De câți ani are nevoie Putin pentru a reface armata rusă, conform șefului armatei britanice
Șeful forțelor armate britanice, amiralul Sir Tony Radakin, a spus că președintelui Rusiei, Vladimir Putin, i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022, în vreme ce războiul din Ucraina este în desfășurare, conform Newsweek .
Forțele ruse au pierdut 568.980 de soldați din 20 februarie 2022. Foto: profimedia (Arhivă)
Armata lui Putin a pierdut în jur de 550.000 de soldați în acești aproape doi ani și jumătate de conflict în Ucraina, a precizat marți, 23 iulie, Sir Tony Radakin, șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie.
„Evaluările noastre arată că Putin va avea nevoie de cinci ani pentru a readuce armata rusă la nivelul pe care îl avea în februarie 2022”, a declarat Tony Radakin în timpul unei conferințe privind războiul la Londra. De asemenea, conform amiralului, liderului de la Kremlin i-ar mai lua alți cinci ani pentru a „remedia deficiențele pe care războiul le-a scos la iveală”.
Armata ucraineană a anunțat marți că forțele ruse au pierdut 568.980 de soldați din 20 februarie 2022, dintre care 1.220 în ultimele 24 de ore.
Sursa citată a cerut Ministerului rus al Apărării să comenteze informațiile prin e-mail.
Numărul victimelor este greu de determinat, iar cifrele comunicate de ambele părți implicate în conflict sunt privite cu atenție. Estimările Vestului cu privire la victimele rusești au coincis în mare măsură cu cifrele furnizate de Kiev în ultimele luni, iar Guvernul britanic a transmis la sfârșitul lui mai că numărul rușilor uciși și răniți a trecut de jumătate de milion de la începutul lui 2022.
La începutul lunii în curs, serviciul rus al BBC și Mediazona, agenție de presă independentă rusă, semnalau că au fost confirmate identitățile a aproape 60.000 de soldați ruși uciși în Ucraina până la jumătatea lunii iulie.
Pierderile suferite de Ucraina
Potrivit datelor Ucrainei, în această vară, Rusia a trecut prin cele mai sângeroase luni ale sale, în timp ce avansa treptat în estul țării afectate de război și punea presiune pe forțele Kievului de cealaltă parte a graniței, în regiunea nord-estică Harkov.
„În acest moment, Rusia face progrese tactice” pentru a pune stăpânire pe orașe și sate din Ucraina la „un cost uriaș”, a spus Radakin.
Moscova nu vorbește prea mult despre pierderile suferite. Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, spunea în luna septembrie a anului 2022 că puțin sub 6.000 de militari ruși au murit în Ucraina în prima jumătate de an a războiului.
De cealaltă parte, și Ucraina a suferit pierderi importante, însă câteodată publică cifre concrete. În luna februarie a acestui an, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că 31.000 de soldați ucraineni au murit de la debutul „operațiunii militare speciale”.
Totuși, o altă părere a avut Vladimir Putin, care la începutul lui iunie a susținut că „pierderile ireversibile” suferite de Ucraina erau de cinci ori mai mari decât cele ale Rusiei. Liderul de la Kremlin nu a prezentate cifre.
Sursa: adevarul.ro