De ce a rezistat un fost șef al DGA doar câteva zile în AUR: „Nu mi s-a arătat atenția cuvenită”

De ce a rezistat un fost șef al DGA doar câteva zile în AUR: „Nu mi s-a arătat atenția cuvenită”

Fostul șef al DGA Timiș, Cornel Iureș, intrat în AUR la scurt timp după ieșirea din sistem prin pensionare, a demisionat din partid după doar câteva zile. Iureș, care a ocupat în trecut și funcția de șef al Poliției de Frontieră, susține că nu a fost apreciat „la adevărata sa valoare”.

Fostul șef al DGA Timiș a rezistat în AUR doar câteva zile FOTO Pressalert

Fostul șef al DGA Timiș a rezistat în AUR doar câteva zile FOTO Pressalert

„Oamenii ăștia, actualii mei colegi, au un program pe care îl urmează, un slogan în care eu mă regăsesc. Dau exemplu cele patru substantive: libertate, credință, familie, națiune. În toate aceste elemente eu mă regăsesc”.

Acesta este gândul cu care Cornel Iureș a intrat în AUR în urmă cu o săptămână, fiind prezentat într-o conferință de presă și desemnat și purtător de cuvânt al AUR Timiș.

După doar câteva zile de la acest moment, Cornel Iureș, a anunțat, printr-un mesaj de pe pagina sa de Facebook, că se retrage din AUR, cerându-și iertare pentru că a crezut în acest partid.

„Am intrat în AUR, câteva zile în urmă, crezând în drapelul pe care am jurat la 18 ani. Am constatat că sunt asemenea celor care ne tooot conduc după 1989. S-a terminat. Îmi cer iertare public pentru că am crezut! România mea, România ta, România noastră …va fi ce va să fie”, a scris Iureș, pe Facebook.

Contactat de „Adevărul”, Cornel Iureș a declarat, fără a intra în detalii, că a plecat din AUR pentru că nu a fost apreciat la adevărata sa valoare.

„Am venit cu sufletul deschis, nu la ciolan. Am venit să încerc să continui a-mi servi neamul, sperând că în această echipă politică găsesc altceva. Așteptam să fiu apreciat la valoarea mea, fără să vreau ceva în plus, dar nu accept nici să am ceva în minus. Am dreptul să consider că nu mi s-a arătat atenția cuvenită. Cinstit și corect, am ales să mă retrag. Nu vreau să intru în detalii. Nu vreau să fiu alături de cineva care nu mă utilizează la nivelul la care sunt eu”, a declarat Cornel Iureș pentru „Adevărul”.

Fostul șef al DGA Timiș nu a exclus o carieră politică într-un alt partid care să îl folosească „la adevărata sa valoare”. „În momentul de față nu am niciun răspuns. Vine partidul X și îmi face curte: Domn’e, hai la noi că noi vrem să te utilizăm la valoarea ta. Nu știu care ar fi răspunsul dacă mi s-ar face o astfel de ofertă. Dacă aș vorbi acum și aș spune nu și mâine m-aș schimba, nu m-aș ține de cuvânt”, a mai declarat Cornel Iureș.

Rolul lui Iureș în mega-anchetele din vămi

Înscrierea lui Iureș în AUR a venit după ce, pe numele său, a fost solicitată emiterea unui ordin de protecție ca urmare a unor agresiuni față de soția sa ucraineancă, refugiată în România după începerea războiului.

Iureș a spus că dosarul a fost închis după ce soția sa și-a retras plângere și nu crede că acest episod îi poate afecta cariera politică.

În 2011, când au avut loc descinderile cu elicoptere la vămile din vestul țării, șef al Poliției de Frontieră Timiș era Cornel Iureș. Potrivit pressalert.ro, Iureș și adjunctul său au colaborat cu DNA în mega-ancheta din vămi.

La scurt timp de la descinderile cu elicoptere, Iureș a fost transferat de la Poliția de Frontieră la DGA, ajungând șef al DGA Timiș.

În 2013, Cornel Iureș a fost implicat într-un grav accident rutier. Șef al DGA de la vremea respectivă, el a ajuns la spital în stare gravă, dar a supraviețuit.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!