Dăncilă: Eu nu cred că cineva şi-ar fi permis să oprească avioanele la sol

Dăncilă: Eu nu cred că cineva şi-ar fi permis să oprească avioanele la sol

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că nu crede că cineva şi-ar fi permis să oprească avioanele la sol, afirmaţie legată de faptul că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost acuzat că ar fi făcut acest lucru în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca parlamentarii Opoziţiei să nu poată ajungă la Bucureşti.

Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă ştie că Ionel Arsene l-ar fi pus pe Cuc să negocieze pentru oprirea unor aeronave la sol în ziua votării moţiunii de cenzură, Dăncilă a spus: "Eu nu cred că cineva şi-ar fi permis să oprească avioanele la sol. Ştiu că există şi un regulament".

Dăncilă a precizat că ministrul Transporturilor are dreptul să se intereseze dacă anumiţi pasageri călătoresc cu aeronave, dar acest lucru "nu presupune că cineva şi-ar permite să ţină avioanele la sol".

Ea a menţionat că, deocamdată, Corpul de control al prim-ministrului verifică informaţiile apărute pe această temă, iar atunci când va avea toate datele, va decide ce este de făcut.

"Una este ce explică ministrul, una este când am toate datele. (...) Eu am încredere în oameni şi am încredere în prezumţia de nevinovăţie. Este o acuzaţie foarte gravă, de aceea este grav şi când noi spunem că este adevărat. Noi trebuie, prima dată, să vedem dacă într-adevăr se justifică sau nu afirmaţiile noastre. Eu am văzut că sunt afirmaţii contradictorii, declaraţii contradictorii, am văzut un pilot care a spus că nu este aşa, doamna Mezei a spus că este aşa, trebuie să vedem care este realitatea şi pe urmă putem să mergem într-o direcţie sau cealaltă", a afirmat Dăncilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”