Darius Vâlcov, adus la sediul ÎCCJ

Darius Vâlcov, adus la sediul ÎCCJ

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost adus joi la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va judeca cererea DNA de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență, infracțiune săvârșită pe vremea când era primar al municipiului Slatina.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

Astfel, în luna noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

În cadrul acestui proiect, au fost încheiate contractele "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecință, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Administratorul societății Tehnologica Radion și Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei respective.

Astfel, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizata ori de câte ori Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății Tehnologica Radion.

Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, Theodor Berna nu a mai putut face plățile către Vâlcov.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătura pe omul de afaceri cu Minel Prina, la vremea respectivă viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Lucian Șușală (șoferul lui Vâlcov), Petre-Bogdan Timofte, Constantin Tomescu și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

DNA mai susține că, în urma acestor înțelegeri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!