Dănuț Lupu, condamnat. Un avocat explică de ce nu a scăpat de închisoare, dar și de ce a luat doar atât

Dănuț Lupu, condamnat. Un avocat explică de ce nu a scăpat de închisoare, dar și de ce a luat doar atât

Avocatul Florin Mircea, specializat în drept penal, a explicat modul în care a fost stabilită pedeapsa de 7 luni și 10 zile în cazul lui Dănuț Lupu, fostul fotbalist condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus mașina cu permisul anulat.

Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Captură TV

Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Captură TV

Specialistul a explicat pentru gsp.ro faptul că Dănuț Lupu a luat o pedeapsă minimă după ce și-a recunoscut greșeala în fața instanței. ”Aș vrea pentru început să facem câteva clarificări față de unele lucruri pe care le-am mai citit în presă. Domnul Lupu nu a condus fără permis, asta e altă sancțiune, care e pedepsită mai sever, ci a făcut-o cu dreptul de conducere anulat anterior și aici pedeapsa e mai blândă.

În primul caz, cel al conducerii fără permis, încadrarea pedepsei e de 1-5 ani, iar în cazul domnului Lupu e de 6 luni - 3 ani. În plus, am văzut că a mers și pe procedura simplificată a recunoașterii, și-a asumat vina pentru tot ceea ce s-a produs. Asta înseamnă că beneficiază de reducerea cu o treime din pedeapsă și încadrarea maximă poate fi de 4 luni-2 ani”, a spus Florin Mircea.

A primit pedeapsa minimă

Avocat a continuat explicațiile: ”În cazul de față la Apel a fost condamnat la 4 luni, deci minimum! Dar a mai avut o soluție de condamnare anterioară. Într-o condamnare dată de Judecătoria Focșani a avut o amânare de aplicare a pedepsei. Apoi i-au fost stabilite niște măsuri și obligații într-o perioadă de supraveghere de 2 ani.

Ținând cont că fapta pentru care a fost acuzat s-a petrecut în acea perioadă, atunci decizia cu executarea nu a putut fi evitată. În cazul domnului Lupu s-au contopit cele două pedepse, cea de 6 luni dată la prima abatere cu noua pedeapsă stabilită. Practic s-a luat cea mai mare pedeapsă de 6 luni plus o treime din cea nouă săvârșită, astfel se ajunge la 7 luni și 10 zile”, a declarat Florin Mircea, care a dezvăluit că pedeapsa de acum nu are nicio legătură cu năzbâtiile făcute de Dănuț Lupu în urmă cu mai mulți ani, de exemplu fiind acuzat de furt .

Fostul internațional își poate micșora perioada petrecută după gratii dacă va munci, dar și dacă va scrie o carte. În schimb, nu i se poate mări pedeapsa dacă nu se prezintă în fața oamenilor legii, pentru a putea fi încarcerat. Dănuț Lupu se află în Emiratele Arabe Unite, dar spune că se va întoarce în țară în acest sfârșit de săptămână pentru a se preda.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…