David Popovici, un geniu sportiv asigurat pe viață: veniturile sale după Jocurile Olimpice de la Paris

David Popovici, un geniu sportiv asigurat pe viață: veniturile sale după Jocurile Olimpice de la Paris

La această ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris, David Popovici (19 ani) a fost cel mai mediatizat component al Team Romania.

David Popovici. FOTO: EPA

David Popovici. FOTO: EPA

Vorbim despre un geniu sportiv care, după cum a remarcat și Adevărul, impresionează și prin nivelul său intelectual. Cum un David Popovici, ajuns la acest nivel pe forțele proprii, apare o dată la 100 de ani într-o țară ca România, el merită toate aprecierile, toate premiile și toată atenția.

David a avut condiții minime, comparativ cu rivalii săi, în drumul său spre succesul olimpic. Pe de altă parte, de acum înainte, înotătorul de la CS Dinamo va fi răsplătit cu vârf și îndesat, până la finalul vieții, pentru munca sa titanică.

În primul rând, grație rezultatelor de la JO 2024, David și-a asigurat renta viageră maximă, potrivit legii, de 16.635 de lei, aproximativ 3.300 de euro pe lună. Suma o va încasa, începând cu 1 ianuarie 2025. Din acel moment, David va fi la egalitate cu alți coloși ai sportului românesc, precum Nadia Comăneci, Sandra Izbaşa, Elisabeta Lipă sau Marian Drăgulescu. Toți încasează renta viageră maximă.

David va încasa și 200.000 de euro din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) pentru aurul și bronzul de la Paris. La care se va adăuga suma de 100.000 de euro din partea Clubului Sportiv Dinamo. Fiind legitimat aici, Popovici încasa deja 7.000 de euro pe lună, ca salariu, după cum a notat editorialistul golazo.ro, Cristian Geambașu.

Încă o dată: toate aceste sume sunt pe deplin meritate, când vorbim despre un sportiv de talia lui David Popovici cu care suntem norocoși să fim contemporani. Ele demonstrează că România își prețuiește campionii, deși avem tendința de a scăpa din vedere acest amănunt. Care, probabil, a stat și la baza deciziei lui David Popovici de a rămâne în țară, deși ar fi avut posibilitatea de a merge în SUA, imediat după JO 2020.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin

2 VIDEO Profesorul Borțun confirmă scăderea lui Geoană în sondaje și vorbește de un alt lucru grav

3 VIDEO Carnagiu în China...

4 Cea mai nouă teorie a conspirației după alegerea lui Donald Trump

5 Ce s-a întâmplat în restaurantul în care a murit Silviu Prigoană. Momentul în care i s-a făcut rău