SUA au folosit cel mai nou model de rachete aer-aer Sidewinder pentru a doborî un balon de supraveghere chinez și alte trei obiecte zburătoare de mai mici dimensiuni care au survolat spațiul aerian american. Un general american a explicat de ce acest tip de rachete este ideal pentru a viza ținte relativ nesofisticate precum baloanele, relatează Insider.

În timpul Primului Război Mondial, armatele trimiteau observatori în baloane pentru a repera ținte pentru artilerie la distanțe mult mai mari decât cele accesibile trupelor de la sol. Este motivul pentru care aceste baloane au devenit țintele principale ale piloților avioanelor de vânătoare. De pildă, pilotul american Frank Luke a reușit să doboare 14 astfel de baloane pe parcursul războiului.

Vechile avioane biplane „anti-baloane" foloseau arme automate - fiind adesea înarmate cu gloanțe incendiare în scopul de a-și distruge prada umplută cu hidrogen. În schimb, avioanele de vânătoare F-22 și F-16 ale Forțelor Aeriene americane, cele care au eliminat un balon spion chinezesc și alte trei obiecte neidentificate, au folosit o altă armă decât tunurile de 20 mm, și anume rachetele aer-aer AIM-9X Sidewinder cu infraroșu.

De ce o rachetă de aproape jumătate de milion de dolari

Dar de ce ai prefera să folosești o rachetă ghidată care costă aproape 500.000 de dolari bucata contra unui obiect care se deplasează lent, când ar fi probabil suficiente câteva obuze? Răspunsul este că doborârea baloanelor este mai periculoasă decât s-ar putea crede.

Vânătorii de baloane din Primul Război Mondial aveau de-a face cu ținte puternic protejate de artileria antiaeriană, și puteau exploda în apropierea avioanelor de atac. Baloanele de baraj din Al Doilea Război Mondial, concepute pentru apărarea aeriană la joasă altitudine, ar fi putut agăța avioanele de cablurile lor de ancorare din oțel.

Multe dintre aceleași riscuri și provocări sunt valabile și în ziua de azi.

De altfel, forțele aeriene ale SUA au luat în considerare doborârea balonului și a celorlalte obiecte cu focuri de tun, a declarat reporterilor, la 12 ianuarie, generalul Glen VanHerck, șeful Comandamentului nordic al SUA și al Comandamentului nord-american de apărare aerospațială.

„Piloții, în fiecare caz, au simțit că ar fi fost realmente ceva irealizabil din cauza dimensiunii, mai ales ieri la acea altitudine, dar și din cauza dificultății de a-l capta vizual, ținând cont că este atât de mic”, a explicat VanHerck. „Este și o potențială problemă de siguranță a zborului, deoarece trebuie să te apropii foarte mult de obiect încât riști să zbori peste resturi sau în obiectul propriu-zis".

Avionul de luptă F-22 este înarmat cu racheta aer-aer cu rază medie de acțiune AIM-120. Cu o rază de acțiune de peste 30 de kilometri și un radar de bord pentru a-și localiza ținta, AMRAAM este o armă formidabilă împotriva aeronavelor - dar nu și împotriva baloanelor. (Cea mai recentă versiune, AIM-120D, are o rază de acțiune estimată la aproape 160 de kilometri).

„Menținerea unei urme radar asupra unui obiect atât de mic este foarte dificilă”, a subliniat VanHerck cu referire la obiectul neidentificat doborât duminică deasupra lacului Huron. „Astfel că efectuarea unui tir radar cu AIM-120 ar avea o probabilitate mai mică de succes".

De aceea AIM-9X, cea mai recentă versiune a venerabilei rachete aer-aer Sidewinder, dezvoltată în anii 1950 pentru a distruge avioanele de luptă, a fost considerată cea mai bună opțiune. „În fiecare situație, AIM-9X, o rachetă cu detectare termică sau cu infraroșu care vede contrastul, a fost arma de elecție împotriva obiectelor pe care le-am observat”, a declarat VanHerck.

Rachetele AIM-9X

Primele modele Sidewinder aveau o rază de acțiune de câțiva kilometri, dar unele surse estimează raza de acțiune a rachetei AIM-9X la peste 30 de kilometri.

Primele versiuni au fost concepute pentru a se orienta după căldura degajată de un avion cu reacție. Problema era că sistemele lor de ghidare în infraroșu căutau cele mai fierbinți obiecte din câmpul lor de vizibilitate, ceea ce le făcea vulnerabile la rachete de semnalizare false sau la confundarea soarelui cu o țintă.

Cel mai recent model de Sidewinder are o putere mai mare să facă distincția între temperaturile diferitelor obiecte aeriene în raport cu temperatura de fond.

„Avem un contrast între mediul înconjurător și obiectele în sine - adesea acesta dă contrastul [în infraroșu], care permite rachetei să le urmărească”, a explicat VanHerck. „Or asta a făcut foarte, foarte eficientă racheta AIM-9X".