Cu siguranţă, între altele, cei din familie nu mai verificau cum trebuie dacă pacientul îşi administrează tratamentul, spun experţii.

În alte ţări civilizate, spune medicul psihiatru Alexandru Paziuc, după ce pacientul este diagnosticat şi i se prescrie tratamentul, el este externat din spital dacă a fost internat şi merge în comunitate. „Medicul psihiatru scrie o reţetă. Ea poate fi scrisă pe 30 de zile sau pe 90 de zile. Dacă pacientul îşi ia sau nu tratamentul, asta nu are de unde să ştie medicul psihiatru din Piteşti. Problema este că noi nu avem servicii comunitare care să monitorizeze. Iar servicii comunitare înseamnă şi asistenţi sociali care să-l viziteze la domiciliu, să vadă dacă-şi ia tratamentul, să vadă care sunt relaţiile lui cu ceilalţi. Noi fie nu avem aceste servicii, fie le avem pe jumătate”, a explicat psihiatrul.

Monitorizare înseamnă măcar o dată pe lună sau chiar în fiecare zi, atrage atenţia medicul psihiatru Alexandru Paziuc.

„Servicii comunitare înseamnă vizite aproape în fiecare zi, la situaţiile mai deosebite. Este modelul altor ţări. Să vă dau un exemplu: dacă un pacient se agită, este nevoie de internare, se internează, se stabileşte o conduită terapeutică, se externează din spital, i se dă acea reţetă şi urmează ca serviciile comunitare din centrele de sănătate mintală – aşa cum se întâmplă în Austria, în Germania, în Italia – să ia pacientul şi să-l integreze în diverse servicii prin care, pas cu pas, acesta se reintegrează apoi în comunitate”, a exemplificat dr. Paziuc.

În felul acesta, comportamentul pacientului este observat şi, dacă ceva nu este în regulă, este sunat medicul psihiatru. „Atunci vine din nou la medic, schimbă reţeta, după care-l trimite din nou în comunitate pentru supraveghere permanentă. Se duc la domiciliul pacientului să vadă dacă este curat în casă, dacă are ce să mănânce, dacă merge la atelierul protejat să lucreze cât de cât. În momentul în care pacientul devine neglijent cu el însuşi, umblă nebărbierit sau nespălat, înseamnă că se întâmplă ceva cu el. Şi atunci, înainte ca pacientul să se decompenseze şi să apară episodul psihotic şi comportamentul agresiv, este luat şi reinternat în spital”, adaugă specialistul.

Cum e la noi

În România însă, după ce un pacient este externat din spital, nu-l mai ia nimeni. Rămâne doar medicul psihiatru care-i scrie o reţetă o dată la 3 luni sau la lună.

„Dar fără să aibă siguranţa că acel tratament este făcut cum trebuie. Adică să-l ia. Familia, la rândul ei, trebuie să fie compliantă şi să înţeleagă despre ce e vorba. Iar munca medicilor este de pomană. Liniştim pacienţii 2-3 luni, după care pacientul vine sau nu vine. În spital, un pacient psihotic poate fi ţinut de la cele trei zile de urgenţă, 10-14 zile, după care poate fi trecut la cronici 30-45 de zile, depinde de situaţie. Nu există spital în care să rămână permanent. Acestea sunt în cadrul centrelor de recuperare şi reabilitare neuropsihică din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Dar cum există o prăpastie între cele două ministere, nu putem colabora şi nu putem trimite anumiţi pacienţi în anumite situaţii. Pentru că sunt situaţii în care unii pacienţii trebuie să facă o perioadă mai lungă de timp tratament supravegheat”, mai spune dr. Paziuc.

Tendinţa cu aceste spitale este de a le desfiinţa, adaugă el: „Şi ne vom trezi cu şi mai multe cazuri de genul acesta. Uitaţi-vă ce se întâmplă în centrele acestea de recuperare, cum sunt obligaţi să-şi reducă numărul de spitalizări, iar pacienţii noştri schizofrenici nu mai sunt chiar aşa uşor acceptaţi acum. La Trieste, în Italia s-au închis spitalele de psihiatrie, toţi pacienţii sunt trataţi în comunitate. Au 3-4 paturi în caz de urgenţă. Nu trebuie neapărat să avem aceste spitale, însă avem nevoia de a preveni”, conchide medicul psihiatru.

