mulți ani -n.red) a fost în afara cercului de afaceri al acestei familii.

În ziua în care Reichul german a declarat război SUA, Marcus Wallenberg a înțeles că războiul s-a sfârșit și și-a schimbat planurile în consecință.

Cum a putut să știe?

O chestiune de timp

Marcus lucrase în SUA și avusese ocazia să viziteze oțelăriile din Pittsburgh, Bethlehem și Gary. În călătoriile sale, el a făcut turul fabricilor, șantierelor navale și liniilor de producție ale avioanelor din toată America.

Cu un an înainte de bătăliile de la El Alamein și Stalingrad - considerate ulterior puncte de turnură ale celui de-al Doilea Război Mondial - și cu trei ani și jumătate înainte de victoria Aliaților, el și-a dat seama că dacă SUA își iau angajamentul, Germania nu are nicio șansă să câștige.

Era doar o chestiune de timp, întrucât, în cele din urmă -având în vedere puterea economiei americană și capacitatea sa de a produce echipamente militare, arme, nave și avioane - Germania era sortită să-și epuizeze resursele, în timp ce ritmul producției nu avea cum să țină pasul cu consumul de materiale.

Viziunea lui Marcus Wallenberg a fost împărtășită și de Winston Churchill. După ce Germania a invadat URSS, pe 22 iunie 1941, Churchill a înțeles că nu va mai avea forța necesară să invadeze Marea Britanie. Iar în momentul în care Germania a declarat război SUA, n-a mai avut niciun dubiu că forțele aliate aveau să câștige.

Germania va fi forțată să capituleze - aparatul de producție american era mult prea puternic.

Un calcul simplu arată că britanicii și americanii pur și simplu aveau capacitatea să construiască mult mai multe distrugătoare, avioane și tancuri decât pierdeau în luptă: forțele aliate puteau construi alte 20 de avioane dacă pierdeau 10. Germania puteau înlocui doar cinci avioane din 10 distruse.

De ce Rusia nu poate câștiga războiul

Din această cauză Germania a fost învinsă și din același motiv Rusia va avea aceeași soartă. Singura întrebare este cât va dura.

Această concluzie este o expunere de fapte care are multe dovezi în sprijin.

Potrivit cercetătorului islandez Ragnar Bjartur, mai bine de jumătate din tancurile pierdute de Rusia în ianuarie - și confirmate vizual - au fost fabricate înainte de 1991. Au fost scoase din depozite, dar acestea nu sunt inepuizabile. Aceasta era deja o problemă, după care Rusia a adus unități nou mobilizate care au nevoie de echipamente, dar nu le au. Pe rețele sociale rusești se vorbește deja despre regimente de artilerie doar pe hârtie, fără tunuri.

Apoi, membrele europene ale NATO cheltuiesc de 5,75 ori mai mult pentru apărare decât Rusia (276 de miliarde de dolari față de 48 de miliarde de dolari). Este de așteptat ca aceste cifre ale Alianței să crească rapid, și ele nu includ Canada și nici SUA, cu bugetul lor uriaș. Rusia își mărește la rândul ei cheltuielile de apărare, dar economia sa anemică pur și simplu nu poate concura.

Comparând economia Rusiei cu cea a țărilor NATO, folosind paritatea puterii de cumpărare, raportul este de 1:10. Țările care nu sunt membre NATO - Australia, Japonia, Suedia și Finlanda - sprijină și ele Ucraina. În plus, Rusia este puternic sancționată și cel puțin 300 de miliarde de dolari în active internaționale sunt înghețate.

Războiul din Ucraina a intrat în al doilea an, deși puțini credeau - la început - că va dura mai mult de câteva săptămâni. Faptul că Ucraina continuă să lupte nu salvează doar Ucraina; este o asigurare că Rusia nu are puterea de a intimida (sau mai rău) statele baltice, Moldova, România și alți vecini. Vladimir Putin nu a reușit să invadeze, să absoarbă și să suprime Ucraina. Copiii încă mai citesc cărți în ucraineană; narațiunea istorică ucraineană se învârte mai departe, iar libertățile ucrainene încă există, cel puțin pentru cei din afara părților ocupate ale țării.

A devenit limpede că armata rusă se chinuie să creeze noi formațiuni, iar acestea primesc echipamente din anii 1980, la standarde tehnice inferioare și care, în plus, sunt mult inferioare în raport cu forța de invazie inițială din 24 februarie 2022. Este motivul pentru care nu va exista o ofensivă rusă pe scară largă.

Economia rusă (PIB), de la Kaliningrad la Sahalin, este sub economia italiană în termeni de PIB. Salariile militarilor ruși sunt mai mici decât cele ale celor din NATO, or avioanele de luptă vor costa la fel pentru Rusia, Italia sau oricine, deoarece tehnologia este din ce în ce mai scumpă. Dacă un avion costă 30 de milioane de dolari, costurile pilotului și ale echipajului de la sol devin neglijabile.

Un război prelungit periclitează regimul lui Putin

Regimul lui Putin nu poate câștiga, dar își poate pune în pericol propriul viitor. Cu cât războiul se prelungește, cu atât cresc șansele de schimbare a regimului. În orice caz, mass-media ruse bat toba despre un război lung, pregătind astfel populația pentru standarde de viață mai scăzute, penurie și greutăți în anii următori. Și în plus, un număr mult mai mare de morți.

Pentru rușii care mai au vreo îndoială cu privire la propaganda de stat, acum va fi evident că costurile economice ale finanțării unui război - pe fondul unei capacități mult prea mici de producție- sunt uriașe. Economia subdimensionată este deja vizibilă pentru soldații de pe linia frontului, evidențiată de logistica intermitentă și de deteriorarea competitivității pe câmpul de luptă, de echipamentele vechi și de foametea de obuze a artileriei.

Continuarea ofensivelor rusești nu poate garanta decât creșterea numărului de victime rusești, dincolo de cele 200.000 deja suferite. O armată rusă mai mare în Ucraina nu va face decât să agraveze criza logistică. Nu se întrevede nicio victorie rusă.

Finalul este clar. Acum ar trebui să ne întrebăm doar: care sunt evenimentele care ne vor conduce la destinația finală? scrie Jan Kallberg, cercetător în cadrul programului pentru Apărare Transatlantică și Securitate al CEPA (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene).