De cât somn ai nevoie pentru a trăi mai mult

De cât somn ai nevoie pentru a trăi mai mult

Un nou studiu indică faptul că pentru a ne menține sănătoși la bătrânețe, ar trebui să dormim mai mult de 7 ore pe noapte.

O femeie care doarme

Un somn de peste 7 ore ar putea fi elixirul tinereții. Foto: Arhivă

Conform Science Alert, un somn odihnitor de peste 7 ore ar putea fi cheia unei îmbătrâniri sănătoase. Cercetătorii au urmărit timp de cinci ani un grup de 3.306 persoane cu vârste mature, de peste 45 de ani, înregistrând obiceiurile lor de somn în anii 2011, 2013 și 2015, pentru a identifica o posibilă corelație cu sănătatea pe termen lung.

Studiul efectuat de specialiștii chinezi, de la Universitatea de Medicină Wenzhou, a evidențiat faptul că persoanele care se odihnesc corespunzător, adică cel puțin șapte ore pe noapte, au un risc mai mic de a dezvolta probleme de sănătate la vârste înaintate.

Experții din domeniu au declarat: „Îmbătrânirea reuşită a fost evaluată în 2020 şi a fost definită ca fiind lipsită de boli cronice grave, fără deficienţe fizice, cu o funcţie cognitivă ridicată, sănătate mintală bună şi viaţă activă”.

Dintre cei 3.306 participanți, doar 455 (13,8%) au îndeplinit toate criteriile de "îmbătrânire reușită". Analiza ulterioară a arătat faptul că o proporție semnificativă dintre aceștia, aproximativ două treimi, aveau un obicei constant de a dormi mai mult de șapte ore pe timpul nopții.

Pentru a analiza mai detaliat impactul obiceiurilor de somn asupra sănătății, participanții au fost împărțiți în cinci grupuri distincte, în funcție de evoluția duratei somnului în perioada de studiu: cei cu un somn lung și stabil (8-9 ore), cei cu un somn normal și stabil (7-8 ore), cei cu o scădere semnificativă a duratei somnului (de la 8 la mai puțin de 6 ore), cei cu o creștere semnificativă a duratei somnului (de la mai puțin de 6 la peste 8 ore) și, în final, cei cu un somn scurt și stabil (5-6 ore).

Rezultatele studiului sugerează că un program de somn regulat și consistent este un factor cheie pentru o îmbătrânire sănătoasă . Persoanele care au dormit constant 8-9 sau 7-8 ore pe noapte au avut cu aproximativ 8-9% mai multe șanse de a îmbătrâni sănătos comparativ cu cele care au experimentat fluctuații ale duratei somnului. Rezultatele cercetării au fost prezentate în revista BMC Public Health.

Pentru a obține rezultate mai precise, cercetătorii au ajustat datele în funcție de factori precum greutatea, consumul de alcool și sex. Chiar și după aceste ajustări, rezultatele au indicat o asociere semnificativă între un somn consistent și prelungit și o îmbătrânire sănătoasă, subliniind astfel importanța somnului în menținerea sănătății pe termen lung.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”