Şi a preveni înseamnă educaţie – a familiei, a persoanelor, a comunităţii respective – şi înseamnă servicii care să ofere acest lucru.

Lipsa medicaţiei, cea mai mare problemă

Şi expertul criminolog Dan Antonescu spune că tragedia din Bascov este una tipică pentru externările „pe semnătură” de care pot beneficia bolnavii cu mari probleme psihiatrice.

La rândul lui, şi psihologul criminalist Liviu Chesnoiu are o opinie oarecum asemănătoare. „Un astfel de bolnav externat «pe semnătură» este o adevărată bombă cu ceas, dar familia nu ştie când este programată explozia, ca să spun aşa. Oricum, în acest caz avem un adevărat cocktail mortal. Criminalul era bolnav din adolescenţă şi după zeci de ani în familie a intervenit rutina, iar rudele au lăsat garda jos. Şi asta cu toate că, în timp, aceste afecţiuni se agravează. Cu siguranţă, între altele, cei din familie nu mai verificau cum trebuie dacă pacientul îşi administrează tratamentul, pentru că la momentul tragediei omul nu era sub medicaţie. Apoi, şi modul de comunicare cu pacientul poate s-a modificat în timp, iar acesta a acumulat frustrări care au explodat din te miri ce pe fondul lipsei medicaţiei. Şi un «lasă-mă puţin» sau un «dă-te mai încolo» ar fi fost suficiente ca omul să declanşeze carnagiul”, a precizat colonelul de poliţie în rezervă.

Diaconu: Funcţionăm în doi timpi

Starea sistemului de sănătate mintală din România este extrem de precară, spune, la rândul lui, medicul psihiatru Gabriel Diaconu. „Ca să nu zic mizeră. Sunt multe motive pentru care aceasta este realitatea. Asta nu vrea să spună că standardul de îngrijire în spitalele de psihiatrie este mizer, el a devenit din ce în ce mai uman în ultimii ani, dar sunt încă multe lucruri de făcut”, punctează medicul.

Noi încă funcţionăm în paradigma veche „sovietofilă” a spitalelor dedicate, monospecialitate, mai spune specialistul, în timp ce în ţările vestice nu mai este aşa. Un alt aspect al problemei este că – tot cumva împotriva naturii – medicina din psihiatrie continuă să fie făcută în doi timpi, când ar trebui să fie patru.

"Există un timp al ambulatoriului şi unul al spitalului. Ceilalţi doi timpi despre care nu vorbim sunt timpul prevenţiei – strategia orientată către sănătate mintală – şi respectiv reabilitarea persoanei după un episod de boală, recuperarea pacientului care a trecut prin psihopatologie”, mai spune dr. Diaconu.

„Reforma” sanitară care a avut loc în România în ultimii 20 de ani a avut ca efect practic desfiinţarea infrastructurii care servea şi bolnavii psihic, liniile de finanţare au fost tăiate, iar în loc nu s-a pus nimic. „Nimic până în zilele noastre. Sunt câteva iniţiative private ale unor asociaţii, organizaţii nonguvernamentale, fundaţii – privitoare la resocializarea acestor pacienţi, dar niciun demers nu a fost făcut de niciun ministru al Sănătăţii în niciun cabinet”, mai spune dr. Gabriel Diaconu.

Asta în condiţiile în care numărul pacienţilor de psihiatrie a crescut. „Statul român decontează extrem de parcimonios consultaţiile la psiholog şi deloc competitiv cu piaţa liberală de preţuri. Iar în ce priveşte medicina socială, noi am pierdut centrele de legătură comunitară. Ele au fost desfiinţate de administraţiile locale. Fapt este că suferinzii de afecţiuni psihiatrice au fost văduviţi şi vătămaţi secundar în ţara asta”, consideră dr. Diaconu.