De ce s-a recuzat magistratul Curţii de Apel care refuză să-l judece pe Dan Voiculescu

De ce s-a recuzat magistratul Curţii de Apel care refuză să-l judece pe Dan Voiculescu

Concret, Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să reia marţi judecarea apelurilor formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Instanţa a constatat că în cauză nu există vicii de procedură şi că se poate trece la judecarea cazului, moment în care judecătorul Stan Mustaţă a arătat că formulează cerere de abţinere.

Judecătorul a explicat că, în urma unor materiale de presă „neadevărate“, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, doreşte să formuleze cerere de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Astfel, instanţa a amânat judecarea dosarului pentru o săptămână, timp în care va fi soluţionată cererea de abţinere a magistratului.

Magistratul Stan Mustaţă refuză să judece acest dosar pentru că numele său este menţionat în referatul DNA de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu, care ar fi luat mită peste 600.000 de euro pentru a-l elibera din închisoare pe Dinel Staicu.

„Cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu martora denunţătoare R.I.A., la data de 03.07.2013, învinuita Dascălu Adriana (…) a precizat că trebuie neapărat să remită suma de 100.000 euro judecătorilor Cîrstoiu Veronica (a scris «V») şi Mustaţă Stan (a scris «M») de la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv câte 50.000 euro fiecăruia dintre aceştia, pentru «dirijarea» dosarului nr. 388/P/2012, la momentul sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu, la un complet favorabil care va pronunţa o hotărâre avantajoasă”, a relatat presa.

Dan Voiculescu, 5 ani de închisoare cu executare

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene.

În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Procesul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie reluat pe 27 iunie când urmează să fie audiat un alt inculpat în dosar, Vlad Nicolae Săvulescu, dar şi trei martori. La termenul de astăzi a fost audiat şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Frauda estimată în acest caz a fost evaluată de procurori la 60 de milioane de euro.

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.

Tribunalul Bucuresti a respins astăzi cererea lui Dan Voiculescu de a returna dosarul de corupţie al privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecarea cauzei va continua cu termen pe 30 aprilie. La termenul din 9 aprilie, fostul senator a cerut încetarea procesului şi returnarea dosarului său la DNA.

La cinci ani de la debutul procesului, judecătorii vor asculta, astăzi, pledoariile finale în procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care omul de afaceri este acuzat de spălare de bani. Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru liderul Partidului Conservator. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 12 ani de închisoare. Instanţa a anunţat că va da sentinţa peste 2 săptămâni.

Mugur Ciuvică tremură din toate încheieturile, vocea îi tremură şi ea, iar gazetarii adunaţi ciorchine în jurul său, la ieşirea de la DNA, observă asta. „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”, bravează Ciuvică, deşi e mai rezonabil să credem că emoţia i se datora celor petrecute înăuntru.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”