Luna februarie are cele mai puține zile din an pentru că a fost adăugată mai târziu la calendar faţă de celelalte luni.

Cu secole multe în urmă, chiar înainte de Hristos, romanii foloseau calendarul lui Romulus, care avea 10 luni. Acesta pornea în martie şi se termina în decembrie, iar lunile ianuarie şi februarie nu existau.

Conform calendarului lui Romulus, anul avea 304 de zile. Iarna era o perioadă care nu avea o denumire şi despre care nu se vorbea foarte mult, mai ales pentru cei care lucrau în agricultură, întrucât iarna nu le folosea la nimic.

Regele Numa Pompilius a modificat acest calendar în anul 714 ÎH, pentru a-l alinia cu cele 12 cicluri lunare. El a egalizat numărul de zile şi a ajuns la 355 de zile pe an. Lunile aveau 31 de zile sau 29 de zile, iar februarie, fiind adăugată mai târziu în calendar şi fiind considerată ultima lună din an, a rămas cu 28 de zile.

Totuși, un calendar cu 355 de zile era eronat. Anotimpurile şi lunile nu se mai aliniau cum trebuie. Ocazional, romanii adăugau o lună suplimentară de 27 de zile, numită Mercedonius. Practic, romanii ştergeau ultimele zile din februarie, care se încheia pe 24 şi introduceau această a 13-a lună.

În anul 45 ÎH, Iulis Caesar a cerut experţilor să nu mai calculeze zilele în funcţie de Lună, ci de Soare, aşa cum o făceau egiptenii. Caesar a adăugat 10 zile la calendar şi o zi suplimentară în februarie, o dată la patru ani.

Cum sunt calculați anii bisecți

O dată la patru ani, luna februarie are 29 de zile şi anul are 366 de zile. Acest lucru vine din calculele astronomice, pentru că mişcarea revoluţie în jurul Soarelui durează aproximativ 365 de zile şi 6 ore. O dată la patru ani, cele şase ore se adună şi se adaugă o zi suplimentară la luna februarie.

Cu alte cuvinte, anul bisect este modalitatea găsită de oameni pentru a recupera timpul pierdut.

Întrucât anotimpurile şi evenimentele astronomice nu se repetă într-un număr întreg de zile, calendarele care au acelaşi număr de zile în toţi anii deviază încet în raport cu respectivele evenimente care ar trebui să aibă loc cu periodicitate de un an. Inserând (intercalând) o zi sau o lună suplimentară, această deviaţie se corectează.

De exemplu, în calendarul gregorian, fiecare an bisect are 366 de zile în loc de 365, prin prelungirea lunii februarie cu încă o zi, astfel ea având 29 de zile în loc de 28.

La fel, în calendarul ebraic lunisolar, se adaugă luna Adar Aleph, a 13-a lună, de şapte ori într-o perioadă de 19 ani, la cele douăsprezece luni din anii obişnuiţi pentru a evita deplasarea anului în raport cu anotimpurile.

Ca unitate de măsură pentru timp, anul poate fi una din mai multe variante, fiind necesar să se precizeze care dintre ele este folosită dacă este necesară precizie mare:

- anul iulian, egal cu 365,25 zile sau 31.557.600 secunde

- anul gregorian, egal cu 365,2425 zile sau 31.556.952 secunde

- anul ”obişnuit” sau ”civil”, de 365 zile sau 31.536.000 secunde. Anul civil începe la 1 Ianuarie şi se termină la 31 decembrie.

S-a adoptat anul bisect întrucât rotaţia Pământului în jurul Soarelui se realizează în 365,242 de zile, un număr nu foarte uşor de transpus într-un calendar. Drept urmare, multe civilizaţii antice au recurs la adăugarea unor zile sau chiar luni pentru a-şi ajusta calendarele. Calendarele timpurii se bazau pe lunile lunare, care însumau 29,5 zile. Dar un an calculat astfel ajunge doar la 354 de zile.

Calendarul iulian a reorganizat timpu l într-un sistem cu 12 luni şi 365 de zile, cuprinzând aşadar şi anul bisect. Era o îmbunătăţire considerabilă, dar cu un mic defect. Sfertul de zi pe care îl adăuga anul bisect era ceva mai mare decât rămăşiţa de 0,242 dintr-o zi în anul solar.

Diferenţa infimă prelungea anul solar cu circa 11 minute, rezultând într-o discrepanţă de o zi întreagă la fiecare 128 de ani. Din aceasta cauză calendarul iulian a deviat cu 10 zile până în secolul al XVI-lea. Situaţia i-a atras atenţia papei Grigore al XIII-lea, pe care astronomii săi îl convinseseră că practic toate sărbătorile creştine erau celebrate în zile greşite.

Papa a introdus propriul calendar în 1582, stabilind ca numai unul din patru “ani seculari” să fie bisect.

Adică 2000 şi 2400 de pildă sunt ani bisecţi, dar 2100, 2200 şi 2300 nu. Calendarul gregorian a fost treptat adoptat de aproape toată lumea, rămânând în uz şi azi.