Dan Stroe, fost director din ANAF, pus sub control judiciar în dosarul lui Blejnar (surse)

Dan Stroe, fost director din ANAF, pus sub control judiciar în dosarul lui Blejnar (surse)

Dan Stroe, fost director în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), suspect în dosarul în care Sorin Blejnar este arestat preventiv pentru trafic de influență, a fost plasat sub control judiciar de DNA Ploiești după ce, inițial, acesta nu a putut fi găsit de procurori pentru a fi adus la audieri, au declarat surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor, Dan Stroe, director al Direcției de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne din cadrul ANAF în perioada în care Blejnar era șeful instituției, a fost audiat recent de procurorii DNA Ploiești și ulterior plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara.

Conform datelor din motivarea deciziei Tribunalului Prahova privind arestarea fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar , Dan Stroe, suspect în cauză, nu a putut fi găsit inițial de procurori.

"Faptul că organul de urmărire penală nu a formulat propunere de arestare preventivă pentru suspectul S.D. (Stroe Dan — n.r.) (motivat din partea organului de urmărire penală de faptul că acesta nu a putut fi găsit) este un aspect care excede analizei judecătorului de drepturi și libertăți, Ministerul Public fiind titularul exclusiv al exercitării acțiunii penale și al formulării propunerii de arestare preventivă", se arată în textul motivării.

Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.

"Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", se preciza într-un comunicat al DNA.

Conform motivării instanței, Stroe este cel care ar fi pretins de la reprezentanții unei societăți din domeniul IT un procent de 20% din valoarea unor contracte.

"În concret, conform acuzațiilor prezentate de către organul de urmărire penală, în anul 2011, suspectul S.D., în calitate de director al Direcției de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a pretins de la reprezentanții societății comerciale R. SRL București, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și anume în schimbul încheierii unor contracte de furnizare produse și servicii IT, urmare derulării a două proceduri de achiziție organizate de respectiva instituție publică, un procent de 20% din valoarea acelor contracte, respectiv nr. 1106240/20.10.2011 și nr. 1106398/28.10.2011 pe care le-a și semnat, și a primit astfel, pentru sine și pentru inculpatul S.B., în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, suma totală de 13.172.520 lei, transferată de societatea R. SRL București (subcontractorul societăților câștigătoare) în contul unei societăți cu comportament tip 'fantomă' controlată de suspect — societatea I. D. SRL București, în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme", se precizează în document.

Anchetatorii spun că, înainte de desfășurarea procedurilor de achiziție publică vizând servicii și echipamente IT, Sorin Blejnar a fost pus în legătură cu un om de afaceri și a acceptat să primească sume de bani sub formă de comisioane în schimbul exercitării influenței asupra subalternului său Dan Stroe.

"În cursul aceluiași an 2011, înainte de desfășurarea în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a procedurilor de achiziție publică vizând servicii și echipamente IT, inculpatul B.S. — președintele instituției publice (Agenția Națională de Administrare Fiscală), fiind pus în legătură de către martorul Ș.G. (Ștefan Gheorghe — n.r.) (vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, partid aflat la guvernare în cursul anului 2011) cu martorul B.H.S. (Berdilă Horațiu — n.r.) — reprezentant legal al societății R. SRL București (firmă specializată în prestarea de servicii IT), a acceptat promisiunea acestuia de a-i fi remise unele sume de bani sub formă de 'comisioane', reprezentând procente din valoarea unor contracte încheiate la nivelul respectivei autorități contractante, în schimbul exercitării influenței sale asupra subalternului S.D. (Stroe Dan — n.r.) — director în cadrul Direcției de Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne, care — prin prisma funcției deținute și a atribuțiilor de serviciu care-i incumbau — urma să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor într-o manieră de natură a determina obținerea acelor servicii și echipamente de către SC R SRL București și — totodată — să beneficieze și el de acel comision", se arată în motivare.

Conform documentului, Blejnar a arătat în apărarea sa, în fața judecătorului Tribunalului Prahova, că infracțiunea de care este acuzat nu ar îndeplini elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență întrucât nu s-a putut dovedi care era influența sa asupra suspectului Dan Stroe, iar din modalitatea în care acesta din urmă a săvârșit infracțiunea de luare de mită ar rezulta faptul că acesta a acționat în mod independent, nefiind astfel nevoie de intervențiile sale.

Judecătorul a respins această apărare.

"Infracțiunea de trafic de influență s-a realizat în modalitatea acceptării promisiunii de a primi un comision în valoare de 20% din valoarea contractului iar suspectul S.D. era subordonat în mod direct inculpatului B.S., între cei doi existând și o anume relație în afara raporturilor de serviciu (după cum chiar inculpatul B.S. a recunoscut)", se mai spune în document.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...