De ce are nevoie Ucraina pentru a învinge odată cu sosirea ajutorului american

De ce are nevoie Ucraina pentru a învinge odată cu sosirea ajutorului american

Odată cu reluarea ajutorului SUA, și beneficiind și de sprijinul Europei, Ucraina are posibilitatea să întoarcă cursul războiului în favoarea sa. Nu va fi ușor, dar nici imposibil, scrie Michael O'Hanlon, analist la Brookings Institution, într-un editorial pentru Washington Post.

Soldați ucraineni se antrenează în regiunea Jîtomir FOTO PROFIMEDIA

Soldați ucraineni se antrenează în regiunea Jîtomir FOTO PROFIMEDIA

Lumea ar trebui să ajute Ucraina să facă o nouă încercare să-și recupereze teritoriul, dacă asta își dorește cu adevărat această țară atacată.

Dar ce ar trebui să facă pentru a avea succes de această dată? se întreabă analistul.

În primul rând, întrebarea este de ce ar fi nevoie într-o viitoare contraofensivă. Ar trebui să înainteze direct prin pozițiile ruse. Nu ar putea face manevre în jurul lor și nici să atace prin teritoriul Rusiei. Dincolo de logistica complexă pe asemenea distanțe uriașe, ar apărea și riscul unei escaladări nucleare. Totodată, ar fi excluse atacurile cu parașutiști sau asalturile amfibie, întrucât acestea necesită capacități importante pe care Ucraina nu le-ar putea obține într-un orizont realist de timp.

Pe de altă parte, dacă forțele ucrainene reușesc să perforeze liniile de apărare ruse, ar putea încerca ulterior să izoleze și, în cele din urmă, să înfrângă forțele ruse. De pildă, dacă străpung pozițiile ruse din regiunea Zaporojie, ar putea probabil să înainteze mai departe către Marea Azov, privând astfel forțele rusești aflate mai la vest, în Crimeea și Herson, de sprijin logistic și de întăriri. Iar dacă Ucraina poate forța apoi o capitulare, devine posibil să ia înapoi aproximativ jumătate din teritoriul ocupat în prezent de Rusia.

Ucraina a încercat și anul trecut să pătrundă prin frontul rus, și anume în mai multe locuri simultan, contrar sfatului SUA, se spune. O abordare mai promițătoare ar fi concentrarea ofensivei într-un singur loc, pentru a face eventual o deschidere de între 16 și 32 km. Scopul ar fi să-i împingă pe ruși îndeajuns de în spate încât să nu le mai permită focul direct al artileriei și lansatoarelor asupra vehiculelor ce tranzitează în câmp deschis.

Echipamentele de deminare și de poduri, buldozere ar putea fi adunate într-un singur loc, la fel ca și bruiaje împotriva comunicațiilor rusești, drone și sisteme de apărare aeriană. Cu puțină șansă, dacă Ucraina își pregătește atacul cu atenție și pe furiș, Rusia nu ar avea suficient timp să-și organizeze rezervele operaționale și să astupe rapid breșa.

Câți soldați ar fi necesari

Pentru o ofensivă de succes, nu este obligatoriu un avantaj de 3 la 1 în materie de soldați și echipament în tot teatrul de război. Dar ar fi esențial pentru un atac frontal asupra unor apărări bine înfipte, menit să facă o străpungere.

Se poate estima că Rusia ar putea avea între 40.000 și 50.000 de soldați în acea zonă sau în proximitate sau care ar putea ajunge acolo în câteva ore - aproximativ 10% din cei jumătate de milion de soldați care sunt acum staționați de-a lungul întregii linii de front. Astfel, Ucraina ar avea nevoie de circa 150.000 de soldați, cu cel puțin 100.000 mai mulți decât ar avea în mod normal pe o porțiune atât de mică a frontului.

În același fel, pentru o străpungere mai largă și, în final, o oportunitate de a încercui și izola forțele rusești de partea cealaltă a coridorului creat, efective estimate la un sfert de milion, vor avea nevoie de cel puțin un număr egal de trupe.

În acest scop, forța militară actuală a Ucrainei, de puțin sub 1 milion de soldați, ar trebui să crească cu cel puțin 200.000.

Aceștia pot fi luați din alte zone ale frontului sau să fie noi recruți, fie din cei deveniți eligibili după noua lege a mobilizării (de la 25 de ani), fie prin noi înrolări din alte categorii de vârstă.

Aceasta înseamnă că Ucraina va trebui să îmbunătățească stimulentele – o provocare, dar nu un obstacol insurmontabil.

Cu ajutorul american de 61 de miliarde de dolari, cu mai mulți soldați și un impuls militar dat de spargerea liniei frontului, Ucraina ar putea avea oportunitatea, la sfârșitul anului sau anul viitor, să elibereze cel puțin jumătate din teritoriul său ocupat. Este greu, dar nu fără speranță.

În scenariul în care Ucraina eșuează, SUA ar putea decide să ofere o asistență militară explicit defensivă, poate la jumătate din fondurile actuale. Este însă prematur pentru această opțiune. O nouă contraofensivă ucraineană împotriva Rusiei este extrem de dificilă și nu este bătută în cuie. Dar Ucraina are șansele ei, conchide Michael O'Hanlon, analist la Brookings Institution, într-un editorial pentru Washington Post.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…