Danemarca - Tunisia. Europenii, meci dificil cu naționala africană. Două goluri anulate
Selecţionatele Danemarcei şi Tunisiei au terminat la egalitate, 0-0, marţi, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
Danemarca - Tunisia. FOTO EPA
Tunisia a început meciul mai bine și au avut mai multe ocazii în prima repriză, reușind chiar să marcheze un gol, în minutul 23, prin Jebali însă reușită a fost anulată pentru offside.
„Vulturii din Cartagina” au fost mai activi în finalul primei părţi, dar Laidouni (23), fostul jucător al echipei FC Voluntari, a tras mult pe lângă din unghi, iar Jebali (43) s-a demarcat la limita ofsaidului, însă Schmeichel a salvat golul cu un reflex remarcabil. Un eventual gol ar fi fost probabil anulat având în vedere poziţia lui Jebali.
Danezii au intrat mai bine în joc în repriza secundă și au avut momente în care au pus o presiune uriașă pe poarta apărată de Dahmen. Europenii au reușit să înscris în minutul 55, însă și acest gol a fost anulat, tot pentru poziție de offside.
Dolberg (57) a trimis o lovitură de cap pe lângă ţintă, la centrarea lui Damsgaard, apoi Dahmen (69) a salvat golul la şutul lui Eriksen de la 20 de metri. În min. 70, la un corner, Christensen a recentrat cu capul spre bara a doua, de unde Cornelius a trimis, tot cu capul, în bară, de la o jumătate de metru, nereuşind să împingă mingea în plasă.
La ultimele faze ale întâlnirii, Danemarca a cerut penalty, pentru un henț la un fundaș tunisian, arbitrul a verificat faza pe monitorul VAR, însă a dat fault în atac, iar partida s-a încheiat nedecis, scor 0-0.
Tunisia nu a trecut până acum de faza grupelor la cele cinci participări anterioare la Cupa Mondială, în timp ce Danemarca a ratat o singură dată ieşirea din grupe la cinci participări.
În celălalt meci al grupei se vor întâlni, tot marţi, campioana mondială Franţa şi Australia (Al Janoub Stadium - Al Wakrah, 21:00). Sâmbătă 26 noiembrie se vor juca meciurile din etapa a doua, Tunisia - Australia (Al Janoub Stadium - Al Wakrah, 12:00) şi Franţa - Danemarca (Stadium 974 - Doha, 18:00).
Sursa: adevarul.ro