România se confruntă în continuare cu o cultură paternalistă, atrag atenția sociologii și psihologii, după ce un studiu realizat de Centrul FILIA a scos la iveală faptul că o mare parte a românilor consideră normal controlul economic, social și psihologic al femeilor.

Cel puțin o româncă moare săptămânal în urma violenței domestice, iar de cele mai multe ori, femeile sunt considerate vinovate pentru ce li se întâmplă. Un român din patru acceptă ideea că o femeie nu poate ieși în oraș neînsoțită de partener și 23% din români consideră acceptabil ca unei femei să i se interzică să aibă un grup de prietene/prieteni, arată Barometrul violenței de gen realizat de Centrul FILIA. „Aceste răspunsuri reflectă persistența unor stereotipuri patriarhale și sexiste, care reproduc rolurile tradiționale de gen și favorizează violența împotriva femeilor”, a explicat Ionela Băluță, profesoară universitară la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice.

În același timp, potrivit barometrului, respondenții consideră mai puțin grav dacă o femeie este violată când acceptă să meargă acasă la un bărbat iar agresiunea se produce acolo, sau este îmbrăcată provocator.

„Respondenții cu valori patriarhale — care sunt de acord că bărbatul este capul familiei/femeia are nevoie de protecția bărbatului și trebuie să îl asculte/e mai bine ca o femeie să fie într-o relație violentă decât să nu fie căsătorită și pentru binele copiilor e mai bine ca femeile să stea într-o relație violentă — sunt mult mai toleranți față de viol: 18% dintre aceștia consideră că dacă femeia violată era îmbrăcată provocator, atunci violul nu mai este așa de grav”, arată Ionela Băluță.

Și psihologul Mihai Copăceanu subliniază că percepția românilor este cauzată de stereotipurile de gen care încă sunt prezente în cultura românească.

„ Bărbatul este superior femeii, cu mai multe drepturi și îndreptățit să exercite control și putere asupra femeii. Unul dintre drepturile bărbatului, în concepția multora, este și acela de a decide asupra vieții și alegerilor femeii”.

Aceeași opinie o împărtășește și sociologul Gelu Duminică, care este de părere că România se confruntă în continuare cu o cultură paternalistă, în care femeia este considerată „gâtul”, iar bărbatul „capul”.

„Sute de ani ne-au fost transferate aceste idei, ba chiar am avut legi referitoare la cum să ne batem femeia și ce dimensiune poate avea bățul cu care o batem. Iar legile au fost făcute de bărbați pentru bărbați”, a subliniat expertul.

Mihai Copăceanu mai afirmă că din cauza unei astfel de societăți și a stereotipurilor existente se ajunge la tot mai multe cazuri de violență domestică , având printre cele mai mari rate la nivel european. Acesta subliniază faptul că că atât autoritățile, cât și cetățenii trebuie să învețe acea parte din populație ce înseamnă „egalitatea de șanse, despre drepturi egale între bărbat și femeie începând din familie, de la grădiniță și până la situațiile grave”.

Mentalitatea oamenilor cu privire la femei arată că societatea românească mai are mult de lucru în a-și recunoaște problemele, deoarece „noi încă nu recunoaștem că avem o mare problemă” în ceea ce privește egalitatea de gen, precizează și Gelu Duminică.

Nu suntem conștienți de importanța „red flags“

Când vorbim de abuzatori, Copăceanu precizează că aceștia prezintă o serie de semne de avertizare, atât de ordin emoțional, cât și comportamental. De cele mai multe ori, ei aparțin categoriei persoanelor cu tulburare de personalitate de tip antisocial, dar nu sunt mereu diagnosticați.

Principalele „red flags” ale potențialilor abuzatori pleacă „de la modul în care bărbații primesc și înțeleg raporturile între sexe, la lipsa unui control al emoțiilor până la persoane cu irascibilitate crescută, comportament agresiv și consum de substanțe”.

În același timp, oamenii tind să diminueze gravitatea acestor semne și riscurile pe care le reprezintă ele pentru viața și integritatea noastră. Există posibilitatea ca persoanele care ajung agresori să fie reabilitate, subliniază psihologul, dar doar dacă cineva se ocupă cu adevărat de acest lucru.

„În cazurile grave de agresivitate care au dus la tâlhărie sau omor, în cadrul reabilitării din penitenciare există programe de intervenție de grup specifice pentru agresori. Însă marea problemă este următoarea: acestea sunt recomandate, nu obligatorii. De aceea și riscul recidivei este foarte crescut și agresorii comit din nou alte fapte cu violență”.

De ce victimele evită să vorbească de abuzuri

Respondenții sunt conștienți că adesea femeile nu raportează cazurile de violență, iar principalele trei motive sunt: femeile se tem pentru viața lor și a copiilor lor; nu au încredere că autoritățile le vor proteja, le este rușine.

Aceste motive au, din nou, legătură cu statutul femeii în societatea românească actuală și valorile patrairhale, atrage atenția Ionela Băluță. „Femeile se tem pentru viața lor și a copiilor pentru că violența masculină este acceptată în societățile tradiționale: bărbații sunt mai violenți din fire, femeile trebuie să îi asculte, dacă au fost bătute înseamnă că au cerut-o etc.”.

De asemenea, aceasta precizează și că forțele de ordine (poliția, procurorii, judecătorii) reproduc aceleași stereotipuri față de fetele și femeile victime ale violenței: întrebări de tipul „ce făceai singură pe stradă la ora aceea?” sau „cu ce erai îmbrăcată?” fiind frecvente, așa cum arată multe cercetări făcute de ONG-urile are activează în domeniu.

Astfel, „rușinea și condamnarea victimei fac parte din mecanismul clasic de banalizare și contestare a violențelor împotriva femeilor. Ele sunt „vinovate” pentru că nu au respectat normele patriarhale de supunere față de bărbat.”