Dan Şova: Portul Constanţa are sute de contracte cu chirii de 0,05 euro. Mazăre vrea ca din dividende să crească subvenţiile la căldură în Constanţa
Oficialul a precizat că acest lucru va dispărea după listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Instituţia va lista 14% din cei 60% pe care îi deţine şi va transfera alţi 13% către autorităţile locale, pentru o „reprezentare egală a intereselor centrale şi locale“. Astfel, ministerul şi consiliul local vor deţine fiecare câte 33%.
Portul din Constanţa poate deveni cel mai mare port din Europa, a mai afirmat Şova. Acest lucru depinde, însă, de realizarea terminalului de mare adâncime de la Constanţa Sud. Iar investiţiile, evaluate la 150-200 de milioane de euro, nu pot veni decât dacă Administraţia Maritimă Constanţa se transparentizează, adică se listează. După transfer şi listare, atât statul, cât şi consiliul local vor controla câte 33% din acţiuni. El a mai spus că marile porturi ale Europei, precum Rotterdam şi Hamburg sunt controlate de către autorităţile locale.
Consiliul Local şi-a dat acordul pentru a primi gratuit acţiunile
Consiliul local Constanţa şi-a dat astăzi acordul pentru preluarea a încă 13 la sută din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime (APM) Constanţa, primarul Radu Mazăre spunând că transferul nu va fi făcut încă, în lipsa unei hotărâre de guvern sau al unui proiect de lege.
Mazăre doreşte ca din dividendele primite să crească subvenţiile pentru căldură. „O parte din operatorii din port care plătesc nişte tarife extrem de mici în acest moment şi le-au plătit timp de 20 de ani către statul român, maximizându-şi profitul lor astfel la milioane şi milioane de euro, sigur că au încercat prin toate metodele să nu se facă acest transfer. Ei sunt speriaţi nu atât de administraţia locală, cât sunt speriaţi de faptul că 14 la sută vor ieşi pe Bursă şi că statul nu va mai deţine controlul nemaifiind majoritar“, a afirmat azi Mazăre.
Primarul a mai spus că şi-ar dori ca transferul să se realizeze prin hotărâre de Guvern pentru că o lege ar dura mai mult şi, în plus, preşedintele Traian Băsescu poate întoarce legea în Parlament aşa cum a făcut şi în 2008, când Consiliul Local a primit 20 la sută din acţiunile Adminstraţiei Porturilor Maritime Constanţa, după care legea respectivă a fost din nou votată şi promulgată de şeful statului, care nu se mai putea opune a doua oară.
Fondul Proprietatea susţine atât transferul, cât şi listarea
Fondul Proprietatea (FP) susţine transferul. Întrebaţi despre acest proiect de transfer, reprezentanţii companiei au afirmat: „Noi credem că, în orice companie, eforturile depuse pentru a avea o structură a acţionariatului mai echilibrată, în care nu există un acţionar dominant, reprezintă o evoluţie pozitivă. De asemenea, abordarea pe care am văzut-o până acum din partea Consiliului Local Constanţa din postura de acţionar minoritar al CN Administraţia Porturilor Maritime SA a fost corectă şi a avut predominant scopul de a creşte valoarea companiei pentru acţionarii acesteia“.
De asemenea, în privinţa listării, Fondul Proprietatea a anunţat că pachetul de 14% va genera un interes mai mare decâ cele 5 procente anunţate anterior.
„Propunerea de a lista 14% din companie este o îmbunătăţire semnificativă faţă de propunerea iniţială de a lista doar 5%. Acest pachet mai semnificativ ar trebui sa facă tranzacţia destul de consistentă cât să atragă interes suficient pentru ca aceasta să devină un succes“, au afirmat aceştia.
Lupta pe controlul portului
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa estimează un profit brut de 38,2 milioane lei în acest an, cu 34% mai mare faţă de cel prevăzut în bugetul aprobat pentru 2013, şi a programat investiţii de 449,79 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de nivelul bugetat anul trecut.
Sursa: adevarul.ro