David Cameron: Referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE, puțin probabil în 2015

David Cameron: Referendumul privind rămânerea Marii Britanii în UE, puțin probabil în 2015

Premierul britanic David Cameron a declarat marți că nu există decât o șansă 'destul de redusă' de a devansa pentru 2015 referendumul privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, consultare pe care vrea să o organizeze dacă va câștiga alegerile parlamentare din luna mai, relatează Reuters.

Cameron a promis să renegocieze relația Marii Britanii cu UE în privința unor chestiuni precum imigrația și, până în 2017, să organizeze un referendum, sperând să prevină un avans al sentimentului eurosceptic care i-a determinat pe unii alegători ai Partidului Conservator al premierului să se îndrepte spre Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKP), formațiune eurosceptică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!