David Popovici, mesaj de patru cuvinte după ce a mers la vot. Ce a transmis campionul olimpic
Sportivii nu au stat departe de alegerile pentru președinția României. Una dintre vocile puternice ale ”noului val”, David Popovici, a avut un mesaj pentru români, după ce a votat. După ce a fost la urne, campionul olimpic la înot i-a încurajat pe conaționalii săi să meargă la vot și să nu rămână indiferenți la viitorul țării.
David Popovici, interesat de viitorul țării. Foto EPA EFE
„Hai la vot, implicaţi-vă!”, a fost mesajul postat de David Popovici pe conturile sale de socializare. Starul natației şi-a fotografiat şi spatele buletinului, unde se observă faptul că a votat atât la alegerile locale, cât şi la cele prezidenţiale .
Și fotbaliștii îi îndeamnă pe cetățeni să voteze. Adrian Mutu și-a exercitat dreptul la o secţie din Florența, acolo unde a participat la un eveniment. „Chiar dacă sunt plecat din țară , am fost să votez, este o datorie morală pentru viitorul meu si al copiilor mei. Mergeți la VOT”, a transmis Adrian Mutu pe contul său de socializare.
Florinel Coman a votat înainte de întâlnirea cu Cristiano Ronaldo
Asta în timp ce Florinel Coman a votat la aceste alegeri prezidențiale tocmai în Qatar, acolo unde se pregătește de o confruntare de zile mari cu Cristiano Ronaldo. Al Gharafa - Al Nassr se joacă luni, în Liga CampionIlor Asiei, de la ora 18.00. Până la meciul de mâine, fostul jucător al FCSB a transmis, pe rețelele de socializare: „Votul meu contează şi am liniştea conştiinţei că nu rămân indiferent la ce se întâmplă în ţara mea. Când noi nu votăm, altcineva se foloseşte de votul nostru. Mergeţi la vot”.
Din lumea canotajului, Elisabeta Lipă, Veronica Cochelea şi Doina Ignat au votat la Botoșani în primul tur al alegerile prezidențiale. Președinta Agenției Naționale pentru Sport, care este membru PSD, a declarat: ”Am votat pentru o Românie care performează în siguranță. Avem nevoie de stabilitate, viziune şi seriozitate, dacă ne dorim să ne bucurăm împreună de un viitor mai bun”.
Sursa: adevarul.ro