Dan Petrescu, la treabă de Ziua muncii. Suma cu care a fost convins să salveze sezonul pentru CFR Cluj

Dan Petrescu, la treabă de Ziua muncii. Suma cu care a fost convins să salveze sezonul pentru CFR Cluj

Chiar dacă a declarat că va prelua pe CFR Cluj la finalul sezonului, pentru că ”nu este un robot”, Dan Petrescu a fost convins de patronul Nelu Varga să pregătească echipa și în ultimele 3 etape ale sezonului, decisive pentru prinderea unui loc în Conference League.

Dan Petrescu revine pe banca celor de la CFR Cluj. Foto Sportpictures

Dan Petrescu revine pe banca celor de la CFR Cluj. Foto Sportpictures

Antrenorul de 56 de ani a ajuns la un acord privind semnarea angajamentului cu CFR Cluj, astăzi urmând să-și pună iscălitura pe noul contract, scrie gsp.ro. Dan Petrescu va începe să lucreze la gruparea de pe locul de miercuri, Ziua Muncii. Clujenii se bat pentru locul 2, alături de Universitatea Craiova cu care este la egalitate de puncte (37) și cu Farul (35).

Dan Petrescu va avea mână liberă, urmând ca la finalul sezonului să decidă cine rămâne, cine pleacă și cine vine la gruparea din Gruia. ”Bursucul” va continua colaborarea cu Ovidiu Hoban, interimarul din prezent, dar îi va aduce pe Valeriu Bordeianu și Bogdan Aldea, oamenii săi de încredere.

Salariu dublu față de Adrian Mutu

Antrenorul care a câștigat 4 campionate cu CFR Cluj va avea un salariu de 30.000 de euro/lună, dublu față de cât au avut predecesorii săi, italianul Andrea Mandorlini și Adrian Mutu. Pe lângă salariul „de bază”, Dan Petrescu va avea și prime de victorie în competițiile interne și externe, bonusuri de promovare jucători U21, de fotbaliști la echipa națională, la loturile de juniori, de golgheter al Ligii 1 etc.

Antrenorul și patronul Nelu Varga au căzut de acord asupra unei clauze de reziliere de 400.000 de euro, plătită de partea care renunță unilateral la contract.

Aventură încheiată prost în Coreea de Sud

Dan Petrescu a plecat la finalul sezonului trecut în Coreea de Sud, la Jeonbuk, pentru un salariu de 1,5 milioane de euro pe an, însă metodele sale de pregătire nu au prins la formația asiatică. A terminat o stagiune pe locul 4, iar în acest campionat a ajuns pe ultimul loc în prima ligă coreeană, astfel că a ajuns la un acord cu Jeonbuk în ceea ce privește despărțirea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…