Dancă: PSD, filialele de la Pro România, ALDE, Avocatul Poporului, CCR - vinovaţi de zădărnicirea combaterii bolilor

Dancă: PSD, filialele de la Pro România, ALDE, Avocatul Poporului, CCR - vinovaţi de zădărnicirea combaterii bolilor

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, acuză PSD, Pro România, ALDE, Avocatul Poporului şi CCR de zădărnicirea combaterii bolilor în contextul creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi îi îndeamnă pe români să respecte recomandările autorităţilor publice şi sanitare.

"555 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în România în ultimele 24 de ore! PSD+ filialele de la Pro România, ALDE, Avocatul Poporului, CCR şi din alte instituţii ale statului au sabotat efortul românilor responsabili de până acum şi se fac vinovaţi de zădărnicirea combaterii bolilor. Politizarea absurdă a epidemiei împotriva efortului guvernamental şi medical de limitare a răspândirii epidemiei, negaţionismul pericolului COVID pentru câştig electoral ieftin şi incitarea la nerespectarea deciziilor Guvernului, conspiraţioniştii de serviciu ai manipulării publice şi, nu în ultimul rând, asimptomaticii liberi, care nu respectă regulile de protecţie sanitară şi îşi pun în pericol sănătatea lor şi a celor din jur, ne-au adus în acest punct, cu cel mai mare număr de infectări într-o singură zi de la începutul epidemiei", afirmă Dancă, miercuri, într-o postare pe Facebook .

El susţine că românii trebuie să respecte recomandările autorităţilor publice şi sanitare şi nu să asculte de "politicienii şi propagandiştii mincinoşi şi iresponsabili".

"Pentru o viaţă sănătoasă, fără coronavirus în România, nu trebuie să mai ascultaţi de politicienii şi propagandiştii mincinoşi şi iresponsabili şi să respectăm cu toţii recomandările autorităţilor publice şi sanitare. Aceasta este singura soluţie pentru a evita restricţiile publice impuse pentru a limita răspândirea epidemiei cu coronavirus şi nu există altă cale pentru a putea reveni la normalitate şi pentru relansarea economică a României", declară Dancă. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda