Dan Voiculescu, aşteptat la Curtea de Apel. Magistraţii ar putea decide astăzi dacă anulează privatizarea ICA
La termenul anterior, unul dintre avocaţii din dosar a cerut ca Hotărârea de Guvern prin care ICA a fost trecut din proprietatea statului în proprietate privată să fie anulată. Mai exact, acesta a cerut ca privatizarea să fie declarată nelegală.
Mai mult, acesta a cerut să se revină la starea iniţială, ceea ce ar însemna ca terenul şi clădirile să se întoarcă în proprietatea statului, iar lui Dan Voiculescu să i se restituie investiţia făcută în cei 12 ani de când a preluat „fraudulos“, aşa cum spun anchetatorii, institutul.
„Anularea hotărârii nu ar influenţa procesul“
În replică, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei să respingă solicitarea, susţinând că cererea este inutilă, iar „anularea hotărârii de guvern nu ar influenţa în nicun fel desfăşurarea procesului“.
Tot la acel termen, apărătorii au cerut ca decizia luată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins restituirea dosarului la procurori, pentru refacerea urmăririi penale, să fie reanalizată de un judecător, în Camera Preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.
În urma acestor cereri, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen de judecată, respectiv 29 aprilie, când este aşteptată să se pronunţe în cazul acestor cereri. La ieşirea din sediul Curţii de Apel, Voiculescu a declarat vesel că este de acord cu cererea apărătorului.
„A apărut o idee care mi se pare foarte bună. Un avocat, nu ştiu al cui, a ridicat problema anulării privatizării, care înseamnă ca ei să-şi ia terenul şi clădirile alea superbe şi să le vândă cu 60 de milioane, cât cred că valorează, iar eu să-mi recuperez toţi banii pe care i-am băgat în ICA. Vă asigur că este o sumă foarte mare. Aş prefera să se ia această decizie“, a spus fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
Un apel cu surprize
La termenul de pe 8 aprilie, unul dintre cei doi judecători care judecă apelul, magistratul Stan Mustaţă a cerut să se abţină de la judecarea acestui dosar.
Magistratul a explicat că în urma unor materiale de presă „neadevărate“, în care se relatează presupuse interese ale sale, doreşte să se retragă, pentru eliminarea oricăror suspiciuni. Colegii magistratului care au analizat solicitarea au respins însă cererea, obligându-l astfel să soluţioneze dosarul.
Dan Voiculescu, 5 ani de închisoare cu executare
În dosarul „ICA“ pe 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.
Atunci, instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Alături de omul de afaceri a fost condamnat şi celebrul medic nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, dar şi alte 11 persoane.
Procesul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie reluat pe 27 iunie când urmează să fie audiat un alt inculpat în dosar, Vlad Nicolae Săvulescu, dar şi trei martori. La termenul de astăzi a fost audiat şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Frauda estimată în acest caz a fost evaluată de procurori la 60 de milioane de euro.
Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.
Tribunalul Bucuresti a respins astăzi cererea lui Dan Voiculescu de a returna dosarul de corupţie al privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecarea cauzei va continua cu termen pe 30 aprilie. La termenul din 9 aprilie, fostul senator a cerut încetarea procesului şi returnarea dosarului său la DNA.
Mugur Ciuvică tremură din toate încheieturile, vocea îi tremură şi ea, iar gazetarii adunaţi ciorchine în jurul său, la ieşirea de la DNA, observă asta. „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”, bravează Ciuvică, deşi e mai rezonabil să credem că emoţia i se datora celor petrecute înăuntru.
Sursa: adevarul.ro