Unirea teritoriilor locuite de români, realizată de Mihai Viteazul, în anul 1600, a durat doar patru luni. Principele valah nu a rezistat mai mult, fiind o pălărie prea mare pentru un lider român, la aceea vreme. Iar motivele sunt multiple.

Mihai Viteazul FOTO Adevărul

Mihai Viteazul a fost unul dintre cele mai celebre personaje ale istoriei românilor și unul dintre eroii poporului român. Mihai Viteazul a reușit,în anul 1600, ceea ce nimeni altcineva nu mai făcuse. Să unească toate principatele nord-dunărene în care populația română să fie majoritară. A fost, așa cum a fost speculat mai târziu de istoriografia naționalistă, prima unificare a Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei. Cu 259 de ani înaintea lui Cuza.

Așa cum arată istoricii, nu a fost vorba de o unificare în spirit național, așa cum au propovăduit istoricii naționaliști, mai ales din perioada comunistă. A fost o cucerire a unui principe războinic, pentru a-și extinde puterea și totodată pentru a crea un puternic bloc anti-otoman la porțile Balcaniului. A fost însă o construcție politică efemeră care s-a prăbușit în numai patru luni. Odată cu destrămarea stăpânirii sale, a urmat și declinul abrupt al lui Mihai Viteazul. Anul 1600 a însemnat atât mărirea dar și decăderea principelui valah. Mihai Viteazul va muri odată cu ambițiile și ”imperiul„ său valah. Iar motivele sunt multiple.

Un domn și o țară prea săracă pentru ambiții atât de mari

Așa cum arată o serie de speciaști, ambițiile lui Mihai Viteazul erau prea mari pentru posibilitățile țării pe care o conducea. Așa cum ne arată datele istorice, Mihai, cu forța militară de care dispunea, nu fusese în stare nici să-și apere în fața unei oști otomane numeroase și bine organizate. După o victorie frumoasă la Călugăreni , Mihai nu a mai resursele necesare a de continua lupta, iar țara a fost ocupată de otomani. Doar cu ajutorul lui Sigismund, principele Ardealului, a reușit să-i alunge. Mihai Viteazul a vrut să fie cuceritor, dar cu buzunarele pe jumătate goale. Acesta nu avea efectiv finanțele necesare pentru a întreține o armată numeroasă, necesară menținerii teritoriilor cucerite. Și asta fiindcă principala forță pe care se putea baza Mihai Viteazul în război erau mercenarii. Iar mercenarii buni costau mult. În ciuda miturilor istorice din perioada comunistă, țăranii nu erau o forță militară pe care un lider care dorea să cucerească teritorii, să se poată baza. În general, pe țărănimea valahă din aceea perioadă, sărăcită și legată de glie, Mihai Viteazul nu se putea baza în niciun fel.

” Domnia lui Mihai cade într-o perioadă de decădere economică din istoria noastră, datorită, cum am văzut, mutării drumurilor de negoț, sărăcirii țărănimii, exploatării turcești. Mihai n-a avut la îndemână mijloacele materiale cu care să susție marile lui idei. Temeiul pe care și-a clădit opera politică a fost mai ales boierimea munteană. Este adevărat că această clasă era bogată pentru apărarea averilor ei amenințate s-a sculat împotriva turcilor, a căutat apoi să se mute în Ardeal. Dar bogăția ei era pământul și roadele lui, era întemeiată pe o economie naturală, nu pe economia în bani. Iar vremile de atunci cereau bani. Am văzut că în toată Europa oștirile de mercenari înlocuiseră oștile de țară, și cu mercenari a trebuit să lupte și Mihai, cu o oaste care costa aproape 100.000 de taleri pe lună, o sumă uriașă. Cât timp domnul român a avut banii plătiți de împărat( n.r. împăratul Rudolf de Habsburg), dar când n-a mai primit pensia obișnuită, dezastrul a fost aproape.”, precizează P.P. Panaitescu în cartea sa ”Mihai Viteazul.

Nici măcar teritoriile cucerite nu au putut să-i ofere finanțele necesare pentru a putea plăti mercenarii și a întreține armata pe care o purta după sine, din Valahia, prin Transilvania și până în Moldova. Ca să nu mai vorbim de oameni credincioși în garnizoane și în conducerea provinciilor ocupate. Fără să mai poată să-și întrețină armata, mai ales mercenarii s-au răsculat și au prădat pe unde au apucat complicând și mai mult situația. Se va vedea că până și oamenii săi credincioși l-au abandonat în cele din urmă, tocmai pentru a-și proteja ce le mai rămăsese din avuție. „Ca să păstreze cuceririle sale, Mihai ar fi trebuit să aibă o temelie economică internă mai largă, ce l-ar fi scutit de dependența de banii împăratului. N-a avut-o, pentru că tara peste care a domnit nu i-o puteau da și atunci aceasta este principala cauză a căderii lui”, adaugă P.P. Panaitescu.

