Daniel Pancu, sunat de Mircea Lucescu după gestul nebunesc din meciul cu Elveția. Cât a durat cearta
Daniel Pancu, selecționerul naționalei de tineret, a fost protagonistul unui incident văzut doar prin ligile inferioare, sărind să-l bată pe arbitru în meciul cu Elveția, partidă în urma căreia naționala U21 și-a asigurat prezența la turneul Euro 2025.
Daniel Pancu l-a îmbunat pe Mircea Lucescu. Foto Facebook
După ce a luat cartonaș roșu și probabil va primi o suspendare drastică de la UEFA, Pancone a povestit și că a fost muștruluit timp de un sfert de oră la telefon de Mircea Lucescu, antrenorul primei reprezentative. După 15 minute de ceartă, Daniel Pancu a reușit să-i explice selecționerului contextul ieșirii sale și argumentele pentru gestul său reprobabil. Il Luce a fost îmbunat și-ar fi schimbat discursul.
„M-a certat un sfert de oră, i-am spus contextul , apoi a fost de acord cu mine la final. I-am explicat cum au stat lucrurile în întreagă campanie. Nea Mircea n-a fost eliminat când era tânăr?”, a spus Daniel Pancu la DigiSport. Antrenorul de la tineret a avut o discuție și cu Răzvan Burleanu, șeful Federației. Acesta i-a dezvăluit că arbitrul nu a scris în raportul de meci despre faptul că a fost agresat, ci că au existat doar proteste, astfel că Pancone ar putea scăpa cu o pedeapsă mai mică.
A discutat și cu Răzvan Burleanu
„Am vorbit cu Răzvan Burleanu, cum să nu? E legat de ce scrie arbitrul în raport, am înțeles că doar proteste. Așteptăm. Ei judecă la UEFA. Am discutat de multe alte aspecte despre viitorul fotbalului românesc, educația fotbaliștilor, un raport pe care vreau să-l prezint în viitoarea întâlnire a comisiei tehnice”, a mai declarat Daniel Pancu pentru sursa citată.
”Îmi cer scuze, gestul meu a fost incalificabil. E prima eliminare din viaţa mea… mi-am pierdut cumpătul. Regret, sigur că da, acum da. Dar poate dacă rămânea cartonaş galben poate acum nu mai vorbeam din postura de antrenor calificat la EURO. A contat, s-a întors decizia. O să stau în meciurile oficiale, e posibil să fiu suspendat la toate meciurile de la Euro”, și-a turnat cenușă în cap Daniel Pancu.
Sursa: adevarul.ro