
Dan Șucu se revoltă. Cum își permite Gigi Becali să sune arbitrii în creierii nopții
Dan Șucu, acționarul Rapidului, a stat în banca lui câteva zile după derby-ul din Giulești, însă a răbufnit miercuri seara, după ce a văzut spectacolul făcut de Gigi Becali, finanțatorul FCSB.
„Băieții noștri au fost extrem de hotărâți, dedicați, puternici și siguri pe ei. Când am văzut faultul lui Onea, mi-a fost frică să nu pierdem un jucător din minutul 15, ca atunci, cu Craiova. Pentru mine, Onea este cel mai cuminte băiat pe care l-am văzut vreodată. Cel mai liniștit, cel mai respectuos. Sunt absolut convins că nimic nu a fost premediat.
Mă deranjează că o performanță sportivă a băieților mei este declasată și li se ia din merite, punându-li-se în cârcă niște faze directe, dar asta nu ar trebui să știrbească dedicația lor. Mi se pare că li se ia din merite”, a declarat Dan Șucu la Orange Sport.
E curios cum o să acționeze FRF și CCA în acest caz
Acționarul de la Rapid s-a aprins când discuția a curs către acțiunile lui Gigi Becali. ”Eu sunt mai nou în fenomen și mi-e mai ușor să sesizez anormalitățile. Anormal este ca un competitor să pună mâna pe telefon și să-l sune pe arbitru (nr. Gigi Becali a explicat că l-a „bombardat” cu mesaje pe arbitrul Feșnic, după partidă).
Mai și spune: cum nu și-a permis să-mi ceară scuze? Un patron se poate adresa la CCA, un organ abilitat. Ați auzit de vreun patron care pune mâna pe telefon să vorbească cu arbitrul, să-i facă reproșuri? E o anormalitate mai mare decât orice vorbim aici.
E ca și cum aș fi mers în justiție cu Becali, iar după ce judecătorul ar da un verdict în favoarea mea, Becali l-ar suna pe judecător și l-ar suna să-i reproșeze de ce nu a dat o decizie în favoarea sa. Sunt curios ce o să facă FRF și CCA în cazul ăsta”, a tunat Dan Șucu la Orange Sport.
Gigi Becali a primit răspuns de la arbitrul Feșnic
De partea cealaltă, Gigi Becali recunoaște că a greșit când l-a asaltat pe președintele Federației cu mesaje, dar în privința celor trimise arbitrului Horațiu Feșnic, nu prea. „Eu am greșit că i-am dat mesaje lui Răzvan Burleanu. Are dreptate dacă mi-a blocat numărul. Aș fi făcut și eu la fel. Și lui Feșnic i-am dat mesaje, la 3 și la 7 dimineața. Și mi-a răspuns. Feșnic mi-a răspuns prin cineva.
Mi-a spus «Să mă ierte. Nu pot să-i răspund. Dar îl înțeleg. Să mă ierte. Înțeleg perfect ce a făcut». Mi-a zis că înțelege. A spus că nu poate răspunde. Eu eram prea supărat. Sunt și eu om. I-am dat mesaje. Dar mi-a răspuns cu pace. Mi-a răspuns cu pace. Așa trebuie, să răspunzi cu pace. M-am ușurat după ce mi-a zis să-l iert”, a spus Gigi Becali în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.
Sursa: adevarul.ro