Dan Petrescu, salvat de VAR. Jeonbuk prinde în ultimul moment play-off-ul, cu o victorie decisivă

Dan Petrescu, salvat de VAR. Jeonbuk prinde în ultimul moment play-off-ul, cu o victorie decisivă

Jeonbuk se afla, cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, în fața unei premiere negative: afară din play-off pentru prima dată în istoria clubului din Coreea de Sud. Dan Petrescu și-a salvat postul după o victorie chiar pe terenul contracandidatei Seoul, pe care a lăsat-o în afara locurilor de play-off.

Dan Petrescu și-a salvat postul în ultima etapă din sezonul regulat. Foto Facebook

Dan Petrescu și-a salvat postul în ultima etapă din sezonul regulat. Foto Facebook

Formația antrenată de român a obținut victoria, scor 2-0, și a încheiat sezonul regulat pe locul 4, după ce în ultimele 5 etape reușise doar un succes și Dan Petrescu era amenințat cu demiterea . Jeonbuk a tremurat serios în finalul primei părți, când gazdele au reușit să puncteze, dar golul a fost anului la intervenția din camera VAR, pentru un ofsaid de ordinul centimetrilor.

După pauză, Jeonbuk s-a dezlănțuit, lovind pe contraatac în minutul 60, pentru ca 15 minute mai târziu, Gustavo să liniștească meciul cu o lovitură de cap, stabilind scorul final: 0-2. Victoria a ajutat-o pe Jeonbuk să încheie sezonul regulat pe locul 4, cu 49 de puncte, două peste Seoul, rămasă prima sub linie, pe 7. La finalul unui sezon greu, Dan Petrescu a fost filmat zâmbind și îmbrățișându-se cu colegii din staff .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?