De ce e bine să te trezești înainte de răsăritul soarelui. Beneficii neștiute pentru un ten strălucitor
Persoanele care se trezesc dimineața devreme sunt mult mai fericite și sănătoase decât cele care petrec în pat mai multe ore după răsăritul soarelui. Acest lucru stabilizează ritmul circadian, ne face mai energici și dă o strălucire naturală tenului.
Trezitul dimineața devreme aduce beneficii FOTO Shutterstock
Indienii numesc timpul cuprins între 4 și 5.30 dimineața Brahma Murat și se spune că această energie pozitivă pătrunde în corpul nostru dacă ne trezim devreme. Acest obicei ne ajută să dormim mult mai bine noaptea. Cum așa? Păi, atunci când te trezești devreme, seara vei simți oboseala la momentul potrivit pentru culcare. Trebuie doar să-ți asculți corpul, iar în timp îți vei forma un ritm sănătos culcare-trezire.
Trezitul la ore matinale îți oferă timp suficient pentru a lua micul dejun și pentru a prepara mâncărurile preferate. În acest fel nu vei mai ajunge la serviciu nemâncat și vei evita consumul de alimente tip junk food. Totodată, mșscarea la ore matinale are numeroase beneficii pentru organism. Atunci când dormi, temperatura corpului scade. Mișcarea însă crește temperatura corpului și după o oră petrecută în natură te vei simți mult mai energică. Plimbările înainte de răsăritul soarelui fac minuni pentru ten, relatează csid.ro La primele ore ale dimineții te poți bucura de razele blânde ale soarelui, iar o plimbare în natură, consum suficient de apă și un somn odihnitor te scapă de cearcăne, iar pielea capată o o luminozitate aparte.
Bucuria începutului de zi
Este minunat să te trezeşti şi să conştientizezi că te afli în faţa unei noi zile. Este indicat să vă creaţi un ritual de dimineaţă, care să includă mulţumiri pentru ceea ce aveţi. Vă puteţi inspira din cuvintele lui Dalai Lama: „În fiecare zi când vă treziţi gândiţi-vă aşa: «Astăzi sunt norocos să mă fi trezit, sunt viu, am o viaţă preţioasă şi nu am de gând să o irosesc. O să-mi folosesc toate resursele de energie pentru a mă dezvolta, pentru a-i iubi pe ceilalţi, pentru a învăţa lucruri noi. Voi avea gânduri bune faţă de ceilalţi, nu o să mă enervez şi nu o să gândesc lucruri urâte despre cei din jurul meu, o să-i ajut cât voi putea de mult».“
Cum scapi de riduri fără să apelezi la estetician. Trucuri ieftine care te întineresc pe loc
Ridurile sunt complet naturale, ele fiind rezultatul firesc al îmbătrânirii pielii și al pierderii de volum. Totusi, este oarecum normal să simți “presiunea” apariției lor. Există câteva remedii pe care le poți încerca pentru a scăpa de pliurile pielii.
Primele riduri apar pe fața unei persoane (se numesc riduri de expresie) în zonele în care pielea se cutează în mod natural în timpul expresiilor faciale. Aceste riduri de expresie apar din cauza faptului că, în timp, pielea se subțiază și își pierde din elasticitate.
Cum îmbătrânește pielea
Pielea îmbătrânește odată cu noi. Iată cum:
la 20 de ani, tenul este ferm, întins și fără riduri, mai ales pentru că este bine hidratat;
la 30 de ani, tenul începe să se deshidrateze și își fac apariția deja primele riduri, sub forma unor linii fine;
la 40 de ani, tenul se usucă și mai mult și începe să-și piarda tonicitatea;
la 50 de ani, fibrele de colagen și elastina încep să se subțieze;
în jurul vârstei de 60 de ani, ovalul feței începe să-și piardă conturul.
Nici un produs cosmetic, indiferent de compoziție, nu poate face minuni pentru nici un tip de piele deoarece un rid este rezultatul unei schimbări la nivelul pielii. Aceasta își modifică structura și se subțiază. În cazul unui ten deshidratat, trebuie să înveți să te hidratezi corect atât din interior (prin intermediul apei, a alimentelor bogate în apă ), cât și din exterior (prin intermediul unei creme de protecție solară).
Sursa: adevarul.ro