De ce preferă Dan Bittman transportul în comun față de mașina personală: „Am fost de nenumărate ori”
Dan Bittman nu este străin de modestie și preferă transportul în comun față de mașina personală. Celebrul artist, în vârstă de 62 de ani, continuă să impresioneze publicul nu doar prin talentul său muzical. În ciuda celebrității, el a dezvăluit că nu are nicio ezitare când vine vorba să meargă cu autobuzul sau trenul.
Dan Bittman FOTO Captură Youtube
Într-un interviu captivant, pentru podcastul „Gând la gând cu Teo”, Dan Bittman a împărtășit că preferă să folosească transportul public pentru a ajunge rapid la diverse destinații, evitând astfel traficul aglomerat și stresul asociat cu condusul.
„Merg cu 301 până la Mall Băneasa. Unii se uită, alții nu. Mă simt foarte bine. Am fost de nenumărate ori cu 301, chiar zilele trecute, îmi place! Te duci cu telefonul, bip. Dai 3 lei. 3 lei, adică nimic. Ajungi într-un sfert de oră exact cum ajungeam și cu mașina mea, dar acolo mă dădeam țanțoș”, a povestit solistul.
Artistul are o nouă relație
Pe 29 martie, Dan Bittman a sărbătorit împlinirea a 62 de ani, continuând să impresioneze cu energia și entuziasmul său. În ciuda trecerii timpului, artistul se menține activ pe scenă alături de trupa Holograf, continuând să ofere publicului momente de neuitat.
În plan personal, Dan Bittman a dezvăluit că se bucură de o relație cu o persoană specială.
„Nu e cineva din zona noastră, dar e ok, mă simt bine”, a mărturisit Dan Bittman, în cadrul aceluiași podcast.
Cu toate acestea, el a glumit, recent, spunând că și-ar dori să găsească o parteneră miliardară.
„Tot ce îmi mai doresc este o doamnă trecută de 70-80 de ani, miliardară, cu iaht cu trei punți, proprietăți în toată lumea și doar să își dorească să își petreacă viața cu mine”, s-a amuzat Dan Bittman, într-un interviu pentru publicația Spynews.
Despre relația sa cu fosta soție, Liliana Ștefan, și despre drumul lor comun în viață, Dan Bittman a vorbit cu sinceritate. Chiar dacă cei doi nu mai trăiesc împreună, artistul păstrează doar cuvinte de laudă pentru mama copiilor săi. Cu toate acestea, artistul a exclus posibilitatea unei împăcări.
Sursa: adevarul.ro