Dăncilă: Dacă Firea îşi va anunţa candidatura, va fi o discuţie în CEx; e nevoie de susţinerea tuturor organizaţiilor
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, vineri, că în cazul în care primarul general Gabriela Firea îşi va anunţa candidatura la prezidenţiale, va exista o discuţie în cadrul Comitetului Executiv, având în vedere că pentru a candida din partea PSD este necesară susţinerea tuturor organizaţiilor judeţene ale partidului.
"Gabi Firea nu şi-a anunţat candidatura, dacă şi-o va anunţa, vom avea o discuţie în cadrul Comitetului Executiv Naţional şi bineînţeles vom face o evaluare a fiecărui candidat şi, ceea ce este foarte important, vom vedea care din cei care vor să candideze au susţinerea organizaţiilor din teritoriu pentru că este o luptă grea în care trebuie să fim foarte implicaţi şi cred că, în această luptă cel sau cea care va candida pentru alegerile prezidenţiale trebuie să aibă alături toate organizaţiile judeţene pentru a putea vorbi despre victorie", a declarat Dăncilă, la Bistriţa Năsăud. AGERPRES