Dăncilă: Voi transmite lui Juncker o scrisoare pentru clarificări privind cererile pe dosare de mare corupţie

Dăncilă: Voi transmite lui Juncker o scrisoare pentru clarificări privind cererile pe dosare de mare corupţie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că îi va transmite preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare prin care îi va solicita informaţii cu privire la solicitările pe care CE le-a adresat Ministerului Justiţiei referitoare la dosare de corupţie la nivel înalt.

"În spaţiul public a apărut un document al Comisiei Europene, datat cu 10 octombrie 2012, în care era solicitată situaţia unor dosare aflate pe rol şi, mai grav, faptul că în acea scrisoare aveam şi nume despre care se cerea stadiul în care se află procesul şi paşii care trebuie urmaţi, ceea ce mi se pare un lucru deosebit de grav. Am solicitat Ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană către Ministerul Justiţiei, dacă în perioada 2012-2018 au mai existat astfel de solicitări. Am primit în dimineaţa aceasta documente de la Ministerul Justiţiei care confirmă ceea ce a apărut în spaţiul public, şi anume că astfel de practici au mai fost făcute. Am hotărât ca în cursul zilei de astăzi să trimit o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prin care să solicit detalii şi să solicit informaţii legate aceste aspecte, care mi se par total nepotrivite şi în totală neconcordanţă cu ceea ce presupune Mecanismul de Cooperare şi Verificare", a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a subliniat că este foarte important pentru România să fie lămurite aceste lucruri.

"Este foarte important pentru noi, este foarte important pentru România să lămurim aceste lucruri şi să pornim de la un moment în care putem să vorbim de o cooperare firească şi de lucruri fireşti care trebuie să se întâmple în România", a mai declarat Dăncilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”