Dăncilă: Dacă locaţia de lângă Muzeul 'Antipa' este cea mai bună, acolo vom înfiinţa Muzeul Holocaustului

Dăncilă: Dacă locaţia de lângă Muzeul 'Antipa' este cea mai bună, acolo vom înfiinţa Muzeul Holocaustului

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă că doreşte înfiinţarea Muzeului Holocaustului în cel mai scurt timp, iar dacă locaţia de lângă Muzeul 'Antipa' este cea mai bună, acolo va fi realizat acest obiectiv.

Dăncilă a precizat că există două variante pentru înfiinţarea Muzeului Holocaustului - o hotărâre de guvern, respectiv o iniţiativă legislativă.

"Acest lucru este chiar în programul de guvernare, vrem să înfiinţăm Muzeul Holocaustului, am avut discuţii referitoare la acest aspect. Sunt două variante la ora actuală: una este o hotărâre de guvern, a doua este o iniţiativă legislativă. Eu cred că trebuie să avem amândouă variantele în prim plan şi vom da o hotărâre de guvern şi, bineînţeles, propunerea legislativă din Parlament, pe care o vom susţine. Deci, eu cred că este un lucru pe care l-am promis şi pe care trebuie să-l ducem la bun sfârşit. Locaţia este o locaţie identificată, într-adevăr, lângă Muzeul 'Antipa', vom vedea dacă acea locaţie este cea mai bună. Dacă este o locaţie bună, acolo vom înfiinţa Muzeul Holocaustului", a susţinut Viorica Dăncilă.

Aceasta a punctat faptul că are cunoştinţă că există opinii diferite legate de locul unde să fie realizat Muzeul Holocaustului, subliniind că importantă este înfiinţarea acestuia "în cel mai scurt timp posibil". AGERPRES 


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA