Daniel Mischie (HORA): Vom cere ministrului Muncii reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii de 41,5%

Daniel Mischie (HORA): Vom cere ministrului Muncii reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii de 41,5%

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, va avea vineri o întâlnire cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pentru a discuta situaţia industriei HoReCa, principalele solicitări vizând reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii privind acordarea a 41,5% din salariul de bază angajaţilor care revin din şomaj tehnic.

"La întâlnirea cu doamna ministru este vorba despre reactivarea şomajului tehnic şi de câteva lucruri tehnice referitoare la Kurzarbeit, iar după închiderea şomajului tehnic reactivarea procedurii de 41,5%, măsuri active. Şi sunt destule lucruri tehnice: dacă un angajat poate beneficia de două măsuri în aceeaşi lună pe aceeaşi companie. Dar în principal reactivarea şomajului tehnic şi a măsurilor active de tipul 41,5%", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Daniel Mischie.

Totodată, în cadrul discuţiilor de vineri după-amiaza cu premierul Ludovic Orban, solicitările reprezentanţilor HORA se referă la deschiderea industriei şi acordarea unor despăgubiri specifice pentru industria restaurantelor.

"La premier tema principală este redeschiderea industriei şi tratament similar ca şi la celelalte industrii. Adică industria HoReCa să poată funcţiona, la restaurant, cu restricţii de tipul o masă da o masă ba, mască şi igienizare la fel ca şi celelalte industrii, ca şi până acum, şi despăgubiri specifice pentru industria restaurantelor care este grav afectată de acest joc închide-te deschide-te", a punctat Mischie.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat marţi că în cadrul şedinţei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis reînchiderea restaurantelor şi cafenelelor, ca urmare a răspândirii Covid-19.

"Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de tip restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, nu este permisă în Municipiul Bucureşti. Se face o excepţie pentru unităţile de cazare - hotel, pensiune, alte asemenea - unde este permisă servirea în interior, dar numai pentru cei care sunt cazaţi în respectivele unităţi de cazare. (...) În momentul în care rata de incidenţă va reveni sub 1,5 la mie, vor fi reluate. Ne vom reîntruni şi vor fi reluate aceste activităţi", a precizat prefectul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”