Vladimir Putin este doar ultima reîncarnare a echivalentului rusesc al hidrei din mitologia greacă, și anume a KGB-ului, în prezent FSB. Că va rămâne sau nu la putere, FSB-ul va dăinui și din el, precum din monstrul mitologic, vor răsări de îndată noi aspiranți gata să-l înlocuiască, scriu economistul Mark Toth și Jonathan Sweet, colonel în retragere al armatei SUA, într-un editorial publicat în The Hill.

Chiar dacă Putin ar fi dat jos de la putere, FSB-ul își va păstra puterea. În prezen, în Rusia sunt trei cercuri de putere în jurul lui Putin, iar soarta și influența lor e supusă schimbării, spre deosebire de cele ale FSB, care rămâne neatins, apreciază autorii.

FSB-ul s-a prefăcut din nou în KGB, de aceea ar trebui făcută o distincție între arenele actuale de luptă și FSB.

În primul ring se află Prigojin, în al doilea sunt oligarhii ruși și poate și Ministerul Apărării, iar în ultimul războiul din Ucraina.

Unul dintre ele sau toate s-ar putea prăbuși, antrenându-l și pe Putin în cădere. Chiar și în acest caz, FSB e susceptibil să iasă nevătămat ca unic supraviețuitor. Așa s-a întâmplat în 1991, după destrămarea URSS. S-a recompus încă o dată după ce Boris Elțîn a divizat fostul KGB în două agenții distincte: FSB care se concentra pe afacerile interne și SVR, pe cele externe.

În 2010, președintele de atunci Dmitri Medvedev – care a obținut mandatul doar pentru că Putin nu mai putea constituțional să candideze – a semnat o lege care reinstaura „noi puteri draconice” pentru FSB. Astfel, KGB-ul din timpul Războiului Rece laolaltă cu mijloacele sale represive a devenit din nou fierbinte în Rusia, iar Putin s-a folosit agresiv de FSB să suprime și să elimine opoziția politică internă.

În curând, Piața Lubianka, unde își avea cartierul KGB-ul, avea să revină în toată gloria sa odioasă. Pentru că, dacă Kremlinul este locul unde puterea e pusă în execuție, Lubianka este locul unde se face și se desface puterea și unde are loc încoronarea țarilor.

În perioada scurtului mandat de opt luni la șefia FSB, presa remarca faptul că viitorul președinte rus „a făcut puține lucruri notabile în funcție”. Totuși, când a ajuns președinte, a făcut din FSB un aliaj de serviciu de informații în stil Război Rece, agenție de securitate și cartel corupt în stil cartel mafiot – pe modelul a ceea ce învățase din schemele de corupție pe vremea când era viceprimar la Sankt Petersburg.

Or, într-o răsturnare ironică de situația, chiar această corupție în stil mafiot impregnată în FSB se dovedește a fi călcâiul lui Ahile al armatei ruse în Ucraina: ceea ce corupția organizată i-a oferit lui Putin în termeni de bani și putere a devenit acum un cost mortal pe câmpul de luptă al „operațiunii sale speciale”.

FSB-ul din Rusia este versiunea distopică a ceea ce în America se numește „stat paralel”.

În acest sens, într-un editorial publicat în revista „Time”, Calder Walton îl caracteriza foarte nimerit ca fiind „efectiv un serviciu de securitate cu un stat atașat”. Până acum, și-a continuat el argumentul, Putin a „guvernat Rusia bazându-se pe oamenii forței, acei siloviki cu istoric militar sau în KGB”. Serviciul de informații militare, GRU, face de asemenea parte din „acest serviciu de securitate”, într-un triumvirat alături de structurile de influență și statul paralel ce conduc Rusia. Dintre ele FSB și SVR se află sub controlul direct al lui Putin, spre deosebire de GRU care e subordonat Ministerului Apărării și deci nu este în imediata vecinătate a lui Putin.

Răzmerița lui Prigojin este reprezentativă pentru tipul de putere paralelă pe care FSB-ul o exercită în Rusia. Cu toate că gruparea Wagner a luat naștere din GRU, ca parte a statului paralel, totuși șeful acesteia a fost mereu atent să nu atace FSB. Dacă Șoigu și Gherasimov erau ținte legitime din perspectiva lui Prigojin, este revelator faptul că el nu a criticat niciodată puterea din Lubianka. Cum este grăitor și faptul că FSB, și nu Putin , a fost cel care a lansat o investigație asupra lui Prigojin și ulterior i-a deschis dosar penal pentru trădare.

Prin revolta sa, Prigojin a trecut Rubiconul. Pus în situația să aleagă între războiul civil, execuția sau acordul prin care trebuia să plece în exil, a ales exilul sub protecția președintelui belarus Alexandr Lukașenko. Astfel prăbușirea lui Putin a fost oprită cel puțin pe moment.

În Ringul Doi se joacă un spectacol secundar: aici oligarhii vin și pleacă. Putin îi consideră drept chei pentru cuferele Rusiei pe care însă îi poate scoate după cum poftește încarcerându-i-i, aruncându-i pe fereastră sau determinându-i să părăsească țara.

Ringul e poate cel mai important dintre toate pentru că aici se joacă actul pe care Putin este obligat să-l câștige. Un om care ar avea mai multă înțelepciune ar renunța cu totul la el. Nu și Putin, care, în virtutea viziunilor sale cum că ar fi un Petru cel Mare al zilelor noastre, este hotărât să lupte în acest război până obține o victorie și în acest scop să rămână alături de Ministerul Apărării.

Având în vedere cât de slăbit este acum Putin – iar relatările despre faptul că ar fi părăsit Moscova pentru Sankt Petersburg nu au dat nici ele bine – el se poate gândi acum că nu are de ales decât să continue războiul. Totuși, dacă numărul victimelor rusești continuă să crească, iar Putin se va trezi în situația de a pierde în fața contraofensivei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, fostul agent KGB s-ar putea vedea dat jos de la putere sau chiar mai rău.

Dacă se va întâmpla asta, e de așteptat ca KGB-ul să fie singurul care rămâne în picioare, iar în acest caz lumea trebuie să se pregătească de o repetiție în ceea ce privește relația dintre următorul care va lua scaunul Kremlinului și această structură de putere.

Nu va exista nicio schimbare în bine în Rusia până când rețeaua de putere a KGB-ului nu va fi distrusă definitiv – pentru că a fost acolo înainte de Putin și va fi și după ce el nu va mai fi, conchid economistul Mark Toth și Jonathan Sweet, colonel în retragere al armatei SUA, într-un editorial publicat în The Hill.