David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber, cu al treilea timp din serii, la CM de Înot

David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber, cu al treilea timp din serii, la CM de Înot

David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber din cadrul Campionatului Mondial de nataţie de la Fukuoka (Japonia). Sportivul român a obținut al treilea cel mai bun timp al seriilor care au avut loc luni dimineață.

David PopoviciFoto: Lee Jin-man / AP / Profimedia

David a terminat pe locul 2 în ultima serie de calificări (a opta), după ce a fost cronometrat cu timpul de 1:45.86.

Înotătorul nostru a fost depășit doar de britanicul Matthew Richards (1:45.82).

Cel mai bun timp din calificări i-a aparținut americanului Luke Hobson (1:45.69).

Semifinale vor avea loc tot luni, de la ora 15:11. Finala este programată marți, de la ora 14:02.

Tot luni, Andrei Anghel a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 m spate, după ce a fost înregistrat cu al 34-lea timp din serii (55.77).

Sportivii calificați în semifinalele probei de 200 m liber la CM de Înot Fukuoka

Sursă foto: captură World Aquatics

David Popovici, program la 200 și 100 metri liber la CM de Înot de la Fukuoka

David Popovici și proba de 200 m liber de la CM Înot

24 iulie / Serii / 1:45:86

24 iulie / Semifinale / ora 15:11 sau 15:17

25 iulie / Finala / ora 14:02

David Popovici și proba de 100 m liber de la CM Înot

26 iulie / Serii / ora 05:13

26 iulie / Semifinale / ora 14:26 sau 14:30

27 iulie / Finală / ora 14:21

David Popovici, dublu campion european și mondial în vara lui 2022

David Popovici a cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma din august 2022, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber , dar și în cea de 200 m liber.

Reamintim că în luna iunie a anului 2022, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație de la Budapesta, el reușind să se impună în probele de 100 m liber și 200 m liber.

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA - are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”