De ce Ucraina se va afirma ca o forță formidabilă în Europa, aliată cu SUA
Discuțiile referitoare la politica americană în privința Ucrainei pleacă adesea de la premisa că Ucraina constituie o problemă. Pentru unii, e un lucru care distrage atenția de la chestiunea Chinei. Alții se tem de o escaladare și represalii din partea Rusiei. Iar alții sunt îngrijorați de costul financiar al susținerii armatei Ucrainei și al economiei ei grav lovite de război. Sunt preocupări justificate și își au locul lor, însă scapă din vedere ideea principală. Războiul prost conceput, prost planificat și prost implementat de Vladimir Putin a declanșat în Ucraina o renaștere națională. Țara care se va ridica din războiul lui Putin va fi o forță nouă și formidabilă în Europa, ale cărei interese și perspective o vor alinia ferm cu SUA, scrie „The Wall Street Journal“.
Harta Europei, cu drapelul Ucrainei Foto Shutterstock
Pentru a înțelege Ucraina actuală, gândiți-vă la Israel. După secole de oprimare culminând cu violența de nedescris a secolului 20, israelienii sunt hotărâți să facă sacrificiile economice și personale necesare pentru a-și apăra independența.
Ucrainenii par să fi ajuns la o mentalitate similară. Cele două războaie mondiale, Războiul Civil Rus și cruzimea genocidului lui Stalin au supus Ucraina la suferințe de nedescris în secolul 20. Acum, când Putin și lătrăii propagandiști din presa însetată de sânge de la Moscova amenință țara cu un nou ev mediu, ucrainenii pur și simplu s-au săturat. Ei nu știu cum se vor termina toate acestea, nu știu nici cât va mai fi Occidentul dispus să-i sprijine, dar sunt pregătiți să facă orice e necesar.
Ucraina și blocul format din Polonia, statele baltice și nordice
Ucraina care se înalță din acest botez al focului va fi o țară formidabilă cu o armată încercată în luptă, care va preschimba tabloul strategic. Se va uni cu Polonia, statele baltice și țările scandinave într-un bloc cu orientare militară opus expansiunii Rusiei. Deși pericolul va persista, acel bloc va fi un puternic susținător al NATO și va considera SUA un partener militar esențial. El își va folosi influența în cadrul NATO și al UE pentru a se împotrivi oricărei tentative a unor europeni mai slabi de înger de a media între Washington și adversarii lui, notează WSJ.
Orice deznodământ al războiului care va putea fi considerat în general o înfrângere a lui Putin va face mai mult decât să dea naștere unui aliat nou și puternic al Americii. Va demonstra totodată valoarea unei alianțe cu SUA. Faptul că SUA și aliații lor pot face în așa fel încât o țară mai mică să înfrângă Rusia, considerată încă, fie și anacronic, o superputere de către o parte însemnată a lumii, va consolida rețeaua de alianțe a Americii și va știrbi prestigiul puterilor revizioniste.
Magicienii tehnologici ai Ucrainei
Miza e încă una ridicată. Războiul lui Putin e primul mare conflict internațional al epocii informaționale, iar Ucraina, care dispunea deja de un nucleu relevant de ingineri de software și experți IT, inventează noi metode de a lupta în război.
Inginerii software care se înrolaseră în armată la începutul războiului au fost retrași de pe linia frontului și, alături de noi recruți care și-au abandonat slujbele profitabile din industria tehnologică, activează acum în unități noi informale și rapid adaptabile care inventează metode noi de a analiza informațiile de pe câmpul de luptă pentru a devoala planurile Rusiei până la cele mai mici detalii.
Cooperarea tehnologică cu Pentagonul
Ucrainenii doresc să dezvolte parteneriate și mai aprofundate cu companiile tehnologice americane și cu Pentagonul. Tot așa cum cooperarea excepțional de strânsă dintre America și Israel în domeniul tehnologic stimulează progresul armamentului produs în SUA, cooperarea tehnologică cu Ucraina va ajuta companiile și armata Americii să-și mențină și chiar să-și mărească avansul în raport cu Beijingul.
Susținerea Ucrainei nu este vreun proiect caritabil bazat pe porniri sentimentale. Nu constituie nici vreo divagație strategică care ne subminează poziția în Indo-Pacific. În orbirea și nebunia lui, Vladimir Putin i-a înmânat Americii o ocazie de aur. Ar trebui s-o înhățăm cu ambele mâini, îndeamnă WSJ.
Sursa: adevarul.ro