Darius Vâlcov cere înlocuirea arestului preventiv

Darius Vâlcov cere înlocuirea arestului preventiv

Înalta Curte de Casație și Justiție va lua în discuție marți o cerere depusă de fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar. Pe 2 aprilie, Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, în dosarul în care este cercetat penal de DNA pentru trafic de influență.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

În cadrul acestui proiect, au fost încheiate contractele "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecință, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Administratorul societății Tehnologica Radion și Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei respective.

Astfel, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății Tehnologica Radion.

Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, Theodor Berna nu a mai putut face plățile către Vâlcov.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina, la vremea respectivă viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca societatea să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Lucian Șușală (șoferul lui Vâlcov), Petre-Bogdan Timofte, Constantin Tomescu și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza contractelor erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității. DNA mai susține că, în urma înțelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”