Dăncilă: PSD va încerca să creeze o majoritate dacă formaţiunile care au susţinut moţiunea nu reuşesc

Dăncilă: PSD va încerca să creeze o majoritate dacă formaţiunile care au susţinut moţiunea nu reuşesc

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că social-democraţii vor încerca să creeze o majoritate parlamentară, în situaţia în care cele şase partide care au susţinut moţiunea de cenzură nu vor reuşi învestirea Guvernului Orban.

"Este adevărat că în momentul în care şase formaţiuni politice nu reuşesc să creeze o majoritate, vom încerca să creăm noi o majoritate, dar deocamdată noi suntem în Opoziţie şi lăsăm pe cei care au dărâmat acest Guvern să vină cu o soluţie. Cel care trebuie să regleze această situaţie este preşedintele Iohannis, care este, de fapt, şi autorul a ceea ce s-a întâmplat. Ştim foarte bine că preşedintele Iohannis a cerut demiterea Guvernului, s-a implicat pentru demiterea Guvernului şi s-a comportat ca un preşedinte de facto al PNL", a spus Dăncilă, la Palatul Parlamentului, întrebată dacă PSD se gândeşte să alcătuiască o altă majoritate în cazul în care Guvernul Orban nu va reuşi să treacă de Parlament.

Ea a refuzat să spună care ar fi primul partid cu care va discuta pentru această nouă majoritate.

Dăncilă a menţionat că PSD nu va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier, în cazul în care Guvernul Orban nu va reuşi să treacă de Parlament.

"Lăsăm şi a doua oară, să vedem ce pot să facă. Haideţi să pornim de la buna credinţă că vor reuşi să creeze o majoritate şi să treacă acest Guvern", a afirmat liderul PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!