De ce acte ai nevoie dacă pleci cu copiii în vacanță în străinătate

De ce acte ai nevoie dacă pleci cu copiii în vacanță în străinătate

Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.

image

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri: în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi; în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părintesau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte; în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.

Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

Valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei, precum și condiția indicării exprese a statului/statelor de destinație.

De asemenea, în cazul minorilor , cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul sau documentul de indentitate al minorului în care este menţionat domiciliul, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc.

În ultima lună , polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a aproximativ 430 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din totalul celor aflați în această situație de la începutul anului și până în prezent (aproximativ 1800 cetățeni români minori).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri