Davidoiu (Tarom): Activele companiei naționale de transport aerian, tentante; suntem ''pe un câmp de bătălie, fără arme, și cu soarele în ochi''

Davidoiu (Tarom): Activele companiei naționale de transport aerian, tentante; suntem ''pe un câmp de bătălie, fără arme, și cu soarele în ochi''

Unele companii externe doresc ca Tarom să dispară, fiind tentante activele, compania națională nu are juriști, auditul a dat în judecată societatea și suntem ''pe un câmp de bătălie, fără arme, și cu soarele în ochi'', a declarat, duminică, Eugen Davidoiu, director general al Tarom, într-o intervenție telefonică la Digi24.

''Nu am cunoștință de un reproș oficial. Vreau să vă spun că în urmă cu o lună s-a încheiat controlul Curții de Conturi pentru perioada 2012 — 2016. Cred că, în dispozitivul acelui document, Corpul de control al primului ministru va găsi lucruri interesante despre ce s-a întâmplat în perioada trecută. Cele 104 milioane lei diferența între venituri și cheltuieli, deci pierdere din punct de vedere financiar, înseamnă 28 milioane lei în ianuarie când eu nu eram director general al acestei companii, încă 26 milioane lei în februarie, când venisem și nu aveam posibilitatea și instrumentele ca să pot să modific ceva în cursul companiei, în martie au mai fost încă 25 milioane lei. În luna mai avem 1,8 milioane lei profit, iar în iulie, după ce au intrat cele două avioane în funcțiune, avem 9 milioane lei profit operațional'', a spus Davidoiu, în urma informațiilor potrivit cărora Corpul de control al premierului face verificări la compania națională .

El a precizat că este deschis oricărui control, iar dacă ar pleca nu știe câți vor fi capabili să se ''zbată cu grupurile de interese''.

''Din punct de vedere al managementului, am făcut tot posibilul ca această pierdere să fie diminuată, ba chiar să crească profitul operațional pe lună. Sunt deschis oricărui control pentru că sunt acolo 6 luni și muncesc 15 ore pe zi, fără să creez probleme nimănui, decât celor care au interese contrare acestei companii. Dacă voi pleca din companie, nu știu câți vor mai fi capabili să se zbată cu toate grupurile de interese pe care le-am găsit acolo. Sunt un singur om împotriva atâtor interese interne și externe. De 10 ani compania este pe pierdere, s-au pierdut sute milioane de euro. Sunt servicii de informații care ar trebui să știe ce companii externe doresc ca Tarom să dispară, să ne uităm cine sunt cei din spatele companiilor private care operează în România, de ce activele companiei sunt tentante...'', a mai arătat directorul companiei.

De asemenea, a precizat că Tarom nu are nici măcar juriști pentru că fosta conducere a tăiat din organigramă.

''Avem contracte pe care le-am găsit, niște case de avocatură, eu nu am Corp de control, nu am posibilitatea să fac niciun control. Am un audit, iar auditul acesta a dat în judecată pentru că trebuie să îi dau nu știu ce sporuri din urmă. Chiar nu am cum să le dau aceste sporuri. Vă dați seama cum lucrez cu acei oameni acolo? Auditul ne dă în judecată și nu spune nimic, ce înseamnă asta? Juriști nu avem, suntem lăsați pe un câmp de bătălie, fără arme, și cu soarele în ochi'', a explicat Davidoiu.

Premierul Mihai Tudose a dispus ca începând de luni Corpul de Control al prim-ministrului să efectueze verificări la Tarom și Compania Națională de Investiții , au declarat duminică pentru AGERPRES surse guvernamentale.

Potrivit acelorași surse, premierul s-a aflat duminică la Palatul Victoria pentru discuții privind demararea celor două controale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!