Despotism și japcă atât acasă cât și în teritoriile ocupate

Pe lângă lipsa posibilităților financiare de a întreține o armată numeroasă și forțe de ocupație, Mihai Viteazul, spun istoricii, nici nu a gestionat cum trebuie situația în provinciile cucerite. Mai precis, și-a pus în cap oamenii locului. Mihai a încercat să stoarcă fiecare ban din Transilvania pentru a-și întreține armata și a dus la exasperare populația, mai ales pe orășeni. Oamenii simțeau că noul conducător, îi sărăcește sistematic și în mod abuziv. Colac peste pupăză, în Transilvania, Mihai a început să facă loc boierilor munteni, puși la rândul lor pe căpătuială, în detrimentul nobilimii maghiare, ceea ce iarăși a nemulțumit. ”Românizarea„ nobilimii transilvane a fost mult prea bruscă, mai ales că teritoriul era abia ocupat și într-o situație politică volatilă.

” Solidaritatea între romani nu era la Mihai o ideee politică, dar când vedem că impune dietei ardelene să i-a măsuri în favoarea satelor românești din Ardeal în dauna ungurilor și a sașilor, când întemeiază o ierarhie pentru români în această țară și în Maramureș și o pune sub controlul mitropoliei din Târgoviște, când caută să introducă în Ardeal preoți și boieri munteni, sântem în drept să vorbim de un sentiment, un instinct poate, de solidaritate românească.”, adaugă P.P. Panaitescu. În Moldova, nu avea suficienți oameni credincioși lui și nici o oaste capabilă să țină piept unei invazii. Mai mult decât atât, în această zonă, s-au aciuat mulți adversari politici care cereau ajutorul polonezilor. Situația socială era tulbure și în Țara Românească. Țăranii dați de Mihai Viteazul pe mâna boierilor și legați de glie, sărăciți și obijduiți s-au răsculat de multe ori.

”Întrezărim una din cele mai impresionante pagini din istoria îndureratului nostru trecut, obijduiţi, cu pământul răpit, şerbi ai boierilor, sătenii se ridică şi află unii de la alţii; mişcarea se întinde în toată ţara, unii cu căruţe, călări şi pe jos, pe drumuri cumplite, cu greutăţile de atunci străbat zile, poate chiar săptămâni până la scaunul domnesc de la Alba Iulia, cerând dreptate, o dreptate care pe atunci nu putea s-o înţeleagă nimeni”, scria P.P. Panaitescu în aceeaşi lucrare.

Devenise un om periculos pentru puternicii vremii

După ce bătălia de la Șelimbăr din octombrie 1599, în care l-a învins pe cardinalul Andrei Bathory, Mihai Viteazul devenea guvernator al Transilvaniei. În iunie 1600, Mihai îl alungă pe Ieremia Movilă, omul polonezilor și devine și voievod al Moldovei. Pe scurt, în iunie 1600, Mihai Viteazul stăpânea Valahia, Transilvania și Moldova, devenind unul dintre cei mai puternici principi din zonă. Dacă până atunci fusese acceptat și folosit de multe ori pentru a regla anumite aspecte geopolitice zonale, Mihai a stârnit îngrijorare în rândul tuturor marilor puternici ai vremii. Inițial a fost sprijinit de imperiali împotriva otomanilor dar și pentru cucerirea Transilvaniei, ajunsă pe mâinile Bathoreștilor, închinați turcilor. Imperialii au fost de acord și cu ocuparea Moldovei, fiindcă existau conflicte economice între habsburgi și polonezi.

Când Mihai a devenit atât de puternic, spune și P.P. Carp, a devenit incomod și cam toți și-au dorit să-l piardă. Atât habsburgii, polonezii dar și otomanii. Scânteia a fost aprinsă de nobilii ungurii și orășenii transilvăneni sătui de taxele puse de Mihai Viteazul pe spinarea lor, dar și de intruziunea boierilor munteni în Ardeal. Habsburgii i-au lăsat mână liberă lui Basta care a venit în sprijinul revoltaților. Mihai Viteazul a fost efectiv spulberat la Mirăslău, și mai apoi a mers din înfrângere în înfrângere. L-au atacat și polonezii și otomanii. Și-a pierdut până și tronul Valahiei, ajungând pribeag prin Imperiul Romano-German. Împăratul Rudolf s-a folosit pentru ultima oară de el, pentru înăbușirea revoltei transilvănenilor, și mai apoi, prin intermediul lui Basta, s-a descotorosit definitiv de el.