De ce au fost dați afară prezentatorii de televiziune Tucker Carlson și Don Lemon de la posturi rivale
La începutul acestei săptămâni, două bombe din industria media americane au explodat la câteva minute unul după celălalt. Două dintre cele mai mari nume din domeniul știrilor au fost concediate.
Cei doi oameni de televiziune au fost concediați FOTO Facebook
La Fox News, Tucker Carlson, „războinicul conservator” al culturii, a plecat după ce a dominat emisiunea de la ora de maximă audiență a canalului timp de mai bine de jumătate de deceniu. Iar la CNN, mandatul prezentatorului matinal Don Lemon s-a încheiat brusc, în ciuda anilor în care a fost imaginea rețelei în ceea ce privește acoperirea sărbătorii de Anul Nou.
Per total, a fost o zi șocantă de schimbări pentru industria știrilor, agravată de vestea de la sfârșitul săptămânii trecute că redacția BuzzFeed News, câștigătoare a premiului Pulitzer, a fost închisă de proprietarii săi.
Multă lume se întreabă acum, de ce anume au plecat cei doi oameni de televiziune, atât de cunoscuți, aflați la apogeul carierei.
Don Lemno, concediat din motive clare
În cazul lui Don Lemon, este evident că plecarea sa de la CNN a fost involuntară.
Gazda emisiunii matinale a dezvăluit într-o declarație postată pe Twitter că a fost concediat, conducerea companiei refuzând să-l informeze personal; nici CNN nu a comentat public motivul. Totuși, o declarație ulterioară arată că a fost vorba despre acuzații de misoginism și comportament inadecvat, potrivit Independent .
Destituirea lui a venit în urma comentariilor pe care le-a făcut în direct despre Nikki Haley, fostul guvernator al Carolinei de Sud și actual candidat la Casa Albă. El a descris-o pe fosta ambasadoare ONU ca fiind „trecută de prima tinerețe”, declarație ce a fost intens criticată.
Lemon a avut, de asemenea, un schimb de replici controversat pe tema rasială cu candidatul la președinție Vivek Ramaswamy în ultimele zile, în timpul căruia a putut fi văzut certându-i pe producătorii săi pentru că l-au întrerupt. Întregul schimb de replici ar fi provocat consternare în rândul conducerii CNN. După ce sa plâns într-o postare pe Twitter că nu i s-a adus la cunoștință în moddirect faptul că a fost concediat, conducerea CNN l-a combătut. „Declarația lui Don Lemon despre evenimentele din această dimineață este inexactă. I s-a oferit posibilitatea de a se întâlni cu conducerea, dar în schimb a făcut o declarație pe Twitter”, arată CNN
Tucker Carlson, motive neclare ale plecării sale
În cazl lui Tucker Carlson, considerat cel mai popular prezentator de la Fox, lucrurile au stat puțin diferit. Termenii plecării sale sunt încă vagi. Într-o declarație publicată de rețeaua de televiziune se explică faptul că cele două părți au „convenit să se despartă”.
Los Angeles Times a relatat, la scurt timp după știrea inițială, că această decizie a fost luată la cererea președintelui FoxCorp, Rupert Murdoch. Vanity Fair a relatat că anunțul a venit ca un șoc pentru Carlson, care se afla în mijlocul negocierilor contractuale pentru a-și prelungi mandatul. Publicația a mai relatat că Carlson le-a spus colegilor că el crede că motivul ar fi legat de o presupusă dorință a familiei Murdoch de a vinde compania.
Carlson a dominat programul de prime-time al rețelei ca prezentator al emisiunii cu cele mai mari audiențe din 2016, când prezentatorul emisiunii The O'Reilly Factor, Bill O'Reilly, a părăsit canalul sub un nor de știri despre înțelegerile la care rețeaua a ajuns cu femeile care l-au acuzat de comportament sexual nepotrivit.
Mutarea a părut a fi foarte bruscă, având în vedere că pe toată durata dimineții de luni au rulato promo-uri pentru un interviu cu candidatul republican, Vivek Ramaswamy. Acestea s-au oprit în momentul în care a fost anunțată plecarea prezentatorului din televiziune.
Sursa: adevarul.ro