Statele Unite, Germania, Franța, dar și vecinii noștri sunt parteneri de afaceri importanți ai Chinei, în timp ce România evită de regulă business-urile mari cu Beijingul. Doi experți importanți, Marius Ghincea și Silviu Nate, au acceptat provocarea lansată de „Adevărul” pentru afla dacă politica dusă de România e una păguboasă sau, din contră, e câștigătoare pe termen lung.

Președintele Xi Jinping a vizitat Franța, la începutul lunii mai, unde s-a întâlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, dar și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Asta după ce, cu o lună mai devreme, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a întâlnit cu șeful statului chinez la Beijing.

Și asta nu este tot. Anul trecut, Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Ursula von der Leyen, dar și premierul spaniol Pedro Sanchez au vizitat China pentru discuții axate pe dezvoltarea afacerilor. Iar pentru a întregi tabloul, tot anul trecut, Xi Jinping s-a întâlnit și cu președintele american Joe Biden, la San Francisco . O întâlnire așteptată la momentul respectiv cu sufletul la gură, după ce relațiile sino-americane se înrăutățiseră simțitor, chiar dacă la nivel comercial China e cel mai important partener de afaceri pentru Washington. De altfel, The New York Times amintește acest lucru într-un material amplu în care analizează relațiile bilaterale și menționează că marile companii americane câștigă în continuare sume uriașe în China.

Mai aproape de România, liderul chinez a vizitat, în luna mai, Serbia și Ungaria, ca parte a turneului său european. România a lipsit de pe agenda lui Xi Jinping, la fel cum marile companii chineze, extrem de active în SUA și UE, se lovesc de un adevărat zid în România.

Asta în timp ce și vecinii noștri de la Sud de Dunăre, bulgarii, au intrat pe radarul Chinei și au relații comerciale excelente. Beijingul are relații bune și cu Ucraina, iar companiile chineze sunt prezente și la Kiev, chiar dacă ucrainenii au relații excelente și cu SUA.

La polul opus, chiar dacă e înconjurată de vecini care caută să intre în grațiile Chinei, România nu a cultivat relațiile comerciale cu Beijingul, deși cele două țări au în general relații diplomatice bune.

Dacă de regulă acesta reprezintă un subiect tabu în România, „Adevărul” a căutat să afle motivele pentru care Bucureștiul evită să strângă relațiile comerciale cu China, dar mai ales dacă strategia este una câștigătoare pe termen lung sau nu.

Silviu Nate, director al Centrului de Studii Globale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, și Marius Ghincea, de la Syracusse University (SUA) și Institutul Universitar European din Florența, au acceptat invitația "Adevărul" și au analizat situația.

Iar pentru a înțelege mai bine ce definește relațiile bilaterale sino-române, dar mai ales motivele pentru care acestea sunt mai puțin strânse decât cele dintre China și alte țări, discuția începe de la complicatele relații dintre Bruxelles, Washington și Beijing.

Ce înseamnă autonomie strategică în viziunea Bruxellesului

Marius Ghincea amintește vizita lui Xi Jinping la Paris, dar nu crede că Macron sau Ursula von der Leyen au avut argumente pentru a-l convinge pe liderul chinez să abandoneze Rusia sau cel puțin să renunțe la sprijinul acordat lui Putin. Pe de altă parte, UE nu mai poate evita pe termen mediu și lung introducerea unor noi taxe vamale pentru mărfurile chineze, așa că Bruxelles-ul nu are foarte multe argumente.

„Nu cred că va avea loc un «troc» între Europa și China pe marginea războiului ruso-ucrainean. China nu are niciun motiv pentru a face asta, iar europenii nu au, de fapt, ce să îi ofere substanțial pentru o convinge să facă o astfel de mișcare strategică care poate afecta prietenia «fără limite» cu Moscova. Iar europenii nu își permit să nu impună tarife vamale pentru produsele manufacturiere chinezești, dacă vor să își mențină producția proprie și să creeze noi locuri de muncă bine plătite”, spune Ghincea.

Uniunea Europeană alege astfel să se alinieze poziției aliatului strategic, SUA. Cu avantaje, dar și cu unele dezavantaje.

„Zilele acestea sunt la Bruxelles, unde am mai multe întâlniri cu oficiali ai Uniunii Europene, iar opinia generală aici este că UE se va alinia gradual, dar sigur, poziției SUA în ceea ce privește China. Iar acest lucru este deja evident din pozițiile publice ale Comisiei, cât și a statelor membre cheie. În același timp, Europa va dori să devină mai autonomă economic și strategic, dar o va face în coordonare cu SUA. Va fi o autonomie strategică față de China, dar nu și față de SUA”, explică Ghincea.

„Europenii să nu se lase manipulați”

Pe de altă parte, el consideră că europenii nu ar trebui să se abandoneze în totalitate în brațele Americii, chiar dacă SUA face presiuni asupra Bruxelles-ului. Astfel, interesele europenilor ar face ca aceștia să continue apropierea strategică față de SUA și să cultive relațiile transatlantice, dar să-și păstreze un anumit grad de autonomie, mai ales în plan economic.

„SUA își urmărește propriile interese strategice, deci nu e o surpriză că are cerințe maximaliste față de europeni în ceea ce privește China. Însă trebuie să reținem că și europenii trebuie să aibă interesele lor strategice și să nu se lase divizați sau manipulați de americani. Relația transatlantică trebuie să fie una de parteneriat, nu de subordonare. Iar asta implică faptul că europenii trebuie să ceară și ei anumite lucruri SUA, iar Washington-ul ar trebui să se aștepte să le facă o serie de concesii, pentru a se asigura de sprijinul acestora în confruntarea cu China”, adaugă el.

De altfel, fără sprijinul Uniunii Europene, Statele Unite nu ar putea câștiga competiția comercială cu China. Iar acest lucru face Europa cu atât mai importantă pentru administrația de la Washington.

„În sfera economică și comercială, SUA nu poate câștiga competiția cu China fără aportul important al Europei, deci avem câțiva ași în mânecă pe care Uniunea Europeană îi poate folosi. Însă Bruxelles-ul îi poate folosi în măsura în care statele membre sunt de acord și există unitate pe această temă”, completează Ghincea.

„Relațiile dintre China și SUA sunt destul de cordiale în acest moment, chiar dacă competiția dintre cele două maluri ale Pacificului se întețește. Iar ambele părți înțeleg că trebuie să-și modereze comportamentul pentru a nu cădea într-o spirală a conflictului. E competiție, nu conflict, asta e ceea ce vrea Washington-ul”, e concluzia lui.

Cum ar trebui să „joace" România

În ce privește relațiile sino-române, Marius Ghincea crede că România joacă o carte corectă.

„România ar trebui să trateze China ca și până acum. Cu respect, decență și menținând relații cordiale cu Beijingul. Nu avem motive pentru a tensiona relațiile, dar nu avem nici interese pentru a aprofunda relațiile bilaterale”, spune el.

Există, însă, și un „dar”.

„Continuarea situației actuale este cea mai benefică României, pentru că nu oferă Chinei oportunități de a-și crește influența și nici nu ne pune pe noi în colimator în această competiție strategică care nu ne afectează decât indirect”, e concluzia lui Marius Ghincea.

România, tot mai importantă în ecuația NATO

Silviu Nate nuanțează discuția și explică faptul că România are o serie de angajamente față de aliați. Și le-a respectat foarte bine, demonstrând că se poate conta pe ea.

„România nu are relații diplomatice depreciate cu China, din contră, are relații bune. Dar în același timp, România și-a asumat pe deplin rolul de membru aliat angajat al comunității transatlantice. Pe de alte parte, există rațiuni atât economice, cât și de securitate care plasează și justifică drumul pe care l-au ales guvernanții noștri. Mă refer, pe de o parte, la poziția noastră ca stat pivot în Marea Neagră în chestiunea militară. Portul Constanța se află la doar câțiva kilometri distanță de baza militară Kogălniceanu, care în viitorul apropiat va putea găzdui personal militar și civil de până la 10.000 de oameni, ceea ce va transforma această facilitate în cea mai mare bază militară din Europa. Așadar, există o interdependență aparte între cele două, respectiv între port și baza militară. Nu este un lucru nesemnificativ, ci vorbim despre o relevanță foarte mare pentru NATO”, explică Nate.

În plus, România se află la intersecția unor importante culoare comerciale de tranzit, ce sunt proiectate pentru a fi construite în viitor timp cu bani occidentali, concurând cu celebrul „Nou drum al mătăsii” (Belt and Road), cunoscuta inițiativă chineză. Iar rolul României privind interconectarea est-vest poate fi cu adevărat important în acest sens.

„Dacă nu ne poziționăm pe acest culoar al intereselor occidentale, probabil China este susceptibilă de a câștiga mai multă influență economică și politică în Europa de Est, atrăgând ca efect diminuarea relevanței noastre în context transatlantic. Tocmai de aceea, este important să conștientizăm valoarea noastră strategică nefiind întâmplător că România are în prezent o poziție privilegiată în relația cu Washingtonul – raportându-ne la alți actori regionali, deși foarte puțină lume percepe corect însemnătatea reală a parteneriatului cu SUA. Acesta e și un rezultat al asumării unor angajamente cheie”, explică Nate.

„România are nevoie de mai multă viziune și proiecte concrete cu SUA”

Totuși, România ar trebui să profite de toate acestea și să ceară și să obțină mai mult de la Statele Unite ale Americii.

„Realitatea lucrurilor ne plasează într-un context prin care noi trebuie să transmitem și să înțeleagă inclusiv partenerul nostru strategic, America, faptul că România are un cost de oportunitate ce trebuie compensat. În timp ce statele din jur fac afaceri cu China, noi suportăm acest cost de oportunitate și logic este să beneficiem la rândul nostru de o compensare pe palierul economic. Am putea spune, mai simplu, că neangajarea în proiecte strategice alături de China ne-ar lipsi de anumite fructificări cu finalitate financiară, dar menținem și apărăm activ interesul aliat în regiune. Așadar, ține de guvernanții noștri, de cei care ne reprezintă, să explice aceste realități, avansând totodată proiecte foarte concrete, mai ales în aceste timpuri când Statele Unite sunt mai este deschise ca niciodată către România”, mai spune el.

Dată fiind preocuparea Occidentului și a Statelor Unite pentru conectivitate în regiune, fie că vorbim despre energie, digitalizare, infrastructură sau comerț, în acest moment, mai spune Silviu Nate, România trebuie să pună punctul pe i și să meargă la Washington cu planuri concrete, dar și cu o argumentație serioasă.

„Este important să formulăm adecvat și să știm cum să cerem pentru a compensa acest cost de oportunitate. Și când ne referim la un cost de oportunitate, presupunem că neangajându-ne în afaceri la scară mare cu China pierdem bani, în timp ce alte state din jur adoptă strategii ambivalente vizând creșterea lor economică. Deși se preconizează că vom înregistra cea mai accelerată creștere economică din Europa, acest lucru nu ne ajută atâta timp cât nu vom merge la Washington cu planuri concrete de anvergură strategică, explicând totodată cum ar trebui SUA să compenseze acest cost de oportunitate suportat de noi. În concluzie, este necesară mai multă viziune și proiecte concrete cu care guvernații noștri să se prezinte la Washington”, punctează Nate.

Finalmente, decidenții ar trebui să dea mai mare atenție experților și să apeleze la analizele acestora.

„Mai mult, dialogurile interne ale decidenților noștri cu experții independenți, centrele de reflecție, think-tank-urile și mediul academic românesc sunt necesare pentru a explora, confrunta și valida perspectivele strategice naționale și regionale ale României. Trebuie să înțelegem că nimeni altcineva, aflat într-o cancelarie occidentală, oricât de bine-intenționat ar fi, nu va sta zilnic de grija României să-i proiecteze planuri și interese. Responsabilitatea privind anvergura acestor propuneri și dezvoltări ne aparține întrutotul. Dacă nu suntem mulțumiți de rezultatele actuale, atunci va trebui să schimbăm fundamental mentalitatea acțiunilor noastre”, conchide Silviu Nate.