De ce întârzie mereu Vladimir Putin?
Răbdarea poate fi o virtute, dar puțini ar îndrăzni să-l lase pe Papa Francisc să aștepte, unul fiind președintele rus Vladimir Putin, care a întârziat mai mult de o oră la întâlnirea de la Vatican, scrie joi publicația The Guardian încercând să explice obiceiul liderului de la Kremlin de a întârzia la întâlnirile oficiale.
Durata întârzierii lui Putin variază în funcție de interlocutor, remarcă The Guardian, o întârzierea de până într-o oră fiind chiar un semn de respect.
Astfel, la prima întâlnire cu Papa Francisc, în 2013, președintele rus a întârziat 50 de minute, iar la cea cu regina Marii Britanii, în 2003, doar 14 minute. În schimb, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a trebuit să-l aștepte odată nu mai puțin de patru ore, iar părinții copiilor uciși într-un accident aviatic au așteptat la cimitir două ore sosirea liderului de la Kremlin.
Cât despre liderii europeni, aceștia își amintesc că întârzierile lui Putin la întâlnirile cu ei au durat între o oră și două ore. Nici secretarul american de stat John Kerry nu a fost scutit de un astfel de tratament, el fiind nevoit în 2012 să facă o plimbare prin Piața Roșie din Moscova înainte să i se deschidă ușa Kremlinului, trei ore mai târziu după ora programată.
Și totuși, până acum niciun oficial care nu a fost primit de Vladimir Putin la ora convenită nu a anulat întâlnirea, toți preferând să-l aștepte.
Dar în timp ce la întâlnirile oficiale întârzie aproape mereu, la conferințele de presă televizate și la alte evenimente președintele Putin este foarte punctual, de unde s-ar putea trage concluzia că atitudinea lui nu ține de neseriozitate, ci ar putea fi mai degrabă un comportament psihologic bine calibrat.
Însă liderul rus manifestă același comportament și în viața privată. Chiar fosta lui soție, Ludmila, a mărturisit odată că, atunci când l-a cunoscut, el a întârziat foarte mult la primele întâlniri, iar acest lucru a făcut-o să plângă. 'Eu nu am întârziat niciodată, dar Vladimir Vladimirovici (Putin) întârzia mereu. O oră și jumătate de așteptare era ceva normal. Îmi amintesc cum mă plimbam pe lângă stația de metrou. Primele 15 minute erau OK, o jumătate de oră la fel. Dar după ce trecea o oră și el încă nu sosise, atunci începeam să plâng', povestește fosta soție a președintelui rus.
Totuși, în cazul ultimei întârzieri la întâlnirea cu Papa Francisc, Kremlinul a venit cu explicații, lucru ce nu s-a întâmplat până în prezent în numeroasele cazuri asemănătoare, semn că probabil și Putin a fost puțin stânjenit de gestul său. 'Este adevărat că întâlnirea cu Papa a început puțin mai târziu după ora stabilită. Acest lucru se datorează faptului că discuțiile de la Milano au durat mai mult decât s-a anticipat, iar coloana oficială s-a deplasat mai încet pe străzile din Roma și Milano', a susținut în fața presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin. AGERPRES