Dan Negru recunoaște că e „pupător de moaște”. Ce spune un sociolog

Dan Negru recunoaște că e „pupător de moaște”. Ce spune un sociolog

Dan Negru a răspuns criticilor legate de credința sa, adresându-se celor care au înlocuit rugăciunea cu mantrele, biserica cu yoga și tămâia cu bețișoarele parfumate. Prezentatorul TV a participat recent la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași.

Dan Negru a participat la pelerinajul de la Iași - Foto Facebook

Dan Negru a participat la pelerinajul de la Iași - Foto Facebook

În fiecare an, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva adună sute de mii de credincioși la Iași. De multe ori, cel mai mare pelerinaj ortodox din țară stârnește în societate dezbateri.

Dan Negru, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din România, a transmis un mesaj ferm de Sfânta Parascheva, declarându-se un susținător al credinței sale.

Într-o postare pe rețelele sociale, vedeta a afirmat că este un „pupător de moaște” și le-a răspuns celor care îi batjocoresc convingerile religioase.

Recunosc, sunt un “pupător de moaște” așa cum sunt batjocoriți cei mulți care merg la Iași azi să o întâlnească pe Sfânta Parascheva. Și până când progresiștii nu-mi pot explica sensul venirii și rostul plecării mele, mă sprijin pe credință și rămân “înapoiat”.”, își începe Dan Negru postarea.

Negru a comparat biserica și rugăciunea cu practici alternative, precum mantrele, yoga și bețișoarele parfumate, subliniind că rugăciunea este adesea privită cu dispreț.

Dacă meditezi făcând yoga ești cool, dacă o faci rugându-te la biserică ești înapoiat. Știu vedete care zilnic postează aici, în social media, câte o mantră și au mii de likeuri. Dacă în loc de mantră zici "Tatăl Nostru" te vor privi cu dispreț. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate. "Alungă spiritele rele" mi-a explicat. Cand i-am sugerat tămâia mi-a zis că sunt “old”. Celor mulți care sunteți azi la Iași, bucurați-vă de Sfântă! Pentru că cel mai greu e să rămâi tu însuți când toți ceilalti vor să te facă altceva!”, concluzionează vedeta.

În cele șapte zile de manifestări de la Iași, pelerinajul la racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat peste 260.000 de participanți, iar la celelalte evenimente organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cum ar fi slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinților și Sfânta Liturghie Arhierească, au fost prezente mai mult de 90.000 de persoane.

Zeci de mii de credincioși au participat la Slujbă de Sf. Parascheva - Dan Coțcaru Courtesy Image

Zeci de mii de credincioși au participat la Slujbă de Sf. Parascheva - Dan Coțcaru Courtesy Image

La mijlocul lui octombrie, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din România și al cincilea din Europa, cu ocazia sărbătorii Hramului Sf. Parascheva. Conform tradițiilor populare, Cuvioasa Parascheva, cunoscută și sub denumirea de Sfânta Vineri, este venerată ca ocrotitoare a Moldovei și a celor nevoiași.

Gelu Duminică: „Diversitatea are multe forme”

Sociologul Gelu Duminica își exprimă tristețea față de oamenii care se consideră superiori altora din cauza credinței diferite. El subliniază că diversitatea ar trebui să fie celebrată, nu judecată.

Citesc cu tristețe postări ale unor oameni care se consideră superiori altor oameni doar pentru că unii dintre ei aleg să creadă în miracolul credinței. Și mă gândesc că nu ne-ar trebui multe pentru a ne bucura de bucuria lor. Însă întunecimea sufletului nostru ne face să înfierăm ceea ce ar trebui să ne bucure.”, a scris sociologul pe Facebook.

La rândul său, Gelu Duminică spune despre el că este un „pupător de moaște”, dar credința sa nu limitează valorile altora.

Diversitatea are multe forme. Și sunt mai trist când văd oameni care, pasă-mi-te promovează acest principiu dar aleg dihonia.Sunt un "pupător de moaște"! E moștenirea pe care am primit-o de la ai mei și credința mea care nu limitează în niciun fel valorile și credințele celorlați. Nu vreau să mă iubiți! Însă nu-mi doresc nici să fiu desconsiderat și umilit doar pentru că sunt altfel decât voi. Pentru că dacă faceți asta, spuneți ceva despre voi înșivă și nicidecum despre mine!”, concluzionează sociologul.

Pe de altă parte, cel mai vândut autor român din ultimii 30 de ani, Igor Bergler îi critică pe credincioși.

La Iași, în capitala evului mediu românesc și a înapoierii noastre, biserica închide școala pentru un ritual păgân ( când și unde a zis Isus: „mozoliți ciolane"?). Adică face ce a făcut întotdeauna. Biserica și țara te vor prost și needucat!”, a scris acesta pe Facebook pe 14 octombrie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul raport ING Bank despre PIB-ul României / Alții mint cu nesimțire că suntem pe marginea prăpastiei

2 Atenție la omul care poate îngropa economic Rusia!

3 Cine este Adrian Marţian, tatăl copiilor dispăruți

4 Copiii dispăruți ai milionarului Adrian Marțian nu au fost găsiți. Detalii tulburătoare ies la suprafață

5 Imagini de film SF / Americanii implementează sistemul Matrix iar elicopterele militare zboară deja